Economie

Finanţele informează

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud informează contribuabilii că a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 384/07.06.2012, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2012 prin care se aduc o serie de modificări şi completări Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.

Principalele modificări propuse, vizează următoarele:

Impozitul pe profit

Sfera de aplicare a prevederilor care limitează dreptul de deducere la 50% a cheltuielilor privind combustibilul se extinde si asupra altor cheltuieli (cum ar fi: servicii de reparaţii, întreţinere, piese de schimb, etc.) aferente vehiculelor rutiere motorizate utilizate de contribuabili, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg sau care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa contribuabilului. Deducerea limitată a acestor cheltuieli nu se aplică în cazul în care vehiculele respective sunt utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii economice a contribuabilului.

Excepţie fac de la aceasta, cazurile în care contribuabilii utilizează vehiculele în situaţiile de mai jos:

– vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi

protecţie şi servicii de curierat;

– vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;

– vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv

pentru serviciile de taximetrie;

– vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru

închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către şcolile de şoferi;

– vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.

Cheltuielile care intră sub incidenţa acestor prevederi nu includ cheltuielile

privind amortizarea.

Vor fi deductibile cheltuielile cu provizioanele/ajustările pentru deprecierea creanţelor preluate de la instituţiile de credit în vederea recuperării acestora, în limita diferenţei între valoarea creanţei preluate prin cesionare şi suma de achitat cedentului, pentru creanţele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– sunt cesionate şi înregistrate în contabilitatea cesionarului după data de

1 iulie 2012 inclusiv;

– sunt transferate de o persoană sau datorate de o persoană care nu este

afiliată contribuabilului cesionar;

– au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului cesionar.”

Impozitul pe venit

Referitor la  limitarea deductibilităţii cu 50% a cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii , faţă de prevederile actuale aplicabile numai în cazul cheltuielilor privind combustibilul, limitarea s-a extins şi asupra celorlalte cheltuieli aferente acestora, astfel:

La stabilirea venitului net anual din activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă, nu sunt cheltuieli deductibile 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii şi a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi nu au mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietate sau în folosinţă. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru situaţiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

 

– vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgentă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;

– vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;

– vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;

– vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire pentru şcolile de şoferi;

– vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.

Cheltuielile care intră sub incidenţa acestor prevederi nu includ cheltuielile privind amortizarea.

Începând cu 1 ianuarie 2013, la stabilirea venitului din investiţii, câştigul net anual/pierderea netă anuală din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se determină ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate în cursul anului respectiv. Câştigul net anual/pierderea netă anuală se determină de către contribuabil, pe baza declaraţiei privind venitul realizat, declaraţie ce se depune de către contribuabil până la 25 mai inclusiv a anului următor celui în care a realizat venitul.

Pentru câştigurile/pierderile din transferurile titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, realizate începând cu 1 ianuarie 2013 inclusiv, nu se efectuează plăţi anticipate în cursul anului fiscal, în contul impozitului anual datorat

S-a eliminat astfel începând cu 1 ianuarie 2013,  obligaţia contribuabilului de a determina şi declara trimestrial câştigul net/ pierderea neta din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, precum şi de a calcula şi vira impozitul reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil, pe baza declaraţiei de impunere trimestrială.

Fiecare intermediar, societate de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alt plătitor de venit, după caz, pentru tranzacţiile cu titlurile de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, efectuate în cursul anului fiscal, este obligat să:

– determine câştiguri/pierderea pentru fiecare tranzacţie efectuată pentru contribuabil

– calculeze totalului câştigurilor /pierderilor pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil;

– transmită în formă scrisă către fiecare contribuabil informaţiile privind totalul câştigurilor/pierderilor, pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat.

– să depună la organul fiscal competent declaraţia informativă privind totalul câştigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat.

Câştigul net anual impozabil precum si impozitul anual datorat de contribuabili se stabileşte de organul fiscal competent, pe baza declaraţiei privind venitul realizat depusă de către contribuabil.

Taxa pe valoarea adăugată

Faţă de prevederile actuale, sfera de aplicare a limitării cu 50% a dreptului de deducere a TVA, se va extinde şi asupra închirierii sau leasingului şi a altor cheltuieli legate de vehiculele care nu sunt utilizate exclusiv in scopul desfăşurării activităţii.

Prin noţiunea de „cheltuieli legate de vehicule” se înţelege cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente vehiculelor aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile.

Limitarea dreptului de deducere a TVA nu se aplică vehiculelor din următoarele categorii:

– vehiculele rutiere motorizate având o masă totală maximă autorizată care depăşeşte 3.500 kg sau mai mult de 9 scaune, inclusiv scaunul şoferului;

– vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;

– vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;

– vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;

– vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru instruire de către şcolile de şoferi;

– vehiculele utilizate pentru închiriere sau a căror folosinţă este transmisă în cadrul unui contract de leasing financiar ori operaţional;

– vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.

Se modifică  începând cu 1 iulie 2012, plafonul de scutire de taxă pentru operaţiunile impozabile în România, de la 35.000 la 65.000 euro, la cursul de schimb comunicat de BNR la data aderării şi rotunjit la următoarea mie, respectiv 220.000 lei.

După data de 1 iulie 2012, persoanele impozabile se vor înregistra în scopuri de TVA numai dacă vor depăşi plafonul de 220.000 lei până la 31/12/2012.

Persoanele impozabile ce ar avea obligaţia înregistrării începând cu 1 iulie 2012, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de până la acea dată, nu se vor mai înregistra în scopuri de TVA decât dacă, ulterior, vor atinge noul plafon de scutire de 220.000 lei.

Persoanele impozabile care au depăşit plafonul de scutire în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2012 şi care s-au înregistrat în scopuri de TVA în acest interval, pot solicita scoaterea din evidenţă şi aplicarea regimului de scutire, dacă până la data solicitării nu au realizat cifra de afaceri de 220.000 lei.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, anterior anului 2012 care în anul 2011 au realizat o cifră de afaceri mai mică de 119,000 lei şi în perioada ianuarie – iunie 2012 o cifră de afaceri mai mică de 220.000 lei vor putea solicita scoaterea din evidenţă şi aplicarea regimului de scutire al TVA, începând cu iulie 2012.

În toate cazurile este obligatorie efectuarea ajustărilor de taxă prevăzute de codul fiscal, cu menţiunea că sunt exceptate în 2012 de la ajustare, bunurile şi serviciile achiziţionate până la 30/09/2011.

În cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică şi care nu a depus nici un decont de taxă pentru 6 luni consecutive, dar nu este în situaţia de a fi declarată inactivă sau nu a intrat în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul comerţului, organele fiscale competente anulează înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al şaselea decont de taxă.

Începând cu decontul aferent trimestrului III al anului 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic şi care nu a depus nici un decont de taxă pentru două trimestre calendaristice consecutive, dar nu este în situaţia de a fi declarată inactivă şi nu a intrat în inactivitate temporară, organele fiscale competente anulează înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere pentru cel de-al doilea decont de taxă.

Începând cu decontul aferent lunii iulie 2012, anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, se face de către organul fiscal competent din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al şaselea decont de taxă.

Începând cu decontul aferent trimestrului III al anului 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, organele fiscale competente anulează înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA dacă în deconturile de taxă depuse pentru două trimestre calendaristice consecutive, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă.

Baza legală:

– OUG nr.24/06 iunie 2012, pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiare,  publicata in MO nr.384/07.06.2012.

DIRECTOR EXECUTIV, DORINA CICIOC

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.