Social Sport

Entuziasm la prima ediţie a Cross Country Eco-Challange Bistriţa 2014

Peste 40 de studenţi, masteranzi, iubitori de natură şi sport au participat la prima ediţie a Cross Country Eco-Challange Bistriţa. Ei au străbătut pe jos 10 km, contra cronometru, trecând pe la mai multe puncte de control. În felul acesta şi-au testat capacitatea de orientare, dar şi viteza de mers pe jos. Fiind prima ediţie nu s-au dat premii, însă la următoarea cei mai buni vor fi recompensaţi.

 Cross Country Eco Challange Bistriţa 2014 a fost organizat de UBB Facultatea de Geografie şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport prin profesorii Ioan Bâca şi Horea Ştefănescu. Peste 40 de persoane au plecat la drum din zona Subcetate, pe Dealul Cetăţii, Valea Boilor, Poiana Târpiului, Valea Târpiului şi s-au întors apoi în zona fabricii Leoni.

„E prima ediţie a unui eveniment care se doreşte a fi unul anual în care vrem să solicităm capacităţile fizice, dar şi spiritul de aventură al bistriţenilor şi vrem să punem în valoare potenţialul atractiv al oraşului nostru şi mai ales relieful de dealuri. E un fel de drumeţie pe care o facem, totuşi, contra cronometru. E un timp de plecare, unul de sosire, sunt nişte puncte de control pe traseu, fiecare trece pe la punctul de control, notează ceva. Cine nu a trecut printr-un punct de control e descalificat. În funcţie de timp, cine trece pe la punctul de control câştigă ceva. Anul acesta nu avem premii, dar, de la anul vom avea. Dacă lucrurile ies bine, anul viitor vom avea sponsori şi o ediţie super tare. Am antrenat la acest eveniment studenţi de la ambele facultăţi, masteranzi, dar şi persoane din exterior care doresc să-şi testeze forţele, abilităţile şi aşa mai departe”, a declarat Ioan Bâca.

Întrebat ce ar putea fi pus în valoare din zona străbătută pe jos, Ioan Bâca a spus că Dealul Târgului, cea mai înaltă colină din zonă. „Acest deal are şi o poveste în sensul că pe creştetul lui sunt ruinele unei cetăţi care exista în secolul al XV-lea. Apoi mai e şi relieful de dealuri cu perspective frumoase asupra culoarului Bistriţei, pădurile care emană oxigen. În plus, prin această drumeţie, noi vrem să revigorăm tradiţia potrivit căreia bistriţeanul era obişnuit să facă mişcare, sport. Bistriţeanul a făcut dintotdeauna schi, drumeţie, cicloturism şi atunci concentrăm aceste forţe şi facem un eveniment care să le reunească”, a declarat Ioan Bâca.

Printre participanţi s-a numărat şi profesorul Florin Bojor, masterand al Facultăţii de Geografia Turismului.

cros 4 cros 3 cros 2 cros 1 cros 5 cros 6 cros 8 cros 9

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS