Prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Florin Urîte, a spus că Strategia de dezvoltare a judeţului Bistriţa-Năsăud nu este nici măcar în proporţie de 20% ceea ce ar trebui să fie.
„Strategia e un document, un diagnostic al situaţiei în care ne aflăm şi o analiză a posibilităţilor de dezvoltare, doar că nu s-a cuantificat nimic. În plus, Consiliul Judeţean nu îşi asumă cele două mii de posibilităţi de investiţii. Dacă întrebi, ţi se spune că e strategia judeţului. După şase luni, aşteptam să văd care sunt obiectivele Consiliului Judeţean, care sunt posibilităţile de realizare a acestora. Nu contestăm calitatea acestui document din punctul de vedere al elaborării, doar că eu cred că el reprezintă doar 20% din ceea ce ar trebui să reprezinte o strategie. Îi lipsesc obiectivele şi planificarea. Aşteptam să vedem ca şi consilieri judeţeni care sunt obiectivele majore ale CJ, ce surse de finanţare sunt. (…) Sunt multe teorii, dar cuantificarea lipseşte. CJ ar fi trebuit, în această fază, să aibvă structurate depăartamentele pentru infrastructură, pentru dezvoltare, turism. Nu s-a făcut nici măcar o reformare a aparatului de lucru al CJ”, a spus Florin Urîte.
El a spus că strategia judeţului nu se sincronizează cu cea a Bistriţei. „La Bistriţa, avem Wonderland, iar dincoace vorbim de un proiect la Piatra Fântânele cu pârtie de schi şi toate celelalte. Credeţi că vom primi atât de mulţi bani din partea Ministerului Dezvoltării şi Turismului încât să integrăm două proiecte la 20 de km unul de altul? Aproape că sunt identice. Eu nu cred şi nici nu vreau să-mi asum ca şi consilier judeţean că vom reuşi sau că tot ce scrie în acest manual frumos se va implementa până în 2020. Ca să accesezi proiecte trebuie să ai nişte departamente instituţionale şi să ne punem nişte targeturi: cât alocăm de la bugetele judeţene, care sunt proiectele care se duc spre autorităţile locale, etc. Ca şi consilier judeţean vreau, în primul rând, să ştiu care sunt obiectivele CJ”, a declarat Urîte.
În opinia sa, din Strategia de dezvoltare a judeţului Bistriţa-Năsăud 2014-2020 lipseşte lista negociată a proiectelor prioritare, dar şi sistemele de monitorizare, verificare şi control, respectiv asigurarea transparenţei decizionale. „Teoretic sunt amintite, doar atât. Strategia are un capitol de evaluare a oportunităţilor, dar nicidecum nu sunt cifre asumate. Dacă văd: anul 2014, ţintă absorbţie fonduri europe 15 milioane de euro, de la bugetul local un milion de euro, pe urmă cine se ocupă, feetback, raportare lunară, trimestrială, încep să cred povestea. Deocamdată e o poveste. Strategii s-au mai făcut dar au fost puse în raft şi nu s-a mai uitat nimeni la ele. Nu contest că nu e frumoasă povestea acestui prim pas, dar nu e nimic cuantificat, nimic angajator din punct de vedere instituţional. Pentru banii alocaţi (pentru realizarea Strategiei -n.,r.) cred că trebuia să existe cuantificarea aceasta”, a declarat Florin Urîte.
Şi Eugen Curteanu a criticat Strategia, spunând că acesteia îi lipseşte „viziunea”. El a spus că tot ce s-a propus e teoretic şi nu se regăseşte într-un plan de măsuri. Consilierii judeţeni ai PDL vor vota Strategia dacă se va ţine cont de observaţiile făcute în cadrul comisiilor de specialitate ale CJ.
Bine punctat de dl Urite . Intradevar orice poveste frumoasa de viitor devine credibila daca este insotita de un plan , fundamentata din pct de vedere al resurselor , bugetate pe ani si asumate de catre institutii in special de Consiliul judetean si institutiile locale .
Deasemenea este buna si observatia cu privire la sincronizarea strategiilor intre consiliul judetean si strategia municipiului .
Cred ca pana la urma critica d-lui Urite este una constructiva si logica ca sa aibe finalitate orice proiect .