Recomandări Social

Zi foarte bună pentru voluntarii mici din Sânmihaiu de Câmpie. Nicolae de România a venit în comună

(FOTO-VIDEO) Ziua de sâmbătă a fost una cu adevărat bună pentru voluntarii mici din comuna Sânmihaiu de Cîmpie. După ce au curăţat uliţele satelor de toate PET-urile şi au bătut la porţile tuturor localnicilor ca să adune cât mai multe deşeuri din plastic, au avut ocazia să-l întâlnească pe Nicolae de România, nepotul Regelui Mihai I, voluntar al Asociaţiei Tăşuleasa Social, care le-a dat o mână de ajutor să încarce camionul care a venit în comună să transporte mormanul de gunoi.

Cei peste o sută de elevi din comuna Sânmihaiu de Câmpie s-au trezit dis-de-dimineaţă şi au venit la Căminul Cultural „Ion Fiscuteanu” unde au depozitat toţi sacii, plini cu deşeuri din plastic. Au povestit emoţionaţi că şi-au petrecut vacanţa de Paşti bătând la uşile rudelor şi vecinilor care au scăpat, astfel, de tot plasticul, iar copiii au fost bucuroşi fiindcă şi-au respectat promisiunea de a face ceva în schimbul cadourilor primite din Camionul de Crăciun.

 

Directoarea Ana Moldovan a explicat că în această acţiune de voluntariat s-au implicat toţi copiii, de la preşcolari la elevii de gimnaziu.

„S-au adunat 230 de saci la un efectiv de 140 de elevi în total cu tot cu preşcolari. S-au implicat şi părinţi, şi bunici, vecini, toată lumea. Copiii au fost foarte implicaţi. Nu au mai rămas PET-uri în comună. Se întrebau, la un moment dat, unde vor mai găsi. S-a făcut o curăţenie generală, dar ideea a fost ca fiecare copil, în comunitatea sa restrânsă, în împrejurimi, să-şi desfăşoare activitatea. Nu a fost o curăţenie generală în comună, dar copiii fiind preocupaţi să adune PET-uri au lăsat în urma lor curăţenie”, a spus directoarea Ana Moldovan, convinsă că elevii au înţeles foarte bine că este elegant să întorci binele făcut.

Primarul comunei, Ioan Mate, le-a mulţumit elevilor şi profesorilor pentru implicarea de care au dat dovadă: „Îi felicit pe copii şi pe profesorii de la şcoală care s-au implicat să fie curăţenie în comună. Totodată, îi felicit şi pe cei de la Tăşuleasa Social că au avut această iniţiativă foarte bună să adunăm PET-urile şi să facem curăţenie. E un lucru foarte bun şi le mulţumim”.

La ora 8.30 fix, la Sânmihaiu de Câmpie a ajuns şi Nicolae de România, nepotul Regelui Mihai I, care de zece ani e şi voluntar Tăşuleasa Social. L-a însoţit logodnica lui, Alina Binder. Cei doi au fost întâmpinaţi de primar, de reprezentanţii şcolii şi de câţiva membri ai Clubului Monarhiştilor Bistriţeni. Pregătiţi de munjcă, au pus osul la treabă şi au ajutat la încărcarea PET-urilor în camion.

„Tăşuleasa a venit în decembrie cu daruri şi e foarte bine că s-a întors aici să-i înveţe pe copii despre importanţa reciclării şi de ce trebuie să facem asta. Aici nu am fost la împăduriri, dar, de zece ani, am fost în mai multe locuri cu Tăşuleasa. Eu cred că Tăşuleasa face lucruri foarte bune pentru ţară. Să fii voluntar înseamnă să renunţi la timpul tău şi să-l dai altora, copiilor, comunităţii, să dai ceva înapoi, oriunde te afli. Eu fac voluntariat din inimă pentru că mă simt bine când fac asta şi e foarte important pentru mine să văd zâmbet pe buze”, a spus Nicolae de România.

„Să fii voluntar îţi dă o satisfacţie incredibilă. Este minunat mai ales să-i vezi pe copii fericiţi, să vezi că dai ceva înapoi. Primeşti zâmbete”, a adăugat Alina Binder, logodnica sa.

La finalul acţiunii, Nicolae de România le-a oferit copiilor o diplomă din partea Asociaţiei Tăşuleasa Social şi i-a felicitat pentru implicarea lor.

„Aţi adunat o grămadă de plastic, iar acesta e un lucru bun. Mă bucur să aud că nu a fost dificil. Felicitări şi mult succes în continuare!”, a spus Nicolae.

7 comentarii

    • Gunoiul se recicleaza dar nesimtitii il arunca pe marginea drumurilor, in parauri in toate santurile. Cred ca numai asa se simpt bine. Si cineva trebuie sa il adune. Astazi este curatenie si arata destul de civilizat, dar peste cateva zile va fi din nou gunoi. Acesti copilasi au strans gunoiul aruncat la intamplare de parintii si bunicii lor! Poate va fi o lectie pentru cei mari! Va multumesc dragi copii.

    • Acesti copilasi au adunat plasticul folosit acasa in doua saptamani, nu au strans gunoaiele aruncate de cei nesimtiti. Ii felicit pentru implicare, dar nu inteleg rostul acestei actiuni. Exista tomberoane speciale pentru colectarea plasticului. De ce nu directioneaza plasticul strans acolo spre firma de reciclare? Zilnic?

    • Intr un județ in care se recicleaza obligați de politici publice,acesti copii au adunat plastic ca si activitate practică a unei importante lecții de învățare :
      -trebuie sa întorci binele primit
      -sa constientizeze importanța reciclării asupra mediului înconjurător
      -sa intelega ca voluntariatul este un mijloc de a creste ca cetățean responsabil in comunitate.

    • Inteleg ca reciclatul obligat de ppolitici publice e rau, cel conditionat de un cadou este bun. Copiii nu se responsabilizeaza astfel. Daca faci un bine si astepti recompensa…

  • Cetățene nu critica efortul copiilor. Poate ei când vor fi adulți nu vor arunca la întâmplare ca părinții lor. Daca fiecare am aduna acasă intr o luna plasticul si ar veni mașina după el ar fi o lecție si pentru noi adulții. Bravo copilașilor pt lecția oferită.

    • Eu critic utilizarea acestor copii intr-o campanie inutila. Avem tomberoane pentru plastic. Fiecare cetatean ar trebui sa selecteze plasticul zilnic, nu doar pentru a da bine in poze.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.