Economie

Florin Urîte: Ovidiu Creţu, model de urmat la Consiliul Judeţean

Consilierul judeţean PDL Florin Urîte a declarat că trebuie realizată cât mai repede strategia de dezvoltare a judeţului, pentru a vedea ce resurse pot fi exploatate. El a oferit exemplul primarului Ovidiu Creţu şi al echipei sale, ”la care se vede dorinţă şi ambiţie de a implementa proiecte”.

”La nivel judeţean, trebuie să avem curajul să facem acea strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung, să ne fixăm axele şi să vedem ce oportunităţi avem pentru exploatare de resurse, să vedem ce ne aduce beneficii. Apoi sunt drumuri, apă, canal, am mai vorbit de obligativitatea conectării la apă şi canal. Noi tot introducem la sate, dar nu e nicio lege care să oblige. În ceea ce priveşte groapa de gunoi, nu mai puţin de 200.000 de euro pe an redevenţă mi se pare puţin. Şi nu înţeleg de ce pe 20 de ani din prima. N-am fost consultaţi ca şi consilieri în această privinţă, suntem chemaţi să citim tot felul de regulamente pentru concursuri la care se ştiu câştigătorii. Mă surprinde că nici la licitaţiile cu valori mari nu ni se cere o părere, să ne uităm şi noi peste caietul de sarcini, să vedem dacă aceste criterii de atribuire sunt corecte”, a spus Urîte pentru Timp Online.

Consilierul judeţean PDL a afirmat că ”acum războiul politic s-a încheiat, până acum ne-am rezumat la mesaje populiste, a câştigat USL şi performanţa lor va fi judecată peste câţiva ani”. ”Orice s-ar spune, s-au adus mulţi bani în judeţ în ultimii ani. Important e să accesăm în continuare proiecte. La Primărie s-a configurat un grup de lucru, se vede o dorinţă de a face anumite lucruri, ambiţie. Aşa ar trebui să se întâmple şi la CJ. Că am apelat la profesorul acela de la Cluj să ne facă viziunea, vine şi ne prezintă strategia, ridicăm mâinile şi votăm…eu nu sunt pe principiul ăsta. Îmi place cum a acţionat primarul Ovidiu Creţu, a chemat şi mediul de afaceri să-şi dea cu părerea, a fost un brainstorming bine pus la punct, s-au făcut corecţii şi s-a ajuns la o strategie. Până la regionalizare, important e cât reuşim să absorbim şi să ne ridicăm ca şi zonă, ca să contăm. Există competenţă la nivel de consilieri, de personal, dar să lăsăm ambiţiile politice şi să ne gândim real la ce avem de făcut în CJ”, a menţionat Urîte.

”Se poate vorbi de turism în Bistriţa-Năsăud, mai ales că e o zonă cu multă istorie culturală, cu multe personalităţi, depinde cum branduim acest orizont cultural al judeţului. Dacă ne uităm la stagiunile culturale, eu zic că ţinem pasul cu Clujul, spre exemplu. Bistriţa este un centru medieval, avem legenda Dracula, avem agroturism. Trebuie exploatate aceste lucruri, poate chiar într-o conexiune cu Bucovina şi Maramureş, poate fi gândit ca un sejur unde omul să aibă multe de văzut. Aş da Direcţiei de Cultură să se ocupe de acest proiect. Modele sunt, vedeţi Sibiul, Suceava”, a spus el.

Urîte a comentat şi anunţurile făcute de premierul Victor Ponta privind ”starea naţiunii” şi ”bugetul cetăţeanului”. ”M-am bucurat că s-a vorbit de disciplină fiscală, bugetară şi salarială, se vor face nişte reajustări salariale la nivel de buget. Disciplina fiscală presupune în primul rând combaterea evaziunii fiscale, dacă s-ar reduce cu 20-30% s-ar produce efecte în PIB de 3-4%. Mi-aş fi dorit mai mult la investiţii, ponderea mare în ceea ce priveşte salariile şi pensiile arată că avem o populaţie îmbătrânită şi prea puţin personal activ în mediul privat. Aş fi pus mai mult de 7,8 miliarde de euro (2,5 miliarde din fonduri europene) la planul de investiţii şi absorbţia de fonduri europene. 7,8 miliarde de euro este foarte puţin, în 2007-2008 erau peste 9 miliarde. Dacă a fost un eşec cealaltă guvernare, eu aş fi pus măcar 5 miliarde, mai ales că a fost un blocaj în 2012 din punctul de vedere al fondurile europene. Sunt peste 5.600 de proiecte, nu mai e faza aia de pregătire şi analiză. Ar trebui analizate şi aduse doar acelea care aduc beneficii zonei şi judeţului, dar şi simplificate procedurile de implementare. Încă nu avem curajul să descentralizăm anumite servicii care mai mult încurcă, au proceduri greoaie. Aştept mai mult măsuri de relansare economică, cum să atragem investiţii străini, cine să se ocupe, garantarea unei politici fiscale atractive, o analiză a resurselor ce pot fi exploatate în următorii 20 de ani, exploatarea potenţialului agricol şi energetic, unde avem un potenţial imens. Bugetul e aproape asemănător cu cel din 2012”.

”Dacă vom putea produce un surplus de energie din energia regenerabilă, să ne preocupăm să vedem cine ar putea importa energie de la noi, să se realizeze transmagistrale pentru transportul energiei. Aş vrea să văd o ambiţie a Guvernului în calcularea redevenţelor pentru a întregi bugetul, dacă tot se vorbeşte de inflaţie”, a adăugat Florin Urîte.

Etichete

6 comentarii

  • foarte sincer spun cele ce urmeaza. Daca am avea consilieri locali si judeteni macar la jumatatea calibrului acestui om, am fii mult mai departe decat suntem acum.

  • Consilieri sunt. Şi la judeţ şi la municipiu… Dar trebe consultaţi şi luaţi in seama… Ceea ce nu prea se întâmplă…

  • Dle Urîte, vorbiţi de „concursuri la care se ştiu câştigătorii”… Nu uitaţi că in guvernarea PDL acest lucru era sarcină de partid sau chiar o virtute.

  • Felicitari d-le Consilier .Inca o data demonstrati ca stiti ce vorbiti si mai ales de cum ar trebui abordate problemele in acest judet . Dati dovada de mult obiectivism in declaratii avand in vedere ca nu ezitati sa evidentiati si lucrurile bune dar si mai putin inspirate si din tabara adversa ,care este astazi la putere .Deasemenea v-am vazut criticand si unele actiuni ale guvernarii PDL sau a unor oameni din partid . Pana la urma ne spuneti sa urmam calea exemplului bun si sa apelam la toti cei in masura sa contribuie la bunul mers al judetului in functie de experienta dobandita :consultanti,oameni de afaceri , directori de institutii abilitate ,colegii lor, si nu in ultimul rand la cetatenii judetului care vor sa-si exprime obtiunea .
    Lucrurile cu siguranta vor putea merge intr-o directie buna ,daca astfel de voci sunt si ascultate si urmate ca si cale si nu contracarate doar ca obtiune politica sau jocuri de partid . Cred ca a trecut vremea razboiului politic si atat noi cat si politicienii sa-si aplece urechile la profesionisti si specialisti pe domenii de activitate si sa lasam oamenii de valoare sa se exprime si sa implementeze solutiile cele mai bune pentru dezvoltarea judetului cu beneficii in folosul cetatenilor atat din mediul urban cat si cel rural . Cand incep sa apara oameni de valoare in institutiile de stat si adminsitrative este inspre binele nostru .Rautatea si dusmania acumulata in ultima perioada trebuie sa dispara intre oameni pentru ca lupta politica din ultima perioada ne-au cam dezbinat ca si popor , oameni , prieteni , cetateni indiferent de pregatire .Sa criticam si sa comunicam dar constructiv si civilizat sunt cai ale succesului !

  • Nu este prima data cand comentez despre domnul Urite. Un profesionist ce a performat in spatiul privat, care, in mod absolut constient a ales sa se implice in spatiul public, prin inscrierea in PDL, intr-un moment in care acest partid o pornise la vale rau de tot, pe fondul masurilor luate de guvernarea Boc, fiind din ce in ce mai evident ca soarta acestuia era sa treaca in opozitie si sa lase loc unei constructii politice bizare si contra naturii. Prin prisma gandirii manageriale, este clar de ce acest domn nu s-a indreptat spre un partid de stanga; dar mai avea alternativa de dreapta, cea a PNL, pe care, cred ca a eliminat-o analizand la rece ceea ce s-a intamplat in timpul guvernarii liberalilor, dar mai era si directia de moment pe care s-a inscris prin alierea in USL cu PSD, PC si mai nou UNPR. Aceasta alegere facuta, nu la modul fortuit, cred ca spune foarte multe despre caracterul domnului Urite, pe care nu prea il vad facand negot de principii.
    Ajuns consilier judetean, cred ca se confrunta cu o realitate crunta in cadrul acestei institutii. Neavand un aliat politic la conducere, cred ca se simte putin neputincios vazandu-se inconjurat de prea multi gargaragii, ajunsi pe functii prin parvenire si prin lingusala, buni purtatori de servieta pentru fosti sefi de conjunctura. Iar o parte semnificativa dintre gargaragii a fost promovata prin alegeri mai sus… la nivelul superior, al Parlamentului, unde o vor lua de la zero, purtand alte serviete. Nu-i ceva ce tine in mediul privat, aici performezi sau nu existi, iar domnul Urite stie asta. Si pentru ca o stie trebuie sa o si exprime. De aceea cred ca isi cauta aliati.
    Exprimand pozitia aceasta, legata de lipsa de viziune de la nivelul Consiliului Judetean, isi cauta aliati pentru a putea urni intr-un fel lucrurile. Cu mare abilitate s-a gandit la primarul Cretu, care, chiar daca are multe idei crete, are un atu: macar le are. Daca, printr-o minune, acesti doi domni, Urite si Cretu, s-ar chinui putin sa adune in jurul lor oameni potriviti, poate s-ar naste o viziune deasupra partidelor pe care le reprezinta, atat pentru judet cat si pentru municipiu. Domnul Cretu are ceva mai multa experienta administrativa si cunoaste cum pot fi urnite unele lucruri la acest nivel, si poate fi foarte bine completat de experienta manageriala a domnului Urite, ce poate sa-i pondereze ambitiile extravagante, si poate sa evalueze foarte bine ceea ce este posibil si ce nu.
    Doamna ajuta-i sa da-le minte!

  • D-le Urate, apreciez obiectivitatea dumneavoastra. Oare cum ar fi, daca cu aceste calitati pe care vi le apreciez ati creceta retroactiv in partidul dvs. cum a fost vreme de doi ani de zile cand Dl. Mititean Pop Valentin il persecuta si-l sicana continuu -(de bietul on ajunsese aproape pana la a face infarct ori comotie cerebrala)– deci il sicana pe ing. Andron Traian, presedinte pe atunci al apicultorilor din judet, membru foarte activ -(pe atunci)-al partidului dvs.., -(membru era si Mititean Pop Valentin de altfel)-..Din cate mi-a povestit fostul meu coleg de clasa Andron, atunci, intreaga componenta PD-L a Consiliului Judetean cu Rusu Liviu si Luca Iancu in frunte,a bagat capu-n nisip precum strutul, si n-a mai vrut sa-l cunoasca pe Andron. Atuncea cand org. jud a partidului dvs. va face PUBLICA o apreciere despre acel episod din anii 2010-2011 voi incepe sa cred ca PD-L-ul incepe sa se curete de tarele trecutului. Pana atunci, oricat de valoros ati fi dvs ca individ nu pot sa uit din ce partid faceti parte. Nasaudenii nostrii din Valea Lupului spun:….” sa pui sama de la care stana-i cainele care latra, chiar daca cainele-i bun de fiara salbatica” Multi fermieri si apicultori il apreciaza si-l respecta f. tare pe Andron Traian.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.