Un bărbat din Poienile Zagrei face ca turma să sune precum o orchestră cu instrumente acordate

Dacă urcăm muntele, auzim de la mare depărtare o adevărată simfonie a clopotelor, semn că o turmă e în apropiere. Puţini dintre noi ştiu însă că nu mai puţin de 20 de talăngi diferite sunt agăţate la gâtul animalelor ca sunetul să fie atât de frumos. Fiecare îşi are rostul ei şi împreună, toate, se aud precum o orchestră. „Maestrul” care face şi acordează aceste instrumente este Cornel Zăgrean din Poienile Zagrei.

Cornel Zăgrean (77 de ani) a învăţat meşteşugul făuririi cloptelor pentru turme din judeţul Sibiu. Acolo a lucrat în tinereţe la o fabrică şi, timp de doi ani, a deprins meşteşugul.

„Fac de toate, de la tichilici, la clopoţel, troscoţel, troscote, dube. Îs de tot felul. Mă ocup cu meseria asta de vreo 60 de ani. Le fac dintr-o tablă care cântă, o procur de la fabrică. Eu am presă, le croiesc de la mic la mare că altfel de cântă şi apoi vin călite şi bătute până le ia mama zmăului. Îs o bandă, una după alta. Banda întreagă îi de 19-20-25 de clopote, o orchestră. Trebe să aibă rezonanţă. Cine nu cunoaşte muzica ala nu ştie nici juca, nici lucra. Astea aşa trebuie să margă, de joci după ea. Dacă nu se strigă una pe alta apoi nu sună bine, nu-i nicicum”, a spus bărbatul pe care l-am întâlnit la Târgul de primăvară de la Spermezeu, unde era înconjurat de ciobani de pe toată Valea Ţibleşului.

Oieri din toată ţara îl caută pe Cornel Zăgrean să cumpere talăngi de la el. Nu se uită la bani şi dau între 20 şi 25 de lei pe bucată, depinde de mărime. „Ca mine nu se mai nasc alţii”, spune bătrânul cu mândrie.

Deşi pe piaţă se mai găsesc şi pe la alţii clopote pentru oi, ca ale lui nu sună niciunul: „Mai sunt ţigani care fac, dar îs rele. Nu de-astea. Ce fac eu nu face nimeni în România. Întrebaţi alţi oameni dacă nu mă credeţi. Am acasă atelier. La un clopot mare lucrez şi două zile. Ştie sărăcia câte fac într-un an că am şi gospodărie mare, şi oi, şi vaci. Le fac la care cum îi trebuie, dacă nu mai fac şi mă duc în piaţă. Nu fac chiar întruna”.

Bătrânul spune că are şi un ucenic, un „nepot isteţ” cu auz muzical şi pe care l-a învăţat meseria ca să o ducă mai departe şi după ce el nu va mai fi.

De la oierul Mihai Fechete, client vechi al lui Cornel Zăgrean, am aflat şi secretul orchestei formată din atât de multe tipuri de clopote:  „De la ăl mai mic, până la ăl mai mare, îs aproape 25 de bucăţi. Şi oile umblă frumos şi când le auzi parcă mai mare dragul să stai la ele. Îi frumuseţe. Se aude şi la 5-6 kilometri. La patru (kilometri -n.r.), apoi Doamne, Doamne ce bine se aude! Când le punem toate, vai de mine şi de mine! Îi mai frumos ca orice muzică. Cine nu cunoaşte le cumpără pe tăte la fel şi îs într-un glas, dar trebuie să fie în bandă ca să se audă muzică. Nu oricine ştie face. Dumnealui chiar ştie”.

Tot de la nea Mihai, am aflat şi că, după sunetul clopotelor, oierii ştiu ce se întâmplă cu turma sau cu vremea: „Dacă vine lupu la turmă, să spărie oile şi opa, sună clopotul mare repede. De la distanţă ştim, ne dă repede de ştire. Şi când se scutură oaia, atunci ştim că vine vreme grea. Avem de la duba aia mare până la astea mici, le avem pe toate”.