În noaptea dintre 12 spre 13 februarie, la miezul nopţii, jandarmii montani din Rodna s-au deplasat în zona minieră, iar în aval de „Galeria 23 August”, cum era denumită mina din Valea Vinului, acum dezafectată, au depistat nouă persoane suspecte care au negat că intenţionau să sustragă fier vechi.
Jandarmii au găsit la faţa locului 40 de ţevi a câte 8-10 m lungime fiecare şi cu diametrul de 160 mm, dar şi 5 vagonete, scoase din mină pentru a fi transportate. Ei au întocmit un proces verbal de depistare a celor nouă bărbaţi şi l-au înaintat Postului de Poliţie Rodna, care va continua cercetările, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.
În urmă cu un an, în luna februarie, jandarmi ai Grupei de Supraveghere şi Intervenţie din oraşul Năsăud, alături de jandarmii montani din Rodna, au descoperit că în aceeaşi galerie hoţii adunaseră 80 de şine de fier de diferite dimensiuni, pe care urmau să le încarce în căruţă şi în sanie. Datorită demontării şinelor s-a produs şi schimbarea culorii apei pârâului care ieşea din galerie. Reprezentanţi ai Companiei Apele Române au luat atunci probe pentru a preveni poluarea zonei.
Foto: IJJ Bistriţa-Năsăud
- Ceremonie la ISU Bistrița de Ziua Protecției Civile - 28 februarie 2023
- ”Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței cu program normal nr. 7, Strada C. R. Vivu nr. 35” - 21 decembrie 2022
- La Bistrița se vor da tichete sociale pentru alimente și medicamente ca să nu mai existe cozi la pachete - 28 ianuarie 2021
Lasă un comentariu