La Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud s-a deschis o expoziție de colecție: trofee, medalii, fanioane, fotografii și tricouri din istoria clubului de fotbal Gloria Bistrița, de la înființarea căruia s-au împlinit, în 6 iulie, 100 de ani.
La vernisajul organizat chiar în ziua împlinirii unui secol de fotbal bistrițean au rememorat amintiri foști jucători, antrenori și conducători, printre care Victor Ciocan, Doru Nicolae, Aurel Nalați, Adrian Florea, Grigore Butuza, Paul Czervenski, Gheorghe Filipoi, Dorel Zegrean, Eugen Voica, Dan Matei, Dorel Cilean, Valer Someșan, Constantin Sănduță, Ioan Horoba, Vasile Bar. Alături de ei, vicepreședinții CJ Camelia Tabără și Ciprian Kecskes-Simionca, precum și prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.
Clubul de fotbal Gloria Bistrița a fost fondat în 6 iulie 1922. Gloria a promovat în 1990 în prima ligă, unde a jucat fără întrerupere până în 2011, an în care deşi a evitat retrogradarea nu a primit licenţa pentru sezonul următor. A mai jucat apoi un sezon în Liga 1, 2012-2013. În 1994 Gloria a câştigat Cupa României, în 2000 Cupa Ligii, iar în Liga I cea mai bună clasare a fost locul 3 (2003). A mai disputat o finală de Cupa României (1996), Supercupa României (1994), precum și 36 de meciuri în cupele europene (Cupa Cupelor, Cupa UEFA, Cupa UEFA Intertoto), de răsunet la vremea respectivă fiind victoriile cu Real Zaragoza şi Atletico Madrid, dar şi egalul cu Fiorentina. În 2014, ACF Gloria și-a încetat existența, continuatoarele sale pe linie sportivă fiind Gloria Progresul, 1.FC Gloria, iar în prezent Gloria 2018.
- Polițiștii bistrițeni au făcut rețineri pentru furturi, infracțiuni rutiere, tâlhărie - 06 februarie 2023
- Care este stadiul lucrărilor pe șantierele din Bistrița și ce urmează, conform graficului - 06 februarie 2023
- Saloane de înfrumusețare disponibile online în zona ta – află de Stailer și site-ul oficial aici - 06 februarie 2023
Lasă un comentariu