Bistriţa găzduieşte în acest sfârşit de săptămână prima ediţie a BAJA 400, etapă în Campionatul Naţional de Rally Raid. Piloţii concurează pe o distanţă de peste 300 de km, urmând să traverseze şase comune. Din cauza faptului că o fac cu viteză, s-ar putea ca localnicii să nici nu îşi dea seama ce se întâmplă, spune Nelu Şomodean, organizatorul competiţiei.
La Bistriţa are loc a treia etapă din Campionatul Naţional de Rally Raid sub egida FRM şi FRAS, respectiv a Ministerului Tineretului şi Sportului. Concurenţii sunt din România, Italia şi Israel care au maşini de la 250 de CP în sus şi care „aleargă” pe arătură chiar şi cu 150 de km la oră.
Iau startul circa 10 echipaje la auto, trei la quad, la clasa moto 4 şi trei la UTV. Printre participanţi se numără un italian, care a câştigat ediţia de anul trecut a campionatului, dar şi câştigătorul BAJA 500 de la Buzău. Nelu Şomodean, care a câştigat BAJA Transilvania, e şi el un pretendent la titlul de campion, însă nu poate concura şi la Bistriţa fiind organizator.
„Toţi trei ne batem la puncte. Eu însă nu punctez acum fiind organizator, dar mai există o competiţie de coeficient 3, iar dacă acolo 5 zile – 1800 de km – o să devin eu campionul. În septembrie avem Transcarpatica la Braşov şi s-ar putea să mai facă FRAS o etapă în octombrie”, a spus Nelu Şomodean.
Concursurile de la rally raid se desfăşoară pe distanţe între 250 şi peste 2000 de km în funcţie de numărul de zile de concurs, dar la Bistriţa se merge pe 365 de km într-o singură zi. Concurenţii iau startul sâmbătă dimineaţa, iar de la pista de motocros de pe Cihir pleacă în prima probă specială.
„Concursul are patru probe speciale şi patru probe de legătură. În proba de legătură se merge cu respectarea regulilor de circulaţie, e interzisă depăşirea limitei de viteză. Pentru a participa la un concurs de rally raid, maşinile trebuie să fie asigurare, să fie înmatriculate şi să aibă verificarea tehnică făcută. În plus, mai facem şi noi una. În proba specială se face detaşarea între concurenţi. Cel care o parcurge cel mai repede este câştigător. Dacă oamenii m-ar întreba unde pot să vadă concurenţii, le-aş arăta anumite zone, doar că, în rally raid totul se întâmplă timp de 10 secunde. Vine următorul concurent, iar în 20 de minute au trecut toţi concurenţii pe lângă tine şi nu îi mai vezi”, a spus Nelu Şomodean.
Traseul din Bistriţa-Năsăud este foarte frumos ca peisaj, desfăşurându-se pe dealuri, păşuni şi păduri din comunele Mărişelu, Şieu, Şieuţ, Budacu de Jos, Dumitriţa şi Cetate, organizatorii având şi un protocol cu Ocolul Silvic Dealul Negru pentru a putea intra şi prin pădure.
Potrivit lui Nelu Şomodean, rally raid e un sport costisitor, dar toţi cei care îl practică o fac pentru că, în momentul în care sunt la volan au „o zi liberă”. „Nu te mai gândeşti la nimic, te desfăşori cum vrei tu. La BAJA Transilvania, am fost singurul concurent care nu a terminat etapa cu maşina stricată. Restul toţi au avut probleme tehnice. La Buzău, spre exemplu, unde am abandonat la km 200, m-a costat reparaţia, din scurt, aşa 700 de euro. Sunt chetuieli mari”, a spus Nelu Şomodean.
Cele mai bine reprezentate zone la acest concurs sunt Bucureşti, Braşov şi Bistriţa.
În afară de Nelu Şomodean, bistriţeanul Paul Zeig concurează la quad, iar de anul viitor s-ar putea să avem doi competitori la moto şi doi la ATV, toţi legitimaţi la clubul condus de Nelu Şomodean.
„Pentru ca să câştigi trebuie să ştii naviga şi să mergi mai tare ca ceilalţi şi să ai grijă la drum fiindcă, la viteza aia, apar gropi şi altele. Fiind etapă la Bistriţa, trebuie să recunosc faptul că avem puţin avantaj. Noi am cam bătut drumurile din Bistriţa de ani de zile. Pe unde e traseul nu ştiu, dar cunosc toate drumurile. Când ajung acolo, navigând o să recunosc gropile (râde). Cea mai mare provocare pentru mine e să reuşesc să recuperez etapa de la Braşov. Am fost bolnav şi nu am putut participa. Am pierdut 40 de puncte şi îmi doresc să le recuperez. Eu sper într-un loc întâi ca de obicei”, a spus Paul Zeig.
Festivitatea de premiere va fi sâmbătă în jurul orei 21.00, după care va urma petrecerea ce va ţine cel mai probabil până duminică dimineaţa.
in afara de a polua mediul care este scopul acestor raliuri?maturizeaza te ma somodene
Domnul meu „bla”, sport nu inseamna doar fotbal. Inainte de a face asemenea afirmatii documenteaza-te ce inseamna motorsport sau daca e prea mult pentru inteligenta ta abtine-te.
Ca de obicei evenimentul este slab mediatizat si traseul prea tarziu si imprecis anuntat. Am umblat de nebun toata dimineata pe dealurile din zona Jelna – Budac si nu am reusit sa ma intalnesc cu ei !
Îmi pare rău. Traseul exact nu îl ştiu nici concurenţii până nu se pleacă în cursă. Şi, oricum, Nelu a explicat că nu e cine ştie ce de văzut fiindcă trec repede toţi.