Actualitate Recomandări

Guvernul va promova o legislaţie pentru alegerea primarilor în două tururi

ACTUALIZARE Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, în foarte scurt timp, Guvernul va promova o legislaţie pentru alegerea primarilor în două tururi, dar a refuzat să detalieze dacă acest lucru se va întâmpla prin asumarea răspunderii sau printr-o ordonanţă de urgenţă.

”Alegerea primarilor în două tururi va fi promovată de Guvern în foarte scurt timp. Am mai spus acest lucru, este soluţia cea mai bună. Evident că asta este o chestiune care, până la urmă, va trebui să intre în circuitul legislativ şi vom vedea cum decurg lucrurile. Veţi primi de la Guvern foarte concret variantele pe care le vor promova, eu nu cred că este rolul meu să vă spun ce va face Guvernul”, a declarat Iohannis.

ȘTIREA INIȚIALĂ Proiectele de lege pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi pentru eliminarea pensiilor speciale pot fi votate în Camera Deputaţilor întrucât sunt suficienți aleși care să le voteze.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat, marţi, că va convoca o sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale, în contextul în care PNL a afirmat că nu pot fi dublate alocaţiile de stat, din cauza impactului bugetar al acestor pensii. Liderul PSD a anunţat încă de joi că partidul pe care îl conduce o să voteze eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor de serviciu ale militarilor.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii printre care: deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici parlamentari, funcţionari publici cu statut special, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale. Indemnizaţiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor şi poliţiştilor.

Potrivit datelor disponibile pe site-ul Camerei Deputaţilor, configuraţia privind numărul de deputați arată astfel: PSD – 129, PNL – 72,  Pro România – 27, USR – 27, UDMR – 21, ALDE – 15, PMP 13, deputaţi din grupul minorităţilor – 17 şi deputaţi neafiliaţi 7.

În cadrul dezbaterilor din Camera Deputaţilor şi din comisiile de specialitate, proiectul de lege a fost amendat însă nu a fost inclus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor din 18 decembrie 2019.

Având în vedere că atât PMP cât şi USR s-au declarat în favoarea eliminării pensiilor speciale, există majoritatea necesară în Camera Deputaţilor pentru eliminarea pensiilor speciale. Numărul deputaţilor PNL, PSD, USR şi PMP este 228.

Alegerea primarilor în două tururi

Cu privire la alegerea primarilor în două tururi, Parlamentul nu este atât de coagulat în jurul acestei iniţiative, fiind partide precum PSD sau UDMR care ar avea de pierdut în urma modificării legilor electorale.

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că partidul său este în favoarea iniţiativei pentru alegerea primarilor în două tururi.

USR, PMP și ALDE susţin iniţiativa pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, fiind şi iniţiatorii mai multor proiecte de lege pentru schimbarea legilor electorale în acest sens. Cele două partide au condiţionat susţinerea Guvernului Orban pentru învestire de susţinerea liberalilor pentru iniţiativele care vizează revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

USR şi PMP i-au cerut premierului Ludovic Orban ca Guvernul să-şi asume răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi, după ce Camera Deputaţilor a respins introducerea pe ordinea de zi a şedinţei a acestei iniţiative. De asemenea, mai mult proiecte legislative care modifică legea electorală au fost respinse în Parlament de-a lungul timpului.

De partea cealaltă, PSD şi UDMR se opun vehement acestei iniţiative, cele două partide ameninţând chiar cu depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban şi cu sesizarea la CCR în cazul unei asumări de răspundere pentru această iniţiativă sau a unei ordonanţe de urgenţă.

Marcel Ciolacu a declarat, marţi, după şedinţa CEx, că PSD va trimite o scrisoare liderilor europeni şi tuturor europarlamentarilor pentru a acuza intenţia Executivului de a schimba legile electorale.

El mai spune că Raluca Turcan este unul dintre autorii trecerii la alegerea primarilor într-un tur.

Luând în calcul afirmaţiile liderilor de partide, în Camera Deputaţilor, un proiect de lege care să reintroducă în legea electorală alegerea primarilor în două tururi întruneşte numărul necesar de voturi la Camera deputaților pentru adoptare. 

PSD şi UDMR au împreună 150 de voturi, în timp ce partidele parlamentare care doresc alegeri în două tururi au 154 de deputaţi.

Sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor va fi convocată în ultima săptămână din luna ianuarie.

Sursa: Cadranpolitic.ro

Etichete

4 comentarii

  • ma da militarii pt ce merita pensii speciale?e timp de razboi sau ce?au program de la 7.30-15.30 in rest mintea hodinita.
    si in timpul programului belesc belengheru.

  • Auzi mă acolo, „sunt partide care ar avea de pierdut în cazul alegerii primarilor în două tururi”, oameni buni, dar aceste așa zise partide activează pentru ele? pentru interesul lor nu pentru al cetățenilor? După cum se pare, acționează doar în virtutea propriului interes, sfidând așa pe față, fără pic de jenă, cetățeanul și interesele sale. O gândire tipică acestor impostori care au devalizat economia acestei țări și au nenorocit ideea de instituție sau autoritate pe tot parcursul celor 3 decenii scurse de la Revoluție. Și măcar din pricina acestui fapt, acele partide trebuie să dispară, trebuie trimise la haznaua istoriei! Este dea dreptul uluitor și de condamnat virulent, atitudinea sfidătoare a acestor pungași, reuniți sub titulatura de partid politic, o spun fără echivoc, nu vor schimbarea pentru că-i dezavantajează. Mă, nu vă este rușine? luați-vă catrafusele și cărați-vă unde îți vedea cu ochii. Ok, nu sunt absurd, orice partid are și propriile sale interese, dar în principal trebuie să primeze interesul public, al cetățeanului, iar în cazul de față, revenirea la alegerea autorităților locale în două tururi, indiscutabil, favorizează interesul public. Doar prin alegerea în două tururi, clasa politică poate fi reînnoită, „balaurii” cu nu știu câte mandate la activ, care nu au făcut nimic pentru comunitățile lor pot fi schimbați, cel ales se bucură de legitimitate, fiind ales cu majoritatea voturilor, nu cu 15-17-20%, cum s-a întâmplat în 2016, iar șansele de a avea un primar competent cresc; atunci despre ce discutăm? Despre ce vrea pcr sau udmr? Pe mine unul și pe oamenii de bună-credință din această țară nu ne interesează ce cred aceste două găști profitoare, dar absolut deloc. Ele exercită suveranitatea poporului nu pe a lor, iar poporul vrea altceva decât ele. Fie aplică ce vrea populația, fie pleacă acasă. Nu ei ne plătesc pe noi, ci noi pe ei, în virtutea acestui fapt, politicienii se supun voinței populare nu invers. Interesul public este superior interesului particular al unor găști, cum este în cazul de față, care se simt defavorizate. Atâta timp cât, în urma revenirii la alegerea autorităților locale în două tururi, sunt favorizate comunitățile și progresul României, nu contează opinia unor detractori precum cei din pcr și udmr. Pentru oamenii cu raționament, nu observați că de fiecare dată se ambalează acești inși, scoțând foc pe nări, când le este periclitat un favor, fiind capabili să răstoarne cu susul în jos țara, dar când nu se face sau nu se implementează un proiect, nu se alarmează deloc! Despre ce vorbim? Despre niște unii, care, cum le este năravul, se opun unei schimbări, pentru că-i defavorizează pe ei, chit că ar fi benefică pentru țară și comunitățile locale. Vă dați seama cât preț pun pe oameni și interesele lor acești nemernici! Deci, haideți cu oug-ul pentru alegeri în două tururi.

  • Vine CCR-ul, ăia care sunt direct beneficiari ai acestor pensii speciale, și ne spune că eliminarea acestor pensii este ilegală, un drept câștigat, nu poate fi retras. Acesta nu este un drept câștigat, ci unul oferit. Câștigat era dacă, la baza determinării pensiei ar fi stat contributivitatea, nici într-un caz cine știe ce altă inginerie. Atunci am fi vorbit de acel drept câștigat, cum vorbim în cazul pensionatului simplu, muritorului de foame. Dar să presupunem că așa este, deși, în cazul de față, nu sunt deloc de acord cu o astfel de abordare, să se purceadă la impozitarea drastică a acestor pensii speciale, iar pentru viitor, ele să fie eliminate în totalitate. Așa cum este pentru toți muritorii de rând, determinarea pensiei să se facă pe baza contributivității, acest criteriu să prevaleze și în cazul acestor speciali, cum este și normal. Instituirea acestor pensii, eu așa consider, este un privilegiu acordat unor categorii, de care, sub o formă sau alta, politicienilor le este frică. Mai nou, văzând că le merge, acești nemernici au încercat să-și dea și lor niște astfel de pensii, mergând pe premisa: cine împarte, parte-și face! După ce că fură de rup, activitatea în beneficiul cetățeanului lipsând cu desăvârșire, aspect ușor sesizabil, vor să se cadorisească aleșii neamului și cu pensii speciale, doar le merită, nu-i așa? după o hibernare prelungită de 4 ani, consideră că li se cuvine și o astfel de pensie. Ce nemernici!!! Apropo, știți de ce nu mai intră ursul în procesul de hibernare? Pentru că o fac politicienii aleși în funcție mult mai bine. Când auzi că un anumit parlamentar a luat cuvântul o singură dată În parlament, singura dată fiind la depunerea jurământului, instinctiv îți vine să te duci să-l dai de toți pereții. Dar nu-i așa, la sfârșitul mandatului vrea pensie specială! Deci, jos pensiile speciale, jos privilegiile plătite din banul public și criteriul contributivității să stea la baza determinării pensiei, mai ușor cu reguli speciale pentru oameni speciali, dar noi majoritatea ce avem? Avem râie!

  • Militarii care au la activ misiuni in Afganistan etc, DA sa primeasca dar in rest pt ce?
    Justitia pe care nu te mai poti baza si care au salarii de mi de eur, pt CE?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.