Social

Festivalul interjudeţean al jocului căluşeresc, duminică 14 iunie la Budacu de Sus

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria Dumitriţa, împreună cu Asociaţia urmaşilor grănicerilor Budac-Ragla, organizează duminică 14 iunie, la Budacu de Sus, Festivalul interjudeţean al jocului căluşeresc, la care participă formaţii de căluşari şi ansambluri folclorice din mai multe localităţi.

Festivalul interjudeţean al jocului căluşeresc de duminică 14 iunie începe la ora 13.00.

În program:


– Formaţiile de căluşari din: Budacu de Sus, Bistriţa Bârgăului, Salva, Tiha Bârgăului, Mărişelu, Ilva, Osica de Jos – jud. Olt

– Formaţiile de jocuri bărbăteşti din comuna Dumitriţa, cu soliştii: Elena Rus, Paula Grigore, Mădălina Suci, Vasile Moldovan, Mălina Moldovan, Roxana Cirilă

– Formaţia de dansuri ”Trifoiaşul de la munte” din Budacu de Sus

– Ansamblul folcloric ”Flori Dumitrene” din Dumitra

– Ansamblul folcloric ”Laleaua pestriţă” din Cetate

– Invitat special: Petrică Mureşan – Satu Mare

Căluşul, obicei românesc inclus pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO şi practicat în preajma Rusaliilor, ţine de cultul unui străvechi zeu cabalin numit de tradiţia populară a dacilor Căluş, Căluţ sau Călucean. Piesele din ”echipamentul” căluşarilor poartă şi ele denumiri care amintesc de numele zeului, mişcările dansului simbolizând tropăiturile şi comportamentul cabalin. Există documente istorice care atestă practicarea dansului nu numai de Rusalii, ci şi cu alte ocazii, de exemplu, dansul executat de soldaţii lui Mihai Viteazul, “căluşerii”, ce se aflau sub conducerea căpitanului Baba Novac, în cadrul sărbătorii date de Sigismund Bathory în 1599, la Piatra Caprei, lângă Alba Iulia. Căluşarii jucau timp de două-trei săptămâni în preajma Rusaliilor. Dansatorii mergeau prin sate pentru a-i vindeca pe cei bolnavi cu puterea pe care au dobândit-o. Dansul şi-a pierdut în timp semnificaţia magică, devenind unul de forţă, agilitate, ritm.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS