Politică

Gelu Muthi nu candidează pentru un nou mandat în fruntea PNL Bistriţa. ”Dobra reloaded!”

Preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Bistriţa, consilierul local Gelu Muthi, a precizat că nu va candida pentru un nou mandat la alegerile din luna septembrie, funcţie pentru care şi-a anunţat candidatura senatorul Dorin Dobra. ”Dobra reloaded!”, a spus parlamentarul PNL.

”Lucrurile sunt clare, detensionate. Eu n-o să mai candidez. Echipa rămâne, chiar dacă nu voi fi preşedinte nu e nicio problemă. Dacă rămân în conducerea organizaţiei? Depinde dacă mă votează colegii”, a spus Gelu Muthi, liderul grupului consilierilor locali PNL, într-o conferinţă de presă.

”Eu candidez. Nu ştiu dacă voi fi singurul candidat. Dobra reloaded!”, a anunţat Dorin Dobra, vicepreşedinte al filialei judeţene PNL. ”Gelu, vei fi pe lista mea”, i-a transmis Dobra lui Muthi. Senatorul a precizat că PNL caută un sediu pentru Organizaţia Municipală.

În principiu, conferinţa de alegeri a Organizaţiei Municipale PNL Bistriţa va avea loc în 5 septembrie.

Dorin Dobra a precizat că grupul PNL poartă negocieri vizavi de rectificarea bugetului local, proiect care va fi pe ordinea de zi a şedinţei CL de la sfârşitul lunii şi că votarea proiectului de către liberali depinde de rezultatul negocierilor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.