Social

Florile de colț înfrumusețează zilele acestea crestele înalte ale Munților Rodnei

(FOTO) În Munții Rodnei și-au făcut apariția florile de colț pe care le-a găsit Albert Gavrilă în drumețiile lui, alături de alte minunății de pe creste. Considerată ”perlă a munților noștri”, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, planta crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării.

https://www.facebook.com/albert.gavrila/posts/4202075513208657

Declarată monument al naturii în anul 1933, floarea de colț înfrumusețează și acum crestele Munților Rodnei fiind unul dintre motivele pentru care mulți oameni pornesc zilele acestea în drumeții.

Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării.

Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Rodnei, ai Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor.

Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții.

3 comentarii

  • Mă bucur nespus că în aceste zile toride unii drumeți îndrăzneți au luat potecile la pas și ne încântă privirea cu aceste poze minunate! Când dragostea de natură unește atâția oameni într-un grup și reușesc să vadă locuri și flori deosebite, nu-mi rămâne decât să mă înclin cu respect! Felicitări,TimpOnline și Albert Gavrilă!
    Cu deosebit respect, Movileanu Andrei

  • Credeam la un moment dat, d-le Albert Gavrilă, că sunteți un iubitor al drumețiilor,solo…. Vă urmăresc cu interes postările și mă bucur de fiecare dată când văd pe unde umblați…
    Datorită dvs și TimpOnline putem să ne bucurăm ochii cu peisaje din natură și multe flori despre care nu știam până acum! Păstrați vie iubirea de natură și de frumos! Dumnezeu să fie cu dvs și prietenii dvs pe orice potecă! Drumeții plăcute!
    Cu admirație ,Grig!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.