În farmacii ne-am putea testa pentru Covid-19 și chiar vaccina. Aceste propuneri, discutate de președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, Nelu Tătaru, cu reprezentanții asociațiilor Retailerilor Farmaceutici și Producătorilor de Medicamente Generice, sunt considerate de bun augur de vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor Bistrița-Năsăud, Cristian Roth-Gross întrucât ar fi o șansă pentru farmacii să-și recâștige locul pe care l-au avut.
”Eu cred că, într-o perspectivă medie, se va putea întâmpla acest lucru. Vorbim despre declicul care va face diferența între un farmacist și un vânzător, din păcate balanța se înclină mai mult spre ideea de vânzare decât spre partea sanitară. Atunci, farmaciile ar putea veni cu aceste servicii acreditate, evident, urmarea unor cursuri efectuate, deci nu ne apucăm noi să vaccinăm de mâine, dar ar putea degreva sistemul sanitar, medicii de familie de niște task-uri pe care le putem face noi. Vaccinarea implică un spațiu septic, existența unei injecții în caz de șoc anafilactic, implică un curs de administrare a unei injecții, a unui vaccin, dar am putea lua tensiunea arterială, am putea urmări un pacient cronic în decursul tratamentului, am putea discuta cu el pentru a vedea unde apar probleme. Mulți pacienți merg la medic, își iau rețeta și mai merg la el după 3 luni. Pot apărea probleme pe parcurs. Dacă cineva răcește, ia alt medicament, apar incompatibilități între medicamente. În Marea Britanie, farmaciile pot presta 16 servicii, toate în urma susținerii unui examen. Ce mi s-a părut foarte tare: existența farmacistului prescriptor. Pentru afecțiuni ușoare, farmacistul poate să prescrie.
În România, farmacistul este singurul specialist la care nu îți trebuie programare și pe care nu îl plătești.
Am vrea și noi să tindem spre ceea ce e în Marea Britanie și ar fi o reașezare a farmacistului pe soclul pe care îl merită, zic eu, și o reașezare a întregii paradigme. Cei din Anglia, aduc un plus sistemului medical. În Germania, Franța, Austria, Elveția, nu există lanțuri de farmacii, iar în Polonia, s-a pus o barieră în expansiunea lanțurilor, un procent maxim de farmacii pe care le pot deține lanțurile. Lanțurile de farmacii au în spate o firmă de import-export și alta de distribuție, iar majoritatea depozitelor au sediul fiscal în alte țări”, a spus Cristian Roth-Gross la Bistrița Express.
În privința lanțurilor de farmacii, Cristian Roth-Gross a precizat că acestea pun foarte mare accent pe vânzări și prea puțin pe exercitarea profesiei.
”Mie mi-ar plăcea ca farmacia să redevină ce a fost odată. Anul trecut, la Facultatea de Farmacie din Cluj, nu s-au ocupat nici măcar locurile fără taxă, ceea ce înseamnă că, peste 5 ani, nu vom avea farmaciști. E o facultate foarte grea, comparabilă cu Medicina, iar după 5 ani grei să ajungi să lupți pentru target (în farmaciile din lanțuri -n.r.) sau să ajungi să vinzi cu obstinație nu știu ce produs? Latura profesională e diminuată spre zero și e pusă în valoare știința de a vinde. Poate sună dur, dar eu sper ca, prin serviciul farmaceutic, să se readucă farmacia în locul ei cuvenit. Eu m-aș specializa pe pediatrie fiindcă mulți vin și întrebă cum îi pot administra unui bebeluș un anume medicament. Se pot găsi nișe, putem veni în ajutorul sistemului medical pe care să-l degrevăm, dar cu niște costuri, probabil prin altfel de contracte cu CJAS. Se pot găsi modalități de recompensare a farmaciștilor”, a spus Roth-Gross.
”Eu trag un semnal de alarmă legat de farmaciști. Cum am avut problema cu medicii care au luat calea Occidentului, exact la fel se poate întâmpla și cu farmaciștii. S-ar putea să plângem după farmaciști peste câțiva ani. E păcat să înveți 5 ani de zile, să faci rezidențiat, să te specializezi și să ajungi să fii plătit după cât vinzi”, a declarat Cristian Roth-Gross.
Cum lanțurile au ocupat orașele, zona rurală a fost degrevată de criteriul demografic, așa încât se pot deschide oricâte farmacii.
”Sunt 4-5 farmacii într-o comună chiar și la noi în județ. Oricât ar fi comuna de mare, 4 farmacii nu au ce face, așa încât se încearcă supraviețuirea prin orice mijloace”, a declarat el.
Criteriul demografic se aplică în prezent doar la oraș, așa încâ, în curând, potrivit afirmațiilor sale, vor rămâne câteva farmacii independente la țară și câteva lanțuri la nivel național.
”Acest lucru nu e bine nici pentru populație, nici pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate care va trebui să negocieze cu 2-3 entități”, a spus el.
globalizare, numele tau e covid…
Foarte corecta abordare și opinie. Acești specialiști , pentru ca învață mulți ani și stiu ce înseamnă medicina, pot ajuta foarte mult in aceste forme sistemul sanitar românesc. Măcar de le-ar veni mintea la cap politicienilor, și celorlalți din sistem sa creeze cadrul legal și funcțional astfel încât sa se poate beneficia de aportul acestor profesioniști, farmaciștii! Sa auzim numai de bine!
Ar fi o idee bună ca farmaciile, așa cum precizează TimpOnline.ro, să degreveze sisitemul sanitar și medicii de familie de niște „task-uri” (sarcini), deoarece medicii din spitale sunt suprasolicitați și epuizați cu pandemia Covid 19, vaccinuri, injecții, tensiunea arterială, legarea bolnavilor excitați de pat. Este adevărat că pentru asta medicii primesc bani în plus de la stat, dar acești bani ar putea folosi pentru recompensarea farmaciștilor pentru aceleași taskuri. Ar mai trebui ca farmaciile să aibă spații septice, cursuri de dat injecții și antrenament (unele farmaciste au repulsie de ace de siringă), să lucreze de dimineața până seara, pentru evitarea epuizării să aibă scurte pauze decafea. În schimb medicii să preia de o parte din vânzarea medicamentelor, să aibă mașini de casă, calculatoare, după ce au umblat cu banii să se spele pe mâini înainte de operație.
Cei cu lanturile de farmacii sunt niste banditi urmaresc numai profit si personalul il poti incadra la vinzatori de pilule si supozitoare.