Prof. Florin Bojor: Un bistriţean este noul Sfânt al basarabenilor

Dacă despre Arsenie Boca, sfântul din Ardeal toată lumea a auzit, despre Gavriil Bănulescu-Bodoni, sfântul din Bistriţa prea puţini români ştiu. La Bistriţa doar o placă comemorativă de la biserica „la Coroana” îi aminteşte existenţa şi originea bistriţeană. Nici măcar o stradă din oraşul Bistriţa sau judeţul Bistriţa-Năsăud nu îi poartă numele. Primăria şi Consiliul Local Bistriţa sunt încă în era comunistă şi dau aceleaşi nume de străzi pe care PCR le dădea oarecând: Ulmului, Holdei, Zmeurei, Crizantemei, Astrelor, Galaxiei, etc. De altfel, la Bistriţa este tipic ca marii oameni ai poporului şi Bisericii să fie trecuţi cu vederea, a se vedea spre exemplu cazul marelui muzician şi cărturar bistriţean Ioan Căianu.

Însă în Republica Moldova numele bistriţeanului Gavriil Bănulescu-Bodoni este la loc de cinste: un bulevard central din Chişinău şi numeroase străzi îi poartă numele, iar mai nou, anul trecut, în 2016 a fost trecut în rândul sfinţilor.

Viaţa lui Grigore Bănulescu-Bodoni, căci aşa îl chema înainte de călugărie este o viaţă de film. S-a născut la Bistriţa, Transilvania în 1746 într-o familie de români ortodocşi în timp ce oraşul era predominant săsesc luteran.

A trăit şi studiat într-un mediu multilingvistic şi multietnic, ceea ce-i vor transmite un spirit multicultural. Astăzi i-am spune un european desăvârşit care prin viaţa şi activitatea lui transmite pacea şi iubirea prin cultură. A învăţat şi vorbea fluent mai multe limbi: germană (Bistriţa), maghiară (Budapesta), ucraineană (Kiev), greacă şi franceză (Patmos, Smirna, Muntele Athos), turcă (Istanbul – Constantinopol) şi rusă (Poltava).

În 1776 îl găsim profesor la şcoala românească din Năsăud, de unde va pleca pentru o carieră academică la Iaşi, Kiev, Poltava şi Dnipro, fiind un cunoscut predicator al timpului său.

Deşi se călugăreşte (primind numele de Gavriil) se pare că rămâne un critic al politicienilor vremii, căci va fi respins de către domnitorii fanarioţi – candidatura pentru episcopatul Romanului, inclusiv arestat şi trimis la Istanbul de unde însă va fi eliberat. Ajunge în cele din urmă episcop al Bugeacului, mitropolit al Poltavei şi apoi al Kievului.

Ştie să se retragă din viaţa publică şi se pensionează locuind la Odesa şi Dubăsari. Însă calitatea umană şi intelectuală vor face ca bistriţeanul Gavriil Bănulescu-Bodoni să fie chemat din pensie în slujba Bisericii şi pus de către ruşi între 1808 – 1812 mitropolit al Moldovei. Aici se va remarca prin buna administrare a mitropoliei.

Odată cu anexarea definitivă a Basarabiei de către Imperiul Ţarist la 1812 începe marea operă de culturalizare românească a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

În 9 ani cât va fi mitropolit al Basarabiei cu sediul la Chişinău va sedimenta atâta cultură românească, încât tendinţele rusofone ale următorilor mitropoliţi ruşi nu vor putea anihila românismul din Biserica actualei Republici Moldova: seminar la Chişinău, tipografie şi cărţi în limba română pentru slujbe (Liturghierul, Molitfelnicul, Ceaslovul, Psaltirea, Mineiul, Apostolul, Evanghelia, Tipicul, etc.). Dar mai mult ca toate va reuşi tipărirea Noului Testament şi apoi a Bibliei în limba română la Sankt Petersburg (1819).

A plecat la cele veşnice la 75 de ani pe 30 martie 1821 fiind înmormântat la mânăstirea sa de suflet, Mânăstirea Căpriana. Ca mărturie a vieţii Sf. Gavriil Bănulescu-Bodoni ne-au rămas următoarele cuvinte ale sale: „În toată viaţa mea eu m-am străduit să le fac bine mai mult celor care m-au obijduit [nedreptăţit, jignit, ofensat]. Se întâmpla că nopţi întregi n-am închis ochii, gândind numai despre un cuvânt, care, după cum gândeam eu, putea să obijduiască pe cineva şi nu mă linişteam, până nu-i arătam iubirea şi dragostea mea”.

Exemplul vieţii Sf. Gavriil Bănulescu-Bodoni este unul extrem de actual, mai cu seamă în contextul dezbinării creştinilor ortodocşi practicanţi din Republica Moldova între 2 calendare (stil nou şi stil vechi) şi 2 puteri bisericeşti: Moscova şi Bucureşti.

Deşi despre mitropolit unii istorici spun ca era omul ruşilor (avea 4 medalii imperiale ţariste), totuşi a tipărit un număr impresionant de cărţi în limba română şi a construit o şcoală superioară românească – Seminarul din Chişinău.

Cu alte cuvinte, a înţeles nevoile timpului său transmiţând prin cultură, bunătate şi bun-simţ pacea atât de necesară acelor vremuri. Astăzi, dacă am renunţa la implicarea politicienilor în treburile comunităţii creştine şi am urma exemplul sfântului bistriţean am înţelege că Ortodoxia înseamnă înţelegere, nu invazie militară; înseamnă deschidere, nu închistare în calendar; înseamnă universalitate, nu graniţe ghimpate; înseamnă dragoste, nu ură între fraţii de aceeaşi limbă şi credinţă…

Prof. Florin I. Bojor