Actualitate

Elevii care au picat Bac-ul se întorc la şcoală!

Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu le-a cerut, joi, directorilor de şcoli să îi reprimească la cursuri pe elevii care nu au reuşit să promoveze bacalaureatul, ca să îi ţină aproape de şcoală, ataşându-i claselor de viitori absolvenţi.

Ministrul a făcut o analiză a rezultatelor obţinute la Bacalaureat 2012 comparativ cu Bacalaureat 2011 şi a declarat că, din observaţiile sale, candidaţii din promoţiile anterioare au promovat într-un procent mic.

„Îndepărtarea de acest an scade substanţial şansa de reuşită a examenului de bacalaureat. Vă adresez rugămintea să analizaţi dacă nu am putea ca pe cei care nu au promovat examenul de bacalaureat să-i primim la şcoală la disciplinele de bacalaureat fiindcă, în felul acesta, i-am ţine aproape de şcoală şi am putea să le oferim un punct de sprijim şi să îi ataşăm claselor pe care le avem în desfăşurare”, a spus ministrul.

Într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul PSD, ministrul a fost întrebat ce pot face tinerii care nu au promovat bacalaureatul.

„După bacalaureatul de anul trecut au rămas circa 100.000 de tineri de 18-19 ani de care nimeni nu s-a îngrijit, au fost abandonaţi de instituţiile statului. De aceea am venit cu un proiect de act normativ prin care propuneam câteva soluţii pentru ei. Realizarea unei reţele de şcoli postliceale, o vom face anul acesta după a doua sesiune a examenului de bacalaureat. La şcolile postliceale se pot înscrie pentru a obţine o calificare fără să fie nevoiţi să aibă diplomă de bacalaureat. Am încurajat universităţile să-şi creeze şcoli postliceale”,a  spus ministrul.

Ecaterina Andronescu a mai decalrat că le va cere inspectoratelor şcolae să organizeze întâlniri cu angajatorii şi să discute cu aceştia despre calificarea la locul de muncă a ucenicilor.

„Sunt mulţi angajatori care se vaită că nu au resurse umane calificate corespunzător. Aceasta poate fi o soluţie. O altă soluţie propusă era legată de absolvenţii liceelor tehnologice, majoritatea în categoria celor care nu au promovat examenul de bacalaureat, îi îndemnam să susţină examenul de certificare a competenţelor profesionale, cu care se pot angaja, pentru nivelul trei de calificare. A patra idee era să încurajăm universităţile, pentru cei care nu luaseră bacalaureatul, dar aveam medii mari, să organizeze cursuri de pregătire a lor în aşa fel încât în anul următor  să poată trece examenul de bacalaureat”,a  spus Andronescu.

Ministrul a declarat că Universitatea Politehnică din Bucureşti, unde a fost rector şi unde îşi desfăşoară activitatea de cadru didactic, a făcut asemenea cursuri şi au fost sute de elevi.

„Dacă intraţi pe site-urile universităţilor americane veţi vedea că marea lor majoritate organizează asemenea cursuri, pentru că este şi interesul universităţii să-l preia mnai bine pregătit pe cel care îi trece pragul”, a spus ea.

Ecaterina Andronescu a dat exemplul Politehnicii, care face o testare pentru cei care intră în anul I, la începutul anului, iar cei care nu îndeplinesc criteriile minimale sunt introduşi în cursuri suplimentare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.