Medicul de familie Camelia Anton se numără printre cei care vin aproape în fiecare seară la Prefectură să protesteze.
Stimată doamnă doctor, veniţi aici aproape în fiecare seară. Ce vă determină să veniţi aici?
Admiraţia faţă de cei care au avut curajul, în sfârşit, să se ridice şi să îşi exprime poziţia într-o ţară care, cred eu, deja a alunecat într-o formă de dictatură.
Medicii o duc mai greu acum?
Nu e vorba de a o duce mai greu. Probabil că fiecare a avut de suferit în urma tuturor acestor măsuri de restricţie care s-au luat, dar, cel puţin pe mine, nu asta mă determină să vin în piaţă. Pur şi simplu nu mai suport felul în care suntem sfidaţi. Pur şi simplu nu se mai ţine seama de nicio formă de acţiune democratică.
Aţi venit din prima zi în care au început protestele?
Da. M-am bucurat că s-a întâmplat ceva şi în Bistriţa, că au început să se mişte lucrurile. Mici succese putem spune că sunt, guvernanţii au început să dea înapoi pas cu pas, încep să fie tulburări şi în rândurile lor, dar nu asta vrea lumea care iese aici în Agora. Cere ceea ce auziţi: demisia, alegeri anticipate şi o altă formă de conducere, democratică, o clasă politică pregătită să asculte ceea ce Agora are de spus.
Dumneavoastră aţi fost vreodată membru al vreunui partid politic?
Am fost membru fondator al Alianţei Civice. Pe parcurs, am fost destul de dezamăgită de turnura pe care a luat-o AC, devenind partid. Am renunţat încet-încet la toate după Piaţa Universităţii şi alte, alte dezamăgiri. Nu am fost la Bucureşti, dar am susţinut-o de aici. Am organizat, pe atunci, mitinguri în stradă să susţinem „golanii” din Piaţa Universităţii. Dacă bine îmi amintesc, a durat cam 50 de zile acea manifestare complexă de acolo. Ştim cum s-a încheiat, cu venirea minerilor în mai multe rânduri. Am simţit, la prima ieşire a celor din Târgu Mureş (declanşată de nedreptatea care i s-a făcut lui Arafat şi din cauza acelei legi absurde), că spiritul Pieţei Universităţii reînvie. Când a început acea mişcare, am simţit o energie, ceva care a mişcat această ţară şi am spus celor apropiaţi că simt că este tăvălugul care va dărâma totul sau bulgărele de zăpadă care va tot creşte şi va duce la schimbări majore.
Cum vi se pare compania în care protestaţi? Cum sunt aceşti oameni?
Cei care vin nu cer neapărat ceva pentru ei. Cer acest lucru şi aici sunt coerenţi toţi: demisia, jos Guvernul, jos Băsescu. În final, toţi vor acelaşi lucru. Încep să am din nou speranţe în momentul în care văd că apar nişte lideri charismatici. Acolo, în Piaţa Universităţii este acel Claudiu Crăciun care a reuşit să vorbească atât de coerent, atât de frumos şi de vibrant în faţa parlamentarilor europeni încât a stârnit aplauze şi sunt convinsă că alături de ei sunt şi alţii care vor reuşi să ne scoată din acest marasm.
Vorbiţi despre o altă clasă politică.
Despre altă clasă politică şi, în plus, şi cea veche ar putea învăţa din această experienţă şi va şti, de acum înainte, sper eu, să ţină seama de Agora.
E adevărat că sunt vremuri grele şi pentru medicii de familie … Veniţi aici şi pentru a transmite un mesaj legat de profesie?
Nu vin pentru mine, nici pentru categoria mea socio-profesională. Vin în nume propriu, dar ca să susţin acest spirit al Pieţei Universităţii reînnoit odată cu tinerele generaţii. În ele îmi pun speranţa. Pentru a-i sprijini pe ei sunt aici practic.
De ce credeţi că alţi medici de familie, în afară de cei câţiva pe care i-am mai văzut pe aici (cum ar fi dr. Tiberiu Podani) nu s-au alăturat? I-am văzut de multe ori protestând pentru că nu li s-au respectat drepturile.
Mai am colegi care vin destul de frecvent. Cei care nu vin au probabil acelaşi motiv care îi reţine pe mulţi alţi cetăţeni. Sunt multe de spus. Probabil au rezerve legate de felul în care s-ar putea interpreta prezenţa lor aici, în Agora. Poate alţii sunt sceptici în legătură cu rezultatul acestui demers.
Dumnevaostră ce credeţi, că, dacă ar fi mai mulţi oameni în piaţă s-ar mişca lucrurile mai repede?
Da, sunt convinsă. Eu vin de câte ori pot, atât timp cât această mişcare va dura. Voi veni atât timp cât nu se va ţine seama de noi. Eu am venit din prima zi când am început să manifestăm pornind la spital. Am fost foarte fericită când am făcut acel marş prin oraş, fericită că ne mişcăm şi noi, în Bistriţa. Cu o zi înainte mă agitam şi mă gândeam că mă duc la Bucureşti, nu mai suport. E bine că existăm şi noi. Totuşi, e bine!
Interviu realizat de Cristiana Sabău
Adaugă comentariu