Actualitate Recomandări

Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula. Regal ”Produs în Bistrița-Năsăud”

O nouă ediție a Festivalului Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula – cel mai popular eveniment de promovare a potențialului turistic, a produselor și tradițiilor din județul Bistrița-Năsăud – va avea loc sâmbătă 28 și duminică 29 iulie, pe Pășunea Rusu din Piatra Fântânele, Pasul Tihuța.

”Festivalul are la bază un concept inovator menit să aducă valoare adăugată Ținutului Contelui Dracula prin exploatarea miturilor, tradițiilor, obiceiurilor și poveștilor locale despre zâne, vrăjitoare și strigoi, a gastronomiei și meșteșugurilor locale. Tema centrală este usturoiul, binecunoscut în folclor pentru puterile sale miraculoase, antidot pentru boli și în lupta contra forțelor malefice”, anunță organizatorii.

Ediția din acest an valorifică la maxim marca ”Produs în Bistrița-Năsăud”, atât în materie de gastronomie, cât și de meșteșuguri/ artă de inspirație tradițională, ambele categorii adaptate tematicii evenimentului. Absolut toate ingredientele de bază ale bucătăriei, duse la rang de artă de Masters of Flames – de la carne la produse de panificație – precum și vinurile sunt produse la noi în județ. Acolo unde economia locală nu a reușit să ofere materia primă s-au ales variante produse în România, criteriu valabil chiar și în cazul mărcilor internaționale. Usturoiul este producție românească, la fel ingredientele pentru garnituri și scoicile, iar băuturile răcoritoare și berea sunt produse în fabrici din România.

Târgul de produse meșteșugărești și tradiționale, organizat de Asociația “Produs în Bistrița-Năsăud” este dedicat, în exclusivitate, meșteșugarilor, artizanilor și producătorilor locali care își vor prezenta creațiile realizate cu mult suflet și multă imaginație sau delicioasele produse gastronomice. Nu vor lipsi cununile de usturoi și aranjamentele care au în componență aceasta plantă, cununițele de flori, accesoriile și piesele de port popular, extrem de căutate și apreciate de către domnițele care vor să-l îmblânzească pe Conte, precum și produsele gastronomice locale, săntăoase și delicioase. Celor peste de membri ai Asociației “Produs în Bistrița-Năsăud” li se vor alătura în jur de 20 de reprezentanți ai Asociației “Produs de Cluj” – partener al târgului.

Ediția a VI-a festivalului propune o bogăție de activități creative, distractive și recreative, pentru toate vârstele și gusturile: Jocuri și ateliere de creatie pentru copii, ateliere de împletit părul, picturi pe față, observații astronomice la ceas de seară, concurs de bărbăție, concurs offroad – Cupa Dracula, activități sportive, aventură și surprize din partea Contelui.

Povești pe ritmuri din cele mai diverse – folk, pop, hip-hop, rock și muzică populară – vor fi spuse pe scenă, alături de trupe locale și de artiși renumiți.

Evenimentul este organizat de Asociația de Promovare a Turismului “Turist în Bistrița-Năsăud”, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură, în parteneriat cu Primăria Prundu Bârgăului, Primăria Tiha Bârgăului, Primăria Bistrița Bârgăului, Asociația “Produs în Bistrița-Năsăud” și Asociația “Produs de Cluj”.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

Sâmbătă 28 iulie

Tabăra festivalului

Pe tot parcursul zilei:

* Târgul de produse tradiționale și meșteșugărești Produs în Bistrița-Năsăud, partener Produs de Cluj
* Show culinar Masters of Flames
* Jocuri și ateliere de creatie pentru copii cu Shevalet
* Ateliere de împletit părul și picturi pe față
* Concursuri, demonstrații, activități sportive, aventură și surprize din partea Contelui

14:00 – Concurs de Skanderbeg

15:00 – Concurs de bărbăție

La ceas de seară – Observații astronomice cu POV21

Scenă

11:00 – Deschiderea Festivalului – Prezentare program, organizatori, sponsori, parteneri și invitați

12:00 – 16:30 – Animație DJ

16:30 – 19:30: Demonstrații de dans și sportive: Cheers All Stars, Zumba – Trupa Axel and the Roses, Scoala de balet Ovidiu Danci, Trupa Joy Dance Studio

Concert Lino Golden

Folk Comedy: Vasile Bancea, Sorin Borzoș și Claudiu Copaciu

19.30 – Până târziu în noapte:

S&A Band: Alexa Dragu și Silviu Murariu (pop dance)

Iarba Fiarelor

Animație cu foc – în fața scenei

Mad House

Paraziții

Retro Party

Duminică 29 iulie

Tabăra festivalului

Pe tot parcursul zilei:

* Târgul de produse tradiționale și meșteșugărești Produs în Bistrița-Năsăud, partener Produs de Cluj
* Show culinar Masters of Flames
* Jocuri și ateliere de creatie pentru copii cu shevalet
* Ateliere de împletit părul și picturi pe față
* Concursuri, demonstrații, activități sportive, aventură și surprize din partea Contelui

La ceas de seară – Observații astronomice cu POV21

Prin pădurișul Ținutului: Concurs de offroad – Cupa Dracula 2018, Rain 4×4 Bistrița

Scenă

12:00 – Deschiderea programului

12:15 – 16:00 – Spectacol de muzică populară: * Tinere talente *Ansamblul Folcloric ”Tihuța” Tiha Bârgăului * Ansamblul Folcloric ”Colibița” din Bistrița Bârgăului * Marinela Clapău * Virginia Linul * Suzana și Daciana Vlad * Marius Ciprian Pop

18:00 – Open Stage

Concert New Jersey – Bon Jovi Tribute Band

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS