Sport

Gloria câștigă derby-ul cu Farul din Superliga feminină și rămâne lider

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat derby-ul cu Farul Constanța din etapa a 3-a a Superligii feminine de fotbal, disputat pe teren propriu, la baza sportivă din Unirea, și rămâne în fotoliul de lider, cu maximum de puncte și golaveraj 9-0.

Echipa antrenată de Călin Svoboda s-a impus cu scorul de 1-0 (0-0), grație golului marcat de Genoveva Roșie în minutul 69.

Au evoluat pentru Gloria: Szidonia Salamon, Mirabela Ristache, Oana Negrea, Denisa Heisu, Paula Agu (Cristina Cerescu), Genoveva Roșie (Galau Bawm Lung), Denysa Pînzariu (Clara Roșu), Mihaela Merlan, Giorgiana Vasile, Rania Kara-Jouli (Andra Mihăescu), Cristina Codrescu.

La meci a asistat și selecționerul naționalei de fotbal feminin a României, Cristian Dulca. Pentru meciurile României cu Croația și Finlanda din Liga Națiunilor, de la Gloria au fost convocate la lotul național Giorgiana Vasile și Genoveva Roșie. Totodată, Cristina Cerescu a fost selecționată la naționala Moldovei pentru partidele cu Andorra și Malta din aceeași competiție.

În etapa viitoare, a 4-a, echipa bistrițeană va juca tot un derby pe teren propriu, cu Politehnica Timișoara, aflată acum pe locul 2. Partida se va disputa duminică 1 octombrie, de la ora 13.00.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS