Politică

Eugen Curteanu: Prezenţa mea în politică întotdeauna a fost motivată de revoltă

Candidatul PDL pentru Colegiul 1 Senat, Eugen Curteanu, fost secretar de stat în ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a spus la Cafeneaua politică organizată de doamnele şi tinerii din PDL că prezenţa sa în politică este motivată de revolta faţă de ceea ce se întâmplă cu clasa politică.

„Prezenţa mea în politică întotdeauna a fost motivată de revoltă, dar nu revolta fără cap, ci împotriva a ceea ce se întâmpla în clasa politică mai ales în perioada 2000-2004 când guvernanţii înţelegeau să nu comunice cu oamenii, să ia măsuri împotriva oamenilor. Şi Guvernul Boc a avut genul acesta de măsuri, dar în acest caz nu a fost vorba de aşa ceva. Convingerea mea este că, dacă România a ajuns la un stadiu de echilibru relativ, e datorită acelor măsuri nepopulare, dar pentru binele oamenilor. Asta a fost motivaţia mea de a intra în politică. Mi-ar fi plăcut să ies din politică odată cu rezolvarea problemelor şi să întâlnesc parlamentari care să îşi dorească rezolvarea problemelor”, a spus Curteanu.

El a declarat că, în scurta perioadă în care a fost secretar de stat a întâlnit „figuri sinistre”, altele „amuzante”.

„Mi-am zis că poate oamenii merită ceva mai mult. Nu zic că eu aş fi ceva mai mult, dar asta este convingerea mea că pot oferi ceva mai mult decât un Gigi Becali”, a declarat el.

Eugen Curteanu a recunoscut că, atât timp cât a fost secretar de stat în ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a comunicat prea puţin cu mass-media.

„Ioan Andreica a avut mult mai multă experienţă faţă de mine. Pe de altă parte, toată lumea cred, s-a cam săturat de oameni care spun foarte multe şi nu fac nimic şi atunci mi-am zis că, atât timp cât am o funcţie executivă, să mă ocup de ea şi să las la o parte relaţia cu presa, chiar şi relaţia politică, fiindcă timpul e foarte condensat. Vă spun că nua re importanţă dacă ştie cineva ce am făcut sau nu fiindcă sunt oameni care beneficiază de ceea ce eu am făcut acolo (la MDRT-n.r.). În etapa respectivă, eu am considerat că aceea a fost prioritatea mea, acum sunt într-o altă etapă. Când eram secretar de stat nu îmi structurasem ideea că voi fi candidat la Senat”, a declarat Eugen Curteanu.

În ce priveşte perioada în care a lucrat în minister, Eugen Curteanu a spus că nu a avut timp fizic să se ocupe de mediatizarea lucrurilor pe care le făcea.

Eugen Curteanu este la prima sa candidatură pentru Parlamentul României. El îl are ca adversar pe Dorin Dobra (PNL).

5 comentarii

  • ….urtene….daca nu am auzit de tine acolo sus inseamna ca nu ai facut nimic si doar vorba e de tine…..doar vin alegerile, nu?…..uite, de ce nu iei exemplu de la andreica?…de el am auzit!….oare a scapat de dna’u?

  • Eugen e un nobil. Un tip rasat, cu un bun simţ de mare calibru. Sensibil şi atent la oameni, mi-ar fi milă ştiind în ce se bagă, dacă nu l-aş cunoaşte înzestrat cu o tenacitate fenomenală.
    Cât timp a fost secretar de stat eram şi eu, cunoscându-l, contrariat că nu iese în prim plan. Nici nu avea nevoie, va străluci la momentul potrivit, ca unul care nu spune fără să facă şi nu face ceea nu spune.
    Fain om.
    Eugene, capul sus şi spor în toate. O să te votez orbeşte pe orice listă te prind.

  • Curteanu e unul din putini oameni cinstiti din politica bistriteana datorita educatiei si caracterului superioare altora.Dupa cum i-l vad i-l va depasi cu mult pe nea Ionica daca politica romeasca se schimba in bine fiindca nu se potriveste cocinei de azi si fiindca spre deosebire de inaintasul lui nu iubeste bani si are bun simt .Mult noroc si sper ca electoratul sa fie intelept la vot mai ales ca contracandidatul e un mascarici de toata jena.

  • ” Convingerea mea este că, dacă România a ajuns la un stadiu de echilibru relativ, e datorită acelor măsuri nepopulare, dar pentru binele oamenilor. Asta a fost motivaţia mea de a intra în politică. ”
    ipocriyie si tupeu maxim…pdistii tai se imbogateau pe seama saracirii bruste a oamenilor, ati inchis spitale, scoli si tu numesti asta ‘binele romanilor’? cita iocrizie crezi tu ca mai inghit oamenii?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.