Actualitate

Și a fost ”La Oglindă”, ediția a VIII-a (FOTO)

Festivalul cântecului şi dansului popular „La Oglindă” al formaţiilor folclorice aparţinând cercurilor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ajuns la ediția a VIII-a, s-a desfăşurat în perioada 20-22 iulie şi a fost organizat de către Secţia Educaţie a Statului Major General, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” şi Cercul Militar Bistriţa.

Ajuns la a VIII-a ediţie, festivalul a adunat formaţii artistice din garnizoanele Iaşi, Piteşti, Galaţi, Curtea de Argeş, Alba Iulia, Zalău, Brad, Braşov şi Bistriţa. Scopul festivalului a fost de a dezvolta preocuparea cercurilor militare ca instituţii de cultură ale armatei şi de a păstra tradiţiile folclorice ale poporului român.

Prima activitate de acest gen a avut loc în urmă cu opt ani, iar de atunci, formaţiile cercurilor militare se adună anual la Bistriţa pentru a cinsti tradiţiile predecesorilor. S-a remarcat continuitatea participării la toate cele opt ediţii ale festivalului a formaţiilor artistice din garnizoanele Galaţi, Zalău, Curtea de Argeş, Braşov şi Bistriţa.

Aici o galerie foto.

Programul a cuprins vernisajul expoziţiei de pictură „Tradiţie şi modernism în judeţul Bistriţa-Năsăud” organizat de cercurile de pictură şi de filatelie „Bisnumphila”, lansarea cărţii „Cugetări în bodegă” – autor colonel (r) Mihai Lucian Valea, un schimb de opinii privind concluziile, modalităţile şi direcţiile de acţiune rezultate din experienţa acumulată în ediţiile precedente ale festivalului, deschiderea oficială la care participanţii au primit diplome de excelenţă, diplome de participare şi alte distincţii, precum și Gala folclorului românesc în fiecare zi de festival, unde cei prezenţi au putut asista la spectacole de folclor autentic.

”Festivalul folcloric „La Oglindă” avut o formulă de desfăşurare inedită, organizatorii nepunând accent pe clasificarea de dragul premiilor şi al ierarhiilor, ci pe cultivarea interesului, a preocupărilor şi a activităţii practice şi oneste pentru descoperirea, redescoperirea, descifrarea, păstrarea şi promovarea tezaurului numit tradiţie şi cultură românească, prin atragerea, instruirea şi încurajarea tinerilor în descoperirea acestor comori, din păcate, pe cale de dispariţie. Ne mândrim că municipiul Bistriţa, de altfel una dintre capitalele folclorului românesc, a găzduit cu sprijinul armatei şi a celorlalţi colaboratori un festival de asemenea profil”, informează Brigada Mecanizată.

Sursă text: Locotenent colonel Cristian Mariș. Foto: Caporal Robert Pop

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS