Social

Furtuna a făcut ravagii în Lechința. Romeo Florian: ”N-am mai văzut așa ceva”

(FOTO) Mare parte din județul Bistrița-Năsăud a fost luni după-amiază sub cod portocaliu de ploi torențiale (peste 40 l/mp), descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii și mari, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. A fost a treia avertizare de acest nivel în decurs de câteva zile.

 

Comuna Lechința a fost extrem de afectată de furtună, a spus primarul Romeo Florian. El a adăugat că nu ține minte să mai fi văzut asemenea vijelie.

”Totul a durat cam zece minute. N-am văzut așa ceva de când sunt. Am vorbit cu oameni în vârstă și mi-au spus că nici ei nu-și amintesc să mai fi trăit o asemenea furtună”, ne-a declarat Romeo Florian.

”Gheața era mai mare ca oul de porumbel, mai mulți copaci au fost rupți de vijelie, în diferite zone. Și drumurile au fost afectate de copaci căzuți, DJ 151 și unele străzi, la fel și acoperișuri de case, trotuarele s-au umplut de crengi și frunze. Nu mai vorbesc de grădinile și recoltele care au avut de suferit”, a mai spus el.

    

Și în comuna Mărișelu s-a abătut urgia. Acoperișurile unor case și culturi agricole au fost distruse de vijelie, care a pus și copaci la pământ. Cele mai mari stricăciuni produse de vânt și grindină sunt în satul Domnești.

Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au trecut rapid la înlăturarea efectelor furtunii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS