Actualitate

Florin Urîte: Cei care vor să se întoarcă în PNL să vină pe uşa din faţă. Liderul să îşi câştige poziţia

INTERVIU – „Mie nu-mi pare rău după PDL. Cred că nu e aşa de importantă sigla. PNL este un partid istoric. Dacă l-am privi serios şi noi, ca membri, şi cei care îl analizează din toate punctele de vedere, am realiza că important este să avem un cod de conduită, să avem o ţinută, o demnitate, să aplicăm platforme liberale”, a declarat într-un interviu acordat Timp Online, prim-vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Florin Urîte.

Anul 2015 a fost anul în care a dispărut PDL. Cum aţi perceput momentul respectiv?

Sigur că PDL, după reformele din perioada de guvernare, avea o imagine care se înrăutăţea de la o zi la alta. Am fost asociaţi cu tăieri de pensii şi salarii. Aşa cum se ştie criza a fost una globală şi toate statele au fost supuse unui tir de măsuri de reducerea cheltuielilor bugetare. Probabil că aceste măsuri care trebuiau luate necesitau un efort mai mare de comunicare. PDL a stat foarte prost din acest punct de vedere. Din dorinţa de a respecta indicatorii macroeconomici impuşi de UE nu s-au ales cele mai populiste soluţii. Din punctul meu de vedere s-a greşit fiindcă se putea adopta cu totul altă strategie, absorbţie de fonduri europene, o altă dimensionare a bugetelor pe investiţii astfel încât să se poată ţine şi consumul şi să fie o dezvoltare sustenabilă. Cu siguranţă că atunci nu trebuia să ajungem să facem acele sacrificii în sistemul bugetar.

Felul cum s-au luat acele măsuri a scurtat deci viaţa PDL?

PDL nu avea un sistem de comunicare eficient. Ar fi trebuit să facă imediat dezbateri în toate regiunile. Dacă am fi avut regionalizarea făcută şi stabilite priorităţile fiecărei zone, reformele s-ar fi putut face în folosul comunităţii, cu siguranţă altfel ar fi stat lucrurile. Nu ar fi trebuit să simţim efectele crizei pentru că România era o ţară în curs de dezvoltare care avea bani dirijaţi spre acest sector, bani alocaţi de la UE, cu alte cuvinte aveam cu ce dezvolta infrastructura rutieră, utilităţile, apa, canalizarea, pentru că trebuia să îndeplinim toate aceste condiţii până în 2018. Pe urmă, avem potenţial agricol. Avem energie. Cei aflaţi atunci în fruntea PDL s-au speriat foarte tare şi au luat cele mai nepopulare măsuri ca să ţină indicatorii macro.

Regretaţi dispariţia PDL ca partid? 

Mie nu-mi pare rău după PDL. Cred că nu e aşa de importantă sigla. PNL este un partid istoric. Dacă l-am privi serios şi noi, ca membri, şi cei care îl analizează din toate punctele de vedere, am realiza că important este să avem un cod de conduită, să avem o ţinută, o demnitate, să aplicăm platforme liberale. Aţi văzut că au fost perioade în care PSD se ducea în direcţia reformelor liberale şi noi veneam cu măsuri social-democrate. În ce mă priveşte, prin prisma a ceea ce fac, eu sunt liberal declarat. E normal gândesc în acest spirit. Managementul în sine înseamnă să ştii să intervii, însă, în cei aproape patru ani în care am activat şi în administraţie, mi-am dat seama că trebuie să accepţi compromisuri. Nu ai cum să aplici numai platforme liberale sau numai social-democrate. Nu există aşa ceva. În primul rând, ţara nu are viziune, nu are direcţii de dezvoltare. Nu ne-am stabilit priorităţile majore. Alocarea de bani la nivel naţional, dar şi local se face, în proporţie de 70-80%, pe criterii electorale şi nicidecum nu se caută cele mai bune soluţii pentru, să zicem, infrastructura cea mai bună de care are nevoie turismul – la munte, pe litoral-, de ce infrastructură are nevoie industria, unde ne sunt resursele, sarea, apa, etc. Eu, unul, am fost mult mai critic cu partidul din care am făcut parte decât cu adversarii politici întrucât cred că, dacă nu ne asumăm greşelile care s-au făcut, nu putem fi lucizi şi nu putem adopta soluţii mai bune pentru viitor.

Cum percepeţi noul PNL?

Încă foarte mulţi oameni din vechiul PNL se luptă cu PDL. Noi, cei de la PDL, am rămas fără identitate, dar am înţeles cum stau lucrurile şi am mers înainte. Ne-am văzut de treabă şi am spus că îi lăsăm să se liniştească. Unii dintre vechii liberali duc dorul puterii, adică le-ar plăcea să fie numai la putere şi numai pe funcţii. Au rămas nostalgici ai USL şi încă se luptă cu noi, adică văd în PDL un duşman. Alţii spun că îi tragem în jos. Totuşi, în Bistriţa-Năsăud, PDL a fost o forţă politică, a dat 13 consilieri judeţeni, 10 la municipiu şi am avut 27 de primari. Şi acum, noi avem 12 primari, vechiul PNL niciunul. Noi nu ne-am impus din punctul acesta de vedere. Dacă ar fi fost să luăm aceste criterii, ar fi trebuit să spunem ciocu mic, conducem noi! Am evitat însă abordarea aceasta, iar Ioan Oltean a gestionat foarte bine situaţia şi a făcut ca lucrurile să fie cât mai echitabile. Noi am încercat să fim cât mai uniţi. Îi respectăm pe vechii liberali, dar nu suntem de acord cu ideea ca un lider de la Bucureşti să vină să ne impună nu ştiu ce lider local. Problema este cine îşi asumă victoria sau înfrângerea. Şi nu e deloc uşor fiindcă PSD s-a întărit şi cu oameni de la noi. Dacă la noi a fost degringoladă, la PSD, prin disciplina aceea a lor, s-a simţit că s-au întărit ca partid.

Apropo de intervenţii, circulă zvonuri potrivit cărora foşti lideri ai vechiului PNL ar dori să revină în funcţii de conducere cu ajutorul celor de la Bucureşti. Vi se pare corect lucrul acesta?

Aceasta este o problemă pe care eu, sincer, nu o înţeleg. De vreo două luni încoace, noi, cei din fostul PDL, stăm spectatori şi tot aşteptăm să se clarifice lucrurile. Eu nu înţeleg de ce oameni care cred că au un cuvânt de spus nu vin pe uşa din faţă şi încearcă să intre pe uşa din dos sau cu tot felul de diversiuni făcute la Bucureşti. Eu pe toţi aceşti oameni care vor să vină la muncă şi cu idei creative ca să reformăm partidul respectând codul de conduită pe care îl avem îi aştept să intre pe uşa din faţă. Cine corespunde din toate aceste puncte de vedere e binevenit. La primele şedinţe de BPJ sau de alte birouri locale să spună de ce vrea să se întoarcă, care e proiectul lui pentru PNL, pentru Bistriţa, ce a înţeles el acum din ce se întâmplă partidelor în ultima perioadă. Le dăm şi funcţii dacă vor, dar numai să vină la muncă. Eu intratul pe uşa din dos îl consider incorect. Primarii şi cei care au dus greul opoziţiei să ştiţi că sunt foarte vehemenţi şi corecţi din acest punct de vedere. Ei nu sunt de acord cu aşa ceva. Şi e normal să fie aşa din moment ce noi, restul, am dus crucea opoziţiei cu înjurături şi cu presiuni. Sper să rămânem în zona decenţei şi a respectului. Cel mai important, după părerea mea, este să vii pe uşa din faţă. Nu cred în niciun lider care vine pe uşa din dos, numit prin pile puse de la Bucureşti. Personal nu voi fi de acord cu aşa ceva. În momentul în care se va forţa în organizaţie acest lucru, eu îmi voi da demisia fiindcă nu mă mai regăsesc într-un partid de felul acesta. Liberalism nu cred că înseamnă libertatea de a-ţi căuta o pilă, ci să ai viziune şi valori liberale: onestitate, respect, demnitate. Până la urmă, liderul să îşi câştige poziţia prin ceea ce este, nu prin ceea ce vor alţii să îl facă.

Cum e PNL după epoca Ioan Oltean?

E greu de spus. Lucrurile s-au întâmplat destul de repede din acest punct de vedere. E puţină confuzie, e şi nostalgie, dar viaţa trebuie să meargă înainte. Când lucram la Teraplast le spuneam tuturor că firma nu a început cu directorul general şi nu se termină cu el. Se poate întâmpla orice. Când ai o structură bine organizată nu e o problemă când schimbi liderul. Din păcate nu suntem chiar acolo, dar vom încerca să găsim o formulă de conducere a partidului în sensul de a fi creativi şi inovativi. Cred că trebuie să lăsăm interesele personale şi să vedem interesul partidului care să coincidă cu cel al cetăţeanului. Trebuie să devenim credibili. Părerea mea este că, la ora actuală, toate partidele politice trebuie să recâştige încrederea populaţiei, iar lucrul acesta nu se poate întâmpla decât cu nişte oameni bine pregătiţi şi raţionali care să explice cetăţenilor ce lucruri merită făcute şi de ce trebuie făcute.

Credeţi că PNL Bistriţa-Năsăud are de suferit ca imagine din cauza problemelor cu justiţia ale lui Ioan Oltean?

Probleme cu justiţia au toate partidele la ora actuală. Şi PSD Bistriţa-Năsăud intră în aceeaşi categorie. În jurul preşedintelui Radu Moldovan au fost Victor Ponta şi Liviu Dragnea care, la rândul lor, au probleme cu justiţia. Până una-alta, părerea mea este că trebuie să acordăm prezumţia de nevinovăţie. Să-şi rezolve problema cu justiţia, iar dacă e vinovat sau nu va decide instanţa. Nu cred că trebuie să ne antepronunţăm noi. După 25 de ani se scot tot felul de lucruri pe tapet, iar cei care au furat ţara trebuie să dea socoteală. Fiecare răspunde pentru faptele lui. Domnul deputat Ioan Oltean aţi văzut că şi-a dat demisia din toate funcţiile. Sigur nu e mulţumit de ce i se întâmplă. Vom vedea care e sentinţa finală. Cu siguranţă că astfel de probleme sunt şi în PSD, şi în alte partide, dar nu cred că ar trebui să ne structurăm strategiile electorale pe aceste aspecte. Dacă PSD va alege să ducă aceeaşi campanie electorală de denigrare şi de asimilare a unui partid cu un om cred că greşeşte. Noi ne vom contura strategia de campanie pe proiecte şi pe ce credem noi că trebuie făcut în acest judeţ: să nu risipim banii publici şi să depolitizăm.

Sunteţi mulţumit de noul copreşedinte al PNL, Eugen Curtean?

Eugen e chiar un băiat bun care are multe de spus, are experienţă politică, administrativă, dar şi în mediul privat. Am colaborat cu el, a fost şef de vânzări, a lucrat şi la control. Are mult potenţial, dar în acelaşi timp o supradoză de bun simţ, iar ca lider trebuie să fii mai exigent şi mai pragmatic. Din punctul meu de vedere, poate oricând să candideze şi la Primăria Bistriţa, şi la Consiliul Judeţean. Rămâne de văzut. Trebuie să îşi şi dorească. Deocamdată e lider, unanim acceptat, nici nu ai ce să îi reproşezi. Au fost acele scandaluri pe la Ministerul Dezvoltării Regionale, dar, cu toate că a lucrat cu Elena Udrea ca secretar de stat, el nu a fost implicat. Când am mers împreună cu el la Parlament, chiar şi cei de la PSD îl salutau cu respect şi îmi spuneau că a fost un secretar de stat corect, a ajutat pe toată lumea indiferent de culoarea politică. Am fost plăcut impresionat să aflu lucrurile acestea despre el.

Notă: În a doua parte a interviului, veţi afla când va lansa PNL Bistriţa-Năsăud candidatul la Primăria Bistriţa şi care sunt, în opinia prim-vicepreşedintelui Florin Urîte direcţiile spre care trebuie să se îndrepte liberalii în 2016.

26 comentarii

    • Madalina , cu toata dragostea eu sper ca ne-a ferii bunul Dumnezeu si prostia omeneasca de a mai avea la conducere fosti membrii pdl .

    • Flavius sa te pricopsesti cu pesedei.Eu spun ca omul sfinteste locul NU PARTIDELE POLITICE,IN REST FIE CUM VREI TU .AN NOU BUN SA AI.

  • Te inseli domnule Urate , minti sau continui nesimtirea basista . UE nu va impus taieri de salarii in mediul bugetar ci o reducere a cheltuielilor ( puteau fi altele decat salariale). Lumea nu asociaza pdl doar cu taieri si inghetari de salarii , va asociaza si cu inchiderea a 64 de spitale , o absortie de bani europeni de 6% , de constructia terenurilor de sport pe deal in panta , cu sali de sport in catune etc. toate acestea in timp ce clanul Udrea-Cocos-Basescu si clanurile pdl se imbogateau si isi retrocedau terenuri si au furat statul cu 10 mld.€ in 10 ani de guvernare , 10 ani crunti pt poporul roman , 10 ani de istorie care istorie as vrea sa ramana , pdl si toti care au facut parte din el.

    • FLAVIUS SINT BUGETARI CARE TAIE FRUNZE LA CAINI.PSD uneori a incurajat lenea dar stii pentru ce…. pentru voturi….daca tu-l faci pe FLORIN URATE MINCINOS EU TE FAC nesimtit.

    • Mosule si ‘mneata ai o tira de dreptate,doara nu neom sfadii noi mosnegii amu zi la anu.Hai baftalo cum sa zice la voi…orasanii

    • Mai domnul FLAVIUS oare cine a distrus tara asta,cine a distrus fabricile si locurile de munca a romanilor ,etc.etc……..

    • Asta intreb si eu …iata cateva : Hidroelectrica , SN Cfr , Alro , Oltchim , Posta Romana …etc …oare cine?

    • Nea ion la noi la tara se spune BADE ION.Asa ca bade ioane basescu si ai lui adica Iliescu si nastase.Eu spun ca toti vreau sa aud parerea ta.

  • Domnule Urate sunteti ipocrit . Va citez : ” … prin prisma a ceea ce fac eu sunt liberal declarat ” . Hai sa fim seriosi : ati lucrat tot timpul la patron , si la Teraplast si la RCB . Patronii dumneavoastra sunt liberali declarati , dumneavoastra nu , altfel toti angajatii la patron devin liberali declarati . Dupa aia spuneti ca ATI ACTIVAT aproape 4 ani in administratie . A fi consilier judetean nu inseamna ca activezi in administratie pentru ca nu sunteti angajat al Consiliului Judetean . Doar angajatii din administratie ACTIVEAZA in administratie . LOGIC ?

    • …Gorghiu si Olteanu …toti o apa si-un pamant …aaa , Olteanu a recunoscut chiar el , intr-un moment de sinceritate ( precum Robert Turcescu ) , ca Nastase a facut puscarie nevinovat …desi nu-l pot crede 100%…

  • D-lui Urate : Cand v-ati schimbat (de musai) copresedintele, nici un liberal nu si-au dat demisia !!! Acum, cand liberalii vor sa-si schimbe copresedintele, te manca-n demisie ??? Cat despre „ciocu mic”, a fost valabil la voi la pdl cat timp a fost Oltean presedinte, asa ca …

    • Esti Turc mai Ioane, ca la tine se refera. Tu care te-ai apucat sa imparti functii pe la PNL de parca e mosia ta si a lui nasu-tau Atanasiu. Du-te ma, tu cu schimbarea ta de copresedinte. La munca, taticule si apoi vom vedea. Tu ai intai de platit niste datorii de vreo 2 miliarde inca neplatite si apoi mai vorbim.

    • Si ioane, la PD-L au fost alegeri, n-a venit un Atanasiu sa-si puna finul cu forta. Ăla caruia i se termina sinecura caldurica de 60-70 de mil, pe banii contribuabililor, aceea de la Registrul Comertului.

  • Draga,,umflatelule” (in pene,sa nu ma cenzureze d-na Cristiana) iar sa intors lumea cu susul in jos.Au ajuns fesenistii,membrii PES,Olteanul,Blaga, et.comp.sa nu le dea voie vechilor penelisti sa revina in casa lor.Iar vreti sa-i fugariti precum in 90 cu minerii?Doar atunci spui ce crezi cand afirmi ca daca ai bun simt,precum Curtean nu esti bun conducator.Voi toti PDListi sunteti dupa chipul si asemanarea tatucului Basescu…dute la PMP lasa liberalii in pace.PAREREA MEA.

    • Ioane, taticule esti Tinti cumva de vrei acasa, ca nu mai pricep nimic sau esti Turculet, sau amandoi la pachet ca v-ati aliat. Si cine mai plange pe acolo? Popescu ca nu i-au iesit pasenţele cu partidul ,,verzelor de Bruxelles? dar voi unde erati taticilor care plangeti cu sughituri in ultimii doi ani? La ultimele alegeri voi unde ati fost? II faceati campanie lui Ponta prin judet dupa ce i-ati strns de c… pe primari sa vina la voi? mai aveti tupeul sa va cereti acasa? Si aromatizatul asta de Turculet unde naiba a fost in campanii? imi amintesc…a venit sa savureze victoria pt care n-a miscat un pix. Auzi ca vor partidul inapoi…vor acasa..

  • Sandule daca taceai, filozof ramaneai . Dar voi cei din psd si mai ales postacii, nu prea pricepeti mare lucru . Ca sa pricepiiti spun doar ca : liberalii produc valoare adaugata indiferent ce functii au in mediul privat sau la stat . Social democratii sunt specialisti doar in ai cheltui si ai risipi pentru capital de imagine . Da ai cum la voi demagogia este biblia rosie te inteleg foarte bine . Fiindca va cam plictisiti pe la munca in aceasta perioada sefutii vostri v-au dat de lucru ca postaci .

  • Aurele , intr-adevar ma simt jenat raspunzan-du-ti la coment , iti lipsesc cuvinte din context si nu pui virgula unde-i locul dar , na , orice persoana are dreptul la opinie si la sansa lui indiferent de studii , bun simt …s.a.m.d…

  • Finalul interviului e tare de tot . Dupa ce l-a facut slab si lipsit de pragmatism , Urate isi aminteste ca ar trebui si sa-l laude putin pe Curteanu . ” Cand am mers impreuna cu el la Parlament , chiar si cei de la PSD il salutau cu respect si imi spuneau ..” . De cand iti dadeau tie raportul PSD-istii la Parlament mai Urate ? Ce sa-ti povestesc . ” Eugen e chiar un baiat bun ” . Asta nu e o exprimare potrivita . Trebuie abordata de alta factura , cu ” domnul copresedinte Curteanu ” , nu cu baiatul bun
    Asta cu baiatul bun merge dar nu cand apari in presa . In ceea ce priveste intrebarea capcana despre zvonurile cu vechii lideri si Bucurestiul trebuia sa te abtii domnule Urate . Cand esti intrebat de zvonuri nu ai ce sa raspunzi . Dumneata ai dat apa la moara aiurea cand trebuia sa taci . Ca proiecte o tot dai cu un cliseu vechi de 25 de ani : ” infrastructura ” . In Romania cine nu are idei o da cu infrastructura . Una peste alta interviul dumneavoastra este total neinspirat , de nota 2 domnule Urate . Nu va onoreaza nici pe dumneavoastra , nici partidul , dimpotriva , va aduce prejudicii de imagine .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.