Politică

Emil Radu Moldovan spune că împărţirea candidaţilor în USL e corectă

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, că împărţirea numărului de candidaţi pentru Consilii Judeţene şi primării în cadrul USL i se pare corectă şi că, într-o alianţă, mai trebuie să şi renunţi la pretenţii dacă vrei să funcţioneze.

„Faptul că PSD i-au revenit 22 de Consilii Judeţene şi 21 de mari primării, iar ACD celelalte este un lucru corect fiindcă s-a făcut pe baza unor sondaje de opinie. Este adevărat, pe de altă parte, că PSD a avut procente mai mari decât ACD în mai mult de 22 de judeţe, dar, într-o alianţă, dacă vrei să funcţioneze trebuie să renunţi la unele pretenţii. Nu e posibil să iei tu totul şi ceilalţi să nu rămână cu nimic”, a declarat Moldovan.

El a explicat că, în Bistriţa-Năsăud, PSD va avea candidaţi atât la şefia CJ (în persoana sa –n.r), cât şi la Primăria Bistriţa (în persoana actualului primar al oraşului, Ovidiu Creţu -n.r).


„Am făcut sondaje şi noi, şi PNL şi a reieşit faptul că eu şi Ovidiu Creţu suntem cel mai bine poziţionaţi. Totodată, e mai uşor să ceri unui număr de nouă primari PNL să susţină un candidat din PSD decât să ceri unui număr de 30 de primari PSD să susţină un liberal”, a spus Moldovan.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS