Actualitate

Gala Premiilor municipiului Bistrița, în 18 decembrie. Rareș Buhai primește diploma de Cetățean de onoare

Consiliul Local şi Primăria Bistriţa vor acorda şi în 2015 Premiile anuale ale municipiului Bistriţa cetăţenilor care, prin participarea lor la concursuri, competiţii, întreceri sau alte acţiuni cu participare naţională sau internaţională, au făcut ca numele municipiului să fie cunoscut în ţară şi străinătate.

Festivitatea de decernare a premiilor are loc vineri 18 decembrie, la ora 18.00, în Teatrul de vară, ocazie cu care Rareș Buhai va primi însemnele de Cetățean de onoare al municipiului Bistrița.

În cadrul galei care va avea loc în luna decembrie vor fi recompensaţi elevi, sportivi, oameni de cultură, doctori în diverse domenii, etc.

”Debutul galei va fi cu înmânarea titlului de Cetățean de onoare  lui Rareș Buhai, care va sosi acasă în data de 18 decembrie și căruia îi vom înmâna diploma. Sunt  44 de propuneri pentru premii, mai puține ca în anii precedenți și asta în principal din cauza Învățământului, unde sunt numai 17 propuneri, în anii trecuți aveam mult mai multe. La Sport sunt 13 propuneri, Știință – 5 propuneri din care 4 pentru titlul de doctor și una pentru un brevet de invenție, 5 propuneri la Cultură, 3 la Diverse și un premiu de excelență pentru prof. Constantin Gălățan, care predă informatică la Colegiul ”Liviu Rebreanu”, profesorul care l-a îndrumat pe Rareș Buhai”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

Rareș Buhai (19 ani) este al 65-lea și cel mai tânăr cetățean de onoare al Bistriței.

Multiplu medaliat la olimpiadele naționale și internaționale de informatică, Rareș Buhai, absolvent al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, a cucerit anul acesta medalia de aur la Olimpiada Internațională de Informatică (IOI) desfășurată în Kazahstan, la Almaty. El a obținut al patrulea aur consecutiv la IOI și a urcat pe locul 2 în Hall of Fame-ul competiției. Performanța lui Rareș Buhai egalează rezultatul realizat în 2006 de polonezul Filip Wolski și este depășită doar de performanța practic inegalabilă a competitorului din Belarus Gennady Korotkevich (6 medalii de aur + 1 argint între 2006 și 2012), care a participat mai mulți ani la competiție, regulamentul din țara sa permiţându-i să concureze începând din clasa a VI-a.

Rareş Buhai a susţinut Bacalaureatul în sesiune specială și l-a promovat cu succes, obţinând media 9,63. Anul acesta a cucerit din nou și medalia de aur la Olimpiada Naţională de Informatică. El studiază la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA.

Foto: arhivă 2014

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS