”Pe ordinea de zi a Consiliului Local care va avea loc în 29 iunie este un proiect de hotărâre de trecere ale unor clădiri ale Liceului Forestier din proprietatea municipiului Bistrița în proprietatea județului. Toate ar fi bune în cazul în care CJ și-ar propune dezvoltarea învățământului profesional pentru pregătirea specialiștilor în prelucrarea lemnului de care firmele de profil din județ duc lipsă. Dar nu acesta este scopul de preluare a acestor clădiri, ci de a le schimba destinația”, spune consilierul municipal PNL Adrian Florin Chereji:
”Acum, când toată lumea a constatat prostia făcută prin desființarea școlilor profesionale, când firmele care fac producție sau prestări de servicii se plâng că nu mai găsesc forță de muncă calificată, nu putem accepta să ciuntim dotarea uneia dintre unitățile școlare cu un foarte bun potențial de dezvoltare.
Situația de la Liceul Forestier este complicată, într-adevăr, acum nu pregătesc muncitori calificați și se impune o analiză serioasă a viitorului acestei școli. Din informațiile pe care le am, școala are în dotare utilaje moderne pentru atelierele școală, dar acestea, paradoxal, nu funcționează, din două motive: nu au spațiu adecvat unde să monteze acele utilaje și nu au maistru instructor.
Aceste două „pretexte” pot fi surmontate ușor. Clădirile pe care le dorește CJ să fie remodelate sau să se construiască o clădire nouă pentru atelierul școală. Dacă nu ajunge terenul celor două locații ale liceului (de pe str. Gavril Tripon și Zefirului) există teren liber în apropiere, în incinta fostei centrale termice. Personalul de specialitate ar trebui să fie asigurat de firmele ce au nevoie de mână de lucru calificată în domeniul prelucrării lemnului.
În proiectul de dezvoltare a învățământului profesional în domeniul prelucrării lemnului trebuie atrase comunele din județ din zona de deal-munte, Consiliul Județean și firmele prelucrătoare a lemnului. Deși avem experiență negativă cu două Asociații de dezvoltare intercomunitară, totuși aceasta este soluția pentru a demara un proiect foarte necesar județului, atât firmelor de prelucrare a lemnului sau pentru prestări servicii de tâmplărie pentru populație, dar și multor tineri care pot dobândi o calificare concretă. Una dintre clădirile dorite de CJ este internatul școlii. Unde vor mai fi cazați elevii care provin din alte localități. Această școală tocmai acestor copii trebuie să li se adreseze!
Un concitadin al nostru, dl. Walter Born, cetățean german stabilit de mulți ani la Bistrița, s-a oferit să facă legătura cu o școală profesională din Germania de unde se poate lua modelul pentru relansarea învățământului profesional pentru prelucrarea lemnului la Bistrița.
Această unitate școlară, actualul Liceu Forestier, are șansa de a deveni la fel de căutată și apreciată precum Școala profesională Germană Kronstadt din Brașov unde concurența la admitere a ajuns la 3-4 candidați/loc. Ar fi o mare șansă și pentru copiii din județul nostru de a se califica într-o meserie necesară pe piața muncii și a nu-i mai „amăgi” cu perspectiva unei cariere academice pentru toți. Experimentul pe câteva generații de copii și părinți păcăliți trebuie să înceteze. Același lucru trebuie făcut și la Liceul Agricol. E mare nevoie de specialiști și pentru agricultură.
De aceea nu pot susține desființarea Liceului Forestier, dar voi susține transformarea unității școlare într-o performantă școală de meserii!”
Domnule Chereji mai intai si mai intai rezolvati problemele tale de incompatibilitate si moralitate si mai apoi sa vi cu comentarii si propuneri pana atunci toate demersurile tale sunt sortite esecului lamentabil.
dupa cum ai scris ….. probabil ca ai terminat Liceul Agricol.
acolo nu se pune asa de mare accent pe gramatica, datul cu sapa este la ordinea zilei.
si oricat de naspa ar fi un politician, trebuie sa ai decenta si obiectivitatea sa-i recunosti meritele atunci cand spune ceva de bun simt.
Ca si politician daca ‘esti cu musca pe caciula cat elefantul’ ar fi mult mai sanatos sa lasi pe alcineva mai credibil sa faca aceste precizari, in caz contrar efectul va fi cu totul invers.
dupa cum ascris are clase cate are trenul
Va amintiti de cazul Botis, caz similar cu cel a lui Chereji? Si el tot din PD a facut parte. ‘Lupul isi schimba parul dar naravul ba’, vechile obiceiuri si metehne nu se uita chiar daca denumirea partidului este acum alta.
Vezi Pozitia 6 din tabelul Relații internaționale, Protecția mediului, Interdisciplinar din link-ul la articolul din Timp Online.
http://www.timponline.ro/proiecte-beneficia-cofinantare-bugetul-bistritei/
Intentia desființării Liceului Forestier din Bistrita este o ineptie avand in vedere ca in Judetul Bistrita-Nasaud pădurile ocupă 35,7% din suprafaţa judeţului fiind o resursă deosebit de importantă pentru dezvoltarea economica viitoare. Cele mai întinse suprafeţe de pădure se află în subzonele Rodna (30,9%), Năsăud (24,9%),şi Valea Bîrgăului (15,1%). Nu intamplator , in urma cu mai bine de 70 de ani, mai precis in 1946, s-a infiintat Şcoala de Brigadieri Silvici Năsăud , care din 2013 îşi schimbă denumirea în Colegiul Silvic „Transilvania” Năsăud. De asemenea la Bistrita exista si Statiunea de Cercetari si Amenajari Silvice . Toate aceste structuri, de invatamant si cercetare in domeniul silviculturii trebuie dezvoltate si nicidecum desfiintate.
Mai veveritza , e rusine a da cu sapa? ce au cei de la Liceul Agricol, nu au ajuns de acolo ingineri sau doctori veterinari unde poate iti duci cainele la tratament, nu sunt cei care ne dau hrana cea de toate zilele? . Ar trebui sa ti fie rusine ca jignesti sub anonimat. Are dreptate dl Chereji cu privire la Liceul Forestier. Si inca ceva nu toti pot fi absolventi de Oxford ca tine.
Nu au maistri de specialitate?sunt ingineri de IndustriaLemnului care pot preda ,dar nu au modulul pedagogic.