Actualitate Recomandări

Ce firme din judeţ sunt interesate să îşi pregătească viitorii angajaţi prin sistemul dual

Doar 35% dintre clasele cu profil profesional s-au ocupat cu absolvenţi de clasa a VIII-a în ciuda eforturilor făcute de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud să promoveze această formă de învăţământ în rândurile elevilor, a declarat inspectorul general Camelia Tabără pentru Timp Online. Învăţământul dual, o noutate, nu a prins nici el în judeţ, aşa că în acest an şcolar nu vom avea nicio clasă de elevi care să fie susţinută financiar de o firmă interesată să îi angajeze.

„Avem 35% cifră de realizare a claselor de profesională la nivelul judeţului. Nu e foarte mult, dar e aproape dublu faţă de anul trecut. Faptul că, după ce au terminat clasa a VIII-a îşi iau dosarul şi se înscriu la o profesională care cred că li se potriveşte e un succes”, a spus inspectorul şcolar general.

Din anul şcolar 2018-2019, a mai adăugat Camelia Tabără, va funcţiona şi la noi învăţământul dual.

„Agenţii economici au fost, în general, rezervaţi faţă de acea bursă pe care trebuie să o plătească (200 de lei lunar fiecărui elev -n.r.). Şi-au manifestat interesul chiar după ce au trecut termenele respective Leoni şi Impex din Năsăud, însă nu pe colectiv întreg. 28 de copii pe care să îi duci trei ani de zile e împovărător pentru orice firmă şi atunci urmează să întâlnim mai multe firme cu un interes pentru o anumită calificare şi să propunem învăţământ dual, care ar însemna pentru fiecare copil o bursă consistentă, o pregătire corespunzătoare. Aşa ne-am propus, împreună cu Prefectura şi Camera de Comerţ şi Industrie ca, imediat, din octombrie, după ce instalăm noul an şcolar să ne preocupăm pentru clasele de profesională”, a spus Camelia Tabără.

Dacă în alţi ani s-a făcut oferta pentru învăţământ profesional pornindu-se de la ce fel de calificări pot oferi şcolile cu profesorii pe care îi au, de acum se va schimba tactica.

„În acest an ne-am propus invers. Prin Camera de Comerţ vom spune care sunt agenţii care au nevoie de forţă de muncă, iar şcolilor să le spunem ce trebuie să facă. Şcolile să fie cele care să aleagă calificările de care e nevoie pe piaţa muncii. Se deschide Parcul Industrial în Bistriţa, zona Becleanului are o problemă cu o populaţie şcolară în scădere. Vom face calcule de distribuţie geografică, vom vedea care sunt agenţii economici interesaţi. Aşa vom încerca să dimensionăm corect reţeaua cu interes deosebit pe şcolile profesionale. În trei ani, copiii trebuie să intre pe piaţa muncii. Despre asta vorbeşte orice agent economic: criza forţei de muncă. De ce să îi amăgim pe copii să facă patru ani? De multe ori nu fac nici carte, nici meserie. Nu! Mai bine să intre într-o profesională, să înveţe o meserie, iar dacă la un moment dat doresc şi pot să continue şcoala să o poată face”, a spus Camelia Tabără.

Tinerii cu vârsta de până la 23 de ani, care au absolvit cel puțin învățământul gimnazial și care doresc să obțină o calificare profesională, se pot înscrie în perioada 29-31 august – sesiunea de toamnă – în sistemul de învățământ profesional dual, organizat în parteneriat cu operatori economici. Școlarizarea are o durată de trei ani și include stagii de practică în cadrul companiilor economice partenere. Elevii beneficiază de bursă lunară de 200 de lei, precum și de bursă suplimentară, transport, cazare și masă asigurate de operatorii economici în mod gratuit.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS