Comunicate

Eveniment Regional de Diseminare FEEL ”De la proiect la politică publică”

Municipiul Bistrița a încheiat faza principală a proiectului FEEL – ”Orașe frugale prin eficiență energetică și comunități low-tech”, printr-un eveniment regional dedicat frugalității în regenerarea urbană.

Municipiul Bistrița a organizat în data de 20 februarie 2026 evenimentul regional de diseminare FEEL „De la proiect la politică publică – Frugalitatea în regenerarea centrului istoric al municipiului Bistrița”. Evenimentul a reunit peste 50 de participanți, printre care reprezentanți ai administrației locale, autorități, instituții și organizații locale și regionale, factori de decizie, arhitecți și alți factori interesați de dezvoltarea sustenabilă a orașului.

Municipiul Bistrița este partener în cadrul proiectului FEEL, finanțat prin Programul European Interreg Europe. Proiectul, derulat în parteneriat cu opt parteneri europeni promovează dezvoltarea „orașului frugal”, un concept care integrează principiile suficienței, tehnologiile low-tech și o utilizare responsabilă a resurselor, în vederea creării unor modele urbane sustenabile și eficiente energetic.

Obiectivul central al municipiului Bistrița, în acest proiect l-a reprezentat revizuirea politicii publice locale „Regenerarea centrului istoric al municipiului Bistrița” cu scopul de a obține un instrument menit să faciliteze introducerea abordării frugale, a suficienței și a tehnicilor low-tech în regenerarea urbană, în vederea realizării unui mediu urban mai economic și mai eficient energetic. Politica publică actualizată va ghida intervențiile viitoare din zona istorică, contribuind la modernizarea coerentă și durabilă a centrului municipiului.

Astfel, evenimentul regional de diseminare FEEL a avut rolul de a asigura transferul către publicul țintă al rezultatelor obținute în cadrul proiectului FEEL, de a explica necesitatea adoptării abordării frugale în contextul constrângerilor economice, energetice și de conservare a patrimoniului construit, precum și de a prezenta măsurile concrete incluse în politica publică locală revizuită „Regenerarea centrului istoric al municipiului Bistrița”.

Evenimentul a inclus și un workshop participativ, în care au fost prezentate exemple de intervenții frugale, în vederea identificării de soluții adecvate și soluțiilor neadecvate aplicabile clădirilor din centrul istoric al municipiului Bistrița.

Prin organizarea acestui eveniment și finalizarea fazei principale a proiectului, Municipiul Bistrița își reafirmă angajamentul față de obiectivele FEEL și față de colaborarea europeană pentru implementarea frugalității în renovarea locuințelor vechi și în creșterea eficienței energetice prin soluții accesibile și cooperare comunitară.

Pentru informații detaliate accesați:

Website proiect: www.interregeurope.eu/feel
Twitter: FEEL Project EU (@FrugalCitiesEu) / Twitter
Facebook: FEEL Project EU | Facebook

Contact: Primăria Municipiului Bistrița
Iulia Popârțac, Asistent manager proiect
E-mail: iulia.popartac@primariabistrita.ro