Actualitate

Fostul sediu al Tribunalului, trecut de Guvern în administrarea CJ pentru reabilitare

Guvernul României a decis, printr-un proiect de hotărâre, trecerea clădirii din Piaţa Centrală nr. 29 Bistriţa, unde a funcţionat în trecut Tribunalul Bistriţa-Năsăud, din domeniul public al statului şi din administrarea Şcolii Naţionale de Grefieri în domeniul public al judeţului şi în administrarea Consiliului Judeţean.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat în şedinţa de Guvern de miercuri 17 septembrie.

Fostul sediu al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, situat în Piaţa Centrală nr. 29 din Bistriţa, nu a fost utilizat niciodată de Şcoala Naţională de Grefieri, care l-a primit în administrare în 2009 printr-o hotărâre de Guvern.

Întrucât până acum nu s-au efectuat lucrări de modernizare, iar prin neutilizare şi neîntreţinere avansează starea de degradare, vechea clădire a Tribunalului a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru menţinerea arhitectonică a acestei clădiri monument istoric, inclusiv prin stabilirea unor destinaţii de utilizare pentru nevoile social/cultural/administrative ale judeţului.

Clădirea din cărămidă şi piatră, acoperită cu ţiglă, are o suprafaţă desfăşurată de 2.777 mp, 888 mp fiind suprafaţa construită.

Imobilul a fost ridicat în jurul anului 1850, fiind utilizat pentru o perioadă de aproximativ 150 de ani, până în anul 2001, în principal ca sediu al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Judecătoriei Bistriţa şi Parchetului Bistriţa-Năsăud, precum şi de alte instituţii ale statului pentru perioade mai scurte de timp.

1 comentariu

  • Consiliul judetean a primit cladirea vechiului tribunal pentru reabilitare. Trebuie insa cunoscuta de la inceput destinatia pe care o va primi cladirea pentru ca lucrarile de reabilitare sa fie orientate spre acel scop. Altfel exista riscul de a se repeta situatia cu reabilitarea cladirii fostei sucursala a BCR care dupa ce a fost facuta sa gazduiasca un muzeu de arta sacra, acolo s-a mutat biblioteca judeteana, unde nu dispune de spatiu suficient, asa incat acum se vorbeste despre construirea unor anexe in care sa fie mutate unele functiuni ale bibliotecii. Asta inseamna sa nu sti de la inceput ce vrei. Daca era de la inceput o gandire clara, poate ca Biblioteca incapea mult mai bine in cladirea vechiului tribunal care dispune de spatii mult mai mari decat cea de pe Odobescu, nr.11., oferind posibilitatea organizarii mai bune a activitatii bibliotecii la nivelul cerintelor actuale. In plus, cladirea vechiului Tribunal dispune de o curte interioara, care odata cu renovarea putea fi acoperita cu o cupola de sticla, obtinand astfel un atrium multifunctional dupa modelul celui din noul sediu al Bibliotecii Nationale. De aceea trebuie sa sti de la inceput scopul pentru care vrei sa reabilitezi o cladire. In cazul de fata, avand in vedere localizarea cladirii vechiului tribunal in inima orasului pe viitoarea „axa a artelor” ar putea fi renovat pentru a deveni „Palatul Culturii” care sa gazduiasca expozitii de arta, si sa aduca laolalta centrele culturale imprastiate prin oras (centrul cultural francez, german, etc).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.