Actualitate Recomandări

PS Florentin Crihălmeanu a inaugurat muzeul parohial dedicat Cardinalului Iuliu Hossu

(FOTO) Momentele solemne dedicate ”Episcopului Marii Uniri”, Cardinalul Iuliu Hossu, au continuat pentru a doua zi consecutiv la Biserica „Buna Vestire” a Protopopiatului Greco-Catolic din Bistriţa, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Prea Sfinţitul Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, şi de un sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Ioan Frişan. 

 

La slujbă au participat Alexandru Pugna, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul Cristian Niculae, preotul Johann Dieter Krauss de la Biserica Evanghelică CA, prof. dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” şi alte oficialităţi.

  

Imediat după slujbă, PS Florentin a acordat diplome de aleasă cinstire „Iuliu Hossu” unor credincioşi din parohie, dar şi preoţilor greco-catolici din judeţ, mulţumindu-le pentru slujire şi pentru implicarea lor în viaţa bisericii. Printre cei care au primit diplome s-au numărat inginerul silvic Silviu Cira, omul de afaceri Ioan Chiciudean, dar şi fostul consilier local Leontin Bâzu. Consiliul parohial şi corul bisericii au primit diplome colective „Iuliu Hossu”.

Preoţii greco-catolici au fost au intrat şi în posesia unor plăcuţe comemorative cu chipul cardinalului născut la Milaş, în judeţul nostru.

PS Florentin a binecuvântat Muzeul Parohial ”Cardinal Iuliu Hossu”, amenajat la etajul al doilea al bisericii de pe strada Gării.

„A fost un moment cu totul extraordinar şi mă bucur că am reuşit să reînviem spiritul celui mai mare arhiereu al eparhiei noastre, cel care a dus timpul de glorie al Eparhiei de Cluj-Gherla ajungând în 1946 să fie cae mai numeroasă eparhie din Biserica Greco-Catolică, mare personalitate a timpului său, senator de drept în Parlament şi membru de onoare al Academiei din 1945. Mulţumesc bistriţenilor care au însoţit aceste zile de sărbătoare cu toate cele necesare şi o participare foarte frumoasă a autorităţilor locale. Domnul primar ne-a onorat cu prezenţa în ambele zile, la fel ca şi celelalte autorităţi locale. Cu toţii sunt fericiţi pentru că, de acum înainte, această statuie cu mâna întinsă în binecuvântare va transmite harul divin nu numai asupra cetăţenilor oraşului Bistriţa, dar asupra întregii noastre ţări. Este vestitorul Unirii care îşi reînnoieşte binecuvântarea de la Alba Iulia din 1918”, a spus pentru Timp Online PS Florentin Crihălmeanu.

Sâmbătă a fost dezvelită și sfințită statuia Cardinalului Iuliu Hossu.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS