Actualitate Recomandări

Artă sustenabilă și ateliere de reciclare în parc, de Ziua Mondială a Mediului

Arta reciclată și tehnologia își dau mâna în iunie, de Ziua Mondială a Mediului. Timp de trei zile, 3-5 iunie, în parcul municipal vor fi organizate o serie de activități, expoziții și evenimente menite să tragă un semnal de alarmă cu privire la nevoia reciclării.

”În plus, vom arăta că arta și sustenabilitatea își pot da mâna într-un proiect inedit și spectaculos. Anul acesta ne vom arăta solidaritatea față de artiștii ucrainieni. Mobilizăm mai multe orașe pentru un scop comun, acela de a lupta împreună pentru planeta noastră și împotriva schimbărilor climatice, în loc de a ne lupta între noi. Dorim să arătăm cum arta și sustenabilitatea se pot reuni într-un proiect spectaculos, care servește o cauză mai mare”, anunță organizatorii.

Cu ocazia Zilei Mediului, orașe din țară și străinătate își dau mâna în cadrul unui amplu eveniment de conștientizare a importanței respectării mediului înconjurător. Timp de trei zile, au loc expoziții de artă, ateliere de reciclare, discuții pe tema sustenabilității.

În plus, în 5 iunie, de Ziua Mediului, bistrițenii și turiștii ajunși în oraș se pot conecta în timp real cu participanții de la evenimentele omonime din Cluj-Napoca, Chișinău, Londra și Barcelona, prin intermediul unor portaluri live, realizate din materiale reciclate.

În cadrul evenimentului, vor fi expuse zeci de lucrări și ilustrații ale artiștilor ucraineni, iar prin intermediul portalurilor video, mesajele de solidaritate pot ajunge la ucrainenii aflați în mai multe colțuri ale lumii.

Programul activităților:

PORTALUL LIVE – Un portal digital live va fi instalat în Parcul Municipal din Bistrița, dar și în alte locuri din Cluj, Londra și Barcelona. Acestea sunt realizate din materiale reciclate, iar de Ziua Mediului vor comunica între ele printr-o platformă live; cu ajutorul portalurilor, oamenii din diferite locuri pot interacționa între ei.

EXPOZIȚIE DE ARTĂ SUSTENABILĂ – Parcul Municipal Bistrița va găzdui o serie de instalații artistice realizate din deșeuri, obiecte neconvenționale sau rămase fără întrebuințare și imposibil de reciclat. Vei avea ocazia să vezi cum resturi de fire de cupru, ventuze de EKG, dopuri de vin, resturi de sticlă, tone de hârtie etc. se transformă în lucrări artistice care demonstrează că toate aceste deșeuri pot fi și ele niște resurse valoroase din care putem crea ceva frumos și cu un mesaj puternic.Pe lângă aceste lucrări, vom expune o serie de ilustrații realizate de artiști ucraineni. Expoziția poate fi vizitată de vineri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 20:00.

ATELIERE DE RECICLARE ȘI UPCYCLING – Sâmbătă și duminică, între orele 13-18, vei putea participa la două ateliere în care se dă viață unor lucruri care în mod normal ar fi fost aruncate. Vei fi așteptat cu toate materialele necesare oricărei sclipiri creative.

ATELIER TEXTILE – sâmbătă 13.00-18.00. Cu ajutorul voluntarilor Art Mirror, hainele care în mod normal ar ajunge la gunoi deoarece nu mai sunt în trend sau sunt deteriorate, pot primi o a doua șansă. În cadrul atelierului se vor pune la dispoziție câteva tricouri, însă sunteți încurajați să aduceți propria piesă vestimentară pe care să o reciclați. Pentru decorare se vor folosi culori speciale pentru textil cu uscare la rece, hârtie de copt, fier de călcat, markere speciale pentru textile, pigmenți pentru textile, pensule, șabloane tematice din hârtie, spray-uri colorate, înălbitor. În funcție de material, voluntarii vă vor propune tehnica picturii și modalitatea de reciclare.

ATELIER HÂRTIE RECICLATĂ – duminică 13.00-18.00. În cadrul atelierului, se vor realiza obiecte de design și decorațiuni (diferite forme sau volumetrii abstracte) din dopuri de plută. Dacă ai colectat și tu hârtie, acesta e momentul să le iei cu tine și să le transformi în ceva nou.

Vineri – duminică 10:00 – 20:00
Sâmbătă și duminică 13:00 – 18:00

Eveniment organizat de Asociația Art Mirror și Studioul Urban Mirror, alături de Primăria și Consiliul Local Bistrița. Accesul este liber la toate atelierele și activitățile.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS