Cultură

Expoziție la Arhive: 9-10 Mai… Independenți, 8-9 Mai… Liberi, 9 Mai… Uniți

Sediul Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud va găzdui vernisajul unei expoziții foto-docmentare dedicate zilelor de 8, 9 și 10 mai: Ziua Victoriei, Ziua Europei, Ziua Independenței.

Expoziția va fi deschisă oficial luni 11 mai, la ora 11.30.

Expoziția cuprinde, prin semnificația evenimentelor, o sinteză a ceea ce s-a întâmplat într-un secol și jumătate în istoria României: 9-10 mai – Independența României, 8-9 mai – Ziua Victoriei după cel De-al Doilea Război Mondial, 9 mai – Ziua Europei, Ziua Unității.

În 9 mai 1945 s-a semnat, la Berlin, actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, care a marcat astfel sfârşitul, în Europa, al celei mai mari şi mai sângeroase conflagraţii mondiale din toate timpurile – Al Doilea Război Mondial. Actul a fost semnat la ora 00.16, acesta fiind motivul pentru care aliaţii occidentali au marcat Ziua Victoriei în Europa în 8 mai, iar țările din est au sărbătorit Ziua Victoriei împotriva fascismului în 9 mai.

Data de 9 mai este Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declarație din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia susţinerii acestei celebrări a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Ziua de 10 mai este sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenței Naționale a României – sărbătoare naţională. În 10 mai 1877, Senatul proclama Independența statului român, când conducătorul de la acea vreme, Principele Carol I, a semnat proclamația ”Independența absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Cu o zi înainte, actul fusese citit în Parlament de către Mihail Kogălniceanu și votat de reprezentanții celor două Camere. Data de 10 mai are și alte semnificații. În 10 mai 1866, prințul Carol depunea jurământ în fața Parlamentului Principatelor Unite. În 10 mai 1881, România a fost proclamată regat iar Carol I rege, cunoscând ulterior, timp de mai bine de jumătate de deceniu, o perioadă de prosperitate şi de progres economic şi social.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.