Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, liderul play-off-ului din Seria 7 a Ligii 3 la fotbal, joacă în runda a 6-a pe teren propriu după trei etape la rând în deplasare, toate câștigate.
Echipa antrenată de Cristian Pustai va întâlni ocupanta locului 3, CS Universitar din Alba Iulia.
Partida va avea loc sâmbătă 26 aprilie, pe Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, de la ora 17.00.

Play-off-ul se dispută în format tur-retur-tur, 9 etape (clasarea Gloriei pe locul 1 la finalul sezonului regular oferă avantajul de a evolua de cinci ori pe teren propriu). Primele două clasate în play-off vor disputa două runde de baraj pentru promovarea în Liga 2.
Adaugă comentariu