Actualitate Social

Fost poliţist trimis în judecată pentru purtare abuzivă faţă de un bărbat pe care l-a bătut

Un fost agent de poliţie din satul Lechinţa a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru purtare abuzivă după ce, în urmă cu un an, în timpul serviciului, l-a bătut pe un bărbat.

Potrivit unui comunicat, transmis vineri de Angela Sîngeorzan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Daniel Idriceanu a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă după ce în data de 10/11 octombrie 2010, în calitate de agent de poliţie judiciară la Postul de Poliţie Lechinţa, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe linie de circulaţie şi ordine publică, a fost implicat într-un incident soldat cu rănirea gravă a unui bărbat.

Potrivit sursei citate, în acest incident a fost implicat N.A.E., care l-a lovit pe poliţist, după care agentul de poliţie a fugit după acesta, l-a ajuns din urmă şi i-a aplicat „o lovitură de karate, de picior, prin forfecare, în zona feţei” după care i-a pus cătuşele şi l-a dus la postul de poliţie pentru cercetări.

În urma loviturii poliţistului, persoana respectivă s-a ales cu leziuni corporale vindecabile în termen de 40-45 zile de îngrijiri medicale, respectiv cu ruptura mandibulei.

Contactat în legătură cu acest subiect, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Ovidiu Mureşan, a declarat că Daniel Idriceanu a demisionat din Poliţie în luna iunie a acestui an.

„Nu am luat măsuri împotriva lui pe linie disciplinară fiindcă am aşteptat rezoluţia procurorului. Aceasta a venit abia acum, dar Daniel Idriceanu nu mai face parte din Poliţie. A demisionat în luna iunie şi se va supune legii. Dacă noi am fi luat măsuri disciplinare înaintea procurorilor era ca şi cum ne-am fi antepronunţat în legătură cu vinovăţia lui”, a spus Mureşan.

Potrivit sursei citate, aceasta nu este singura problemă pe care a avut-o fostul poliţist, el mai fiind cercetat şi într-un accident rutier petrecut în judeţul Iaşi.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS