Duminică, 12 februarie 2012. La prima vedere, o zi ca oricare alta pentru cei care au „o viaţă de câine”, în realitate însă, singura zi din săptămână când cineva se gândeşte cu adevărat la ei, la cum e să fii un animal ţinut captiv într-o cuşcă, se gândeşte şi acţionează.
Cele ce se gândesc sunt de fapt nişte doamne care fac parte din Asociaţia Animaterra. Înainte să ajungă la adăpost, se caută de bani prin buzunare, dau ture de oraş în căutarea unor magazine cu mâncare ieftină şi vin încărcate cu toate bunătăţile la adăpost.
Duminică au cumpărat 60 de kilograme de boabe, pâine şi parizer pe care le-au amestecat în aşa fel încât să ajungă pentru toţi cei peste 150 de câini din cuşti. Le-au golit vasele cu apă îngheţată şi au pus apă călduţă în loc. Celor care stau 24 de ore din 24 pe beton le-au aruncat rumeguş sau paie ca să atenueze, în felul acesta, contactul cu suprafaţa îngheţată.
Printre cele care duminică au venit la adăpostul de câini a fost şi Rozina Bachner.
„Asociaţia noastră e implicată în problema câinilor fără stăpân de şase ani. În tot acest timp, noi am făcut voluntariat. Am încercat, pe cât posibil, să aducem ce putem pe lângă ce asigură Primăria. Ce există? Cuşti, închisoare, Auschwitz! Mâncarea e sub orice critică. Dacă venim dimineaţa la 9 sau la 11 sau după-amiază ni se spune că deja li s-a dat de mâncare câinilor. Nu avem de unde şti dacă le dau sau nu mâncare. Din câte ştim, se dau granule, ceva organe cumpărate de la abatorul de la Orhei care, în mod normal, se zice că se fierb şi se taie, dar noi nu am văzut aşa ceva. Deci, ori de câte ori am venit, noi am adus hrană. Azi am adus 60 de kg de granule, 25 de franzele, am adus şi nişte parizer cu cinci lei kilogramul, apă caldă, zeamă de carne. Fiecare ce are acasă aduce să dea aromă mâncării că altfel câinii nu mănâncă. Sunt câini de pe străzi care nu ştiu ce sunt alea granule. Două-trei zile, până se obişnuiesc, fac foame”, a declarat Rozina Bachner.
Ea a spus că Asociaţia Animaterra vrea să colaboreze cu Primăria Bistriţa.
„Ne-am săturat de scandaluri. Tot ce ne dorim este să asigurăm nişte condiţii mai bune pentru aceste animăluţe. Noi nu facem altceva decât să aducem hrană în plus pentru câini faţă de cea asigurată de Primărie, să aducem nişte paleţi şi rumeguş ca să amenajăm un culcuş cât de cât uscat pentru căţei”, a declarat Bachner.
În prezent, în adăpost sunt 120 de boxe, dar sunt şi boxe cu doi câini, ceea ce face ca numărul lor să fie de peste 150.
„Condiţiile sunt nemulţumitoare. Nu sunt condiţii, precum se spune, că e adăpost european. Lipsa paleţilor în primul rând, a curăţeniei ne nemulţumeşte profund. În viitor, sper să se implice lumea mai mult, să-şi facă fiecare treaba pentru care e plătit. E criză, nu sunt bani pentru hrana oamenilor, dar cei care au ceva în plus şi îi lasă sufletul să aducă mâncare căţeilor, să o facă. Noi venim aici în fiecare duminică, dar putem fi găsiţi la Sala Polivalentă”, a declarat Rozina Bachner.
Din păcate, în adăpost nu se poate intra fără aprobare, dar Asociaţia Animaterra se ocupă de obţinerea avizelor, aşa că nu mai staţi pe gânduri. Contactaţi organizaţia Animaterra Bistriţa, CIF: 18565431, CONT: RO60 RZBR 0000 0600 0776 9013, Raiffeisen Bank Bistriţa,
Informaţii: 0742077282/ Rozina Bachner, Adopţii: 0740081681/ Alina sau la adresele de mail: animaterrabistrita@yahoo.com sau animaterrabn@gmail.com
Pe pagina de facebook a Timp Online puteţi vedea mai multe imagini de la adăpostul pentru câini.
Cristiana Sabău
Bistriteni, daca aveti o casa si o curte,va rog adoptati un caine de la adapost! Sunt frumosi si cuminti si sunt foarte oropsiti. Desi traiesc in mizerie, nu sunt murdari. Daca te apropii de custile lor, isi intind boticurile printre gratii, iti ling mana si dau din coada. Chiar daca aveti caini de rasa, luati si un oropsit de la dapost, fie-va mila!
eu am fost in urma cu cativa ani la adapostul din bistrita, contactata de niste doamne cu suflet mare, care exact cum scrie in articol, cumparau mancare din banii lor si o duceau kilometrii(pe jos) pana la asa numitul adapost! cu primaria am incercat si noi o discutie, insa dl primar ne-a spus ca bistrita este resedinta de judet, deci nu se cade sa aiba caini pe strada, la dej, suntem mai la tara deci de aceea acceptam. i-am propus colaborarea pe care o avem si noi cu vier-pfoten si un proiect sterilizare – returnare de care nici macar nu a vrut sa auda. insa in continuare aduce caini din bistrita la dej. avem si dovezi! cand am fost in adapost am facut niste poze, iar la scurt timp, am identificat niste caini in dej, aceiasi cu cei pe care i-am pozat la bistrita! pe langa ca nu face nimic in rezolvarea umana si eficienta a acestei probleme, mai ingreuneaza si munca altora. pentru ca rezultatele proiectului nostru nu sunt cele asteptate, datorita acestor transporturi. oricum dejul este un oras pentru care eutanasierea este o fila dureroasa din istoria sa, iar colaborarea cu autoritatile locale este una foarte buna. cateii din adapost sunt fericiti, dar ar fi mult mai fericiti daca ar avea fiecare stapanul caruia sa-i fie fidel. si sa nu-i uitam pe cei care sunt pe strada . . .oricum ma bucur sa aud ca si la bistrita este acum o asociatie de protectia animalelor, iar daca noi, doua fete, am reusit, cu siguranta si voi veti reusii!!!!!!
Domnule primar, ce faceti dumneavoastra este ILEGAL. Sunteti in afara legii cu toate masurile pe care le luati in ceea ce priveste gestionarea cainilor comunitari. transporturile pe care le organizati, activitatea din adapost. Transportul de animale trebuie insotit de acte corespunzatoare, iar un adapost trebuie sa asigure anumite conditii de bunastare animala si din cate se vede ma indoiesc ca indepliniti conditiile prevazute de lege pentru functionare. Cand aveti de gand sa intrati in legalitate?
..iar din punct devedere uman…nu vad decat mizerie sufleteasca,rea vointa si incompetenta si.RUSINE!