Fotografii de colecție, aparate de fotografiat și de filmat, dar și albume care seamănă mai degrabă cu niște opere de artă pot fi admirate la sediul Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud unde astăzi a fost deschisă oficial expoziția ”O clipă pentru eternitate”.
”Expunem fotografii din colecțiile noastre – începând din 1880 – sau private, dar mai ales din colecția domnului Florin Coșoiu care ne-a adus și toate aceste aparate de fotografiat ce reprezintă cam 10% din colecția dânsului. Dacă privești o fotografie descoperi elemente de identitate, iar acestea ne privesc pe noi ca și comunitate. Am încercat să evidențiem și importanța fotografilor din Bistrița și am dedicat un colț de suflet fotografului Alexandru Roșu, cel mai important fotograf român din Bistrița, cu înaltă calificare. Este cel care a fotografiat delegația Memorandumului din 1892, dar și autorul celebrei fotografii realizată la Sângeorz-Băi în care apare Ion Luca Caragiale, George Coșbuc și Dumitru Ciuta. Pe spate scrie cine a realizat fotografia, dar și că reproducerea ei este interzisă. Noi nu am expus acum această fotografie, însă am ales altele care nu au mai fost expuse, dar și documente inedite. În 1906, Alexandru Roșu a fost fograful expoziției de la București al cărei secretar a fost Iuliu Moisil, iar Nicolae Iorga l-a numit în urma fotografiilor realizate în cadrul acelei expoziții cel mai important fotograf român în viață din 1906”, a spus dr. Cornelia Vlașin, șeful Serviciului Județean al Arhivelor Naționale, gazda expoziției.
Cercetând Fondul Meseriașilor, specialiștii de la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud au descoperit că erau peste 20 de doamne care practicau această meserie în perioada interbelică, femei aducate care aveau cunoștințe de fizică și chimie pe care le utilizau ca să focalizeze lumina, să folosească aparatele, să developeze fotografiile.
La vremea aceea, ca să fii fotograf, trebuia să urmezi o școală și apoi să faci ucenicie pe lângă un fotograf cu experiență.
În expoziție mai sunt prezentate și documente din arhivele Liceul ”George Coșbuc” care a comandat, la celebrarea a 25 de ani de la înființarea școlii, o fotografie cu tot corpul profesoral.
”Am adus în expoziție mai multe albume legate în piele sau cu foiță de aur pe margine, adevărate opere de artă și să expunem toate genurile de fotografie: individuale, de familie, de grup, oficiale. Pe holul de la intrare, avem o expoziție dedicată fotografilor bistrițeni fiindcă trebuie să știți că Bistrița a avut foarte mulți fotografi și antebelic și interbelic, iar până în 1940 acești au obținut peste 70 de premii naționale și internaționale”, a adăugat dr. Cornelia Vlașin.
”Expunem o colecție de fotografii, aparate foto și cinefoto. Vreau ca oamenii să vadă cum arată un aparat vechi, cum arată unul nou, cum a apărut fotografia, care era tehnica de lucru. Apar și fotografii pe care s-a intervenit cu retuș, cu creioane slabe, se făcea un contur și pe urmă se intervenea ca la pictură cu culoare. În afară de aparate, sunt fotografii vechi, făcute la sfârșit de sec. XIX și început de sec. XX. Familiile bogate mergeau de două ori pe an la fotograf, erau foarte scumpe fotografiile. Se făceau ședințe cu părinții și copiii ca să învețe să stea la poză, să nu clipească, erau recuzite, iar studiourile aveau pălării, bastoane, fotograful îi îmbrăca. Din reflectoare se făceau jocuri de lumini fiindcă era foarte important la poza alb-negru să fie nuanțele de gri, extrem de importante. Sunt fascinat și eu de albumele cu fotografii. Ce vedem noi este o emulsie pe o hârtie foarte subțire. Dacă tot umbli la fotografii se zgârie. De aceea era o foiță de protecție care se punea, semitransparentă. În expoziție sunt fotografii de 25-30 de persoane, m-am uitat cu lupa și niciunul nu aare ochii închiși, privesc spre fotograf, au o ținută și o demnitate. Acum, pozezi 5 persoane, unul e cu ochii închiși, altul se uită în stânga și dreapta. În studioul foto se concentrau pentru acea ședință și se păstrau doar fotografiile reușite. Din păcate, acum fotografia de studio a dispărut, se face foarte mult reportaj, dar aceste frumuseți nu știu dacă vor mai putea fi vreodată realizate”, a spus Florin Coșoiu.
La vernisaj au participat vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, deputatul Robert Sighiartău și managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany care au felicitat instituția condusă de dr. Cornelia Vlașin pentru că a adus în atenția publicului o întreagă istorie a orașului și o perioadă în care se punea accent pe calitate, în care lucrurile se făceau cu migală și cu stăruință.
Expoziția va fi deschisă până în luna mai, iar următoarea de la Arhivele Naționale Bistrița va fi dedicată afișelor electorale din perioadă interbelică și din comunism.
La Metrou, nu-și face domnul Lazany niște poze?
Comunicat de la Biroul de Presă al Votanților/Alegătorilor:
– Este deschisă doar stația de la Biserica Evanghelică cu peronul pe dreapta în direcția de mers spre Viișoara
– Stația de la Coroana cu peron pe stânga în direcția de mers spre Vatra Dornei este închisă temporar
– Halta de pe Gării cu Tărpiului este doar pentru tranzit(nu oprește Trenu)
A început campania electorală.Se agață de orice eveniment. Jenant.
Mafia PSD nu dormit.
Ieșit la atac la baionetă.
Obiectivul: STADIONUL Municipal.
Beutorii de cafea de la Coroana (Fondu Local de Investiții PSD, FLI-PSD) trebuie să-și recupereze banii investiți/ămprumutați.
MĂ!!!!:;
stadionul nu este tarlaua șmenarilor de la Coroana, scos la mezat de candidatul METROREX.
Luați laba de pe STADION!
Rămâne unde este.
Este al bistrițenilor, nu al celor de la Coroana!