Ferma animalelor rare la Unirea. Porci roşii, negri, oi africane şi capre vietnameze împart acelaşi grajd

Marcel Staibringer are 34 de ani. S-a apucat serios de agricultură de circa cinci ani după ce s-a întors din Spania unde a muncit aproape un deceniu.

„M-am întors din Spania de peste patru ani şi m-am apucat de crescut animale. Nu m-am gândit la început la altceva decât să le cresc pentru mine. Apoi, mi-a venit ideea să fac afaceri fiindcă mi-am dat seama că sunt mai mulţi oameni interesaţi să-şi facă mici ferme şi pot lua animale de la mine”, ne-a spus el.

Mai întâi s-a apucat de crescut porci Mangaliţa. „E porcul nostru autohton. De-asta m-am apucat să-l cresc. Se creşte foarte uşor. Nu necesită furaje anume. Nu e deloc pretenţios. Vara poţi să-i dai lucernă, iar iarna fân. Într-adevăr, Mangaliţa creşte mai greu faţă de rasele obişnuite, dar carnea e delicioasă şi are colesterolul foarte scăzut. Eu îi cresc pentru uz propriu, dar şi pentru vânzare. Vă spun sincer că nu se dezvoltă repede. Doar de la şase luni încep să-şi dea drumul, dar până la un an, un an şi două luni, îi poţi face de 150 de kg. Până atunci însă, ei merg un pic mai lent. E o rasă semisălbatică. Eu am crescut anul acesta zece porci din rasa Mangaliţa şi i-am vândut pe toţi. Chiar şi zilele trecute m-au sunat unii să mă întrebe dacă mai am, dar acum nu mai am decât două scroafe gestante şi nu mai am de vândut”, a spus fermierul.

El a vândut porcii de Mangaliţa cu preţul de 15 lei kilogramul. „Preţul pieţei e de 15 lei kilogramul în viu faţă de 10 lei, 9 lei cât e kilogramul de porc din alte rase. E adevărat că preţul Mangaliţei e dublu, dar e calitate. Lumea care ţine la sănătate, la regim, cumpără. Sunt cunoscători, oameni care ar da oricât numai să mănânce sănătos. Sunt însă şi unii care spun că au mâncat toată viaţa porc obişnuit şi nu au murit. N-au murit că nu le-a venit vremea, dar puţină grijă faţă de sănătate nu strică. Carnea acestor porci are colesterol mic şi e foarte important acest lucru. În proporţie de 90% eu am vândut porci Mangaliţa cunoscuţilor, de acasă, nu m-am dus în niciun târg. M-au sunat din timp, s-au programat. Oamenii preferă porci de 100-130 de kg maxim”, a spus el.

Marcel Staibringer spune că în Bistriţa-Năsăud sunt trei crescători de porci Mangaliţa cu varietate blondă, el fiind singurul care are porci de varietate roşie şi varietatea „burtă de rândunică”, adică negri cu burta albă.

„Am avut şi eu varietatea blondă, dar am renunţat fiindcă respectivii fac multă slănină faţă de varietatea roşie şi negrul cu burtă albă. Cine vrea slănină îşi poate lua Mangaliţa varietatea blondă fiindcă această varietate are slănină de 20 de cm. Varietatea roşie e supranumită uleiul de măsline cu patru picioare. Nu are decât foarte puţină slănină, carnea e extraordinar de gustoasă şi merită toţi banii”, a spus el.

În afară de Mangaliţa roşu şi negru , fermierul mai are şi un porc vietnamez, de asemenea  recunoscut drept „porc ecologic”. La maturitate,el cântăreşte până la 120 de kilograme.

În grajdul de la Unirea al lui Marcel Staibringer mai este şi o capră elveţiană din rasa Saanen, specializată pentru producţia de lapte fiind numită „Holstein-ul caprelor”. E originară din Valea Saanen în sudul regiunii Berna din Elveţia. În anul 1893, câteva sute de exemplare care aparţineau acestei rase au fost răspândite în întreaga Europă. În SUA, caprele Saanen, au fost importate între anii 1904 şi 1930 direct din Elveţia, fiindîndrăgite de către fermieri din cauza uniformităţii culorii, a temperamentului, mărimii coporale şi nu în ultimul rând al producţiei foarte ridicate de lapte.

Marcel Staibringer are, de azi, şi două oi africane din rasa „Dorper”. Un singur exemplar costă 500 de euro.  Nu sunt pretenţioase la mediu, nici la furaje. Carnea lor este foarte musculoasă, iar partea de grăsime este foarte redusă. „Azi noapte am ajuns cu ele acasă. Am decis să cumpăr şi aceste oi africane, sunt destul de rare. La un an şi şase luni pot ajunge la 150 de kilograme. Nu trebuie să le mulgi, nici să le tunzi fiindcă le cade lâna de la sine. Nu trebuie decât să le dai de mâncare şi să le creşti cu drag. În România sunt cel mult zece crescători de oi din această rasă, dar efectivele nu sunt mari. Am cumpărat oile acestea fiindcă mi-s dragi că-s diferite de ale noastre şi, pe viitor, dacă pot, vreau să mă extind să am măcar 10-20 ca să le răspândesc”, a declarat el. Ambele oi sunt gestante, iar la primăvară vor face miei.

Bărbatul deţine aproape de Unirea o bucată de pământ şi se gândeşte ca, în viitor, să facă aici o fermă deschisă vizitatorilor. „Am planuri mari, însă, din păcate, nişte probleme de proprietate mă împiedică să mi le duc la bun sfârşit. Însă nu mă dau bătut. Voi face lucruri frumoase, veţi vedea”, a declarat el.

Cristiana Sabău