Sport

Gloria respiră! A reuşit prima victorie, 1-0 cu CSMS Iaşi (FOTO)

Trandafir de la Moldova! Florin Bratu a spart gheaţa, echipa bistriţeană a câştigat duelul suferinţei şi obţinut primul succes de la revenirea în Liga I, luând o gură de oxigen înaintea partidelor infernale care urmează. Ieşenii au acuzat o mare greşeală de arbitraj şi vor să se retragă din campionat, antrenorul Nicolae Manea a declarat că acum moralul jucătorilor a crescut.

Gloria Bistriţa – CS Municipal Studenţesc Iaşi, sau altfel spus întâlnirea dintre două echipe cu cuţitul la os, codaşele Ligii I, a avut loc vineri 31 august, în prologul etapei a 7-a.

Moldovenii şi-au schimbat antrenorul chiar înaintea acestei partide, fostul technician al lui Dinamo Liviu Ciobotariu în locul lui Ionuţ Popa, iar în teren s-au aflat trei foşti jucători ai Gloriei, Ionuţ Irimia, Souleymane Keita şi Adrian Nalaţi.

După o perioadă de tatonare, bistriţenii au prins curaj şi au pus în pericol buturile ieşenilor. Tudose a reluat cu capul puţin pe lânfă în minutul 15, iar câteva minute mai târziu a fost rândul lui Curtuiuş să treacă pe lângă deschiderea scorului. Irimia şi-a salvat echipa în minutele 19 şi 20 la ocaziile lui Predescu şi Moraes, iar în minutul 23 Kanon a scos din faţa porţii goale la centrarea lui Keita. Ratările primei reprize au venit în minutele 34 şi 36, autor acelaşi Curtuiuş. Mai întâi a scăpat singur cu Irimia, dar goalkeeperul Iaşiului a respins în bară, apoi a şutat în afara cadrului porţii din şase metri. Predescu şi Curtuiuş s-au încurcat reciproc în faţa porţii cu cinci minute înainte de pauză şi cele două formaţii au intrat la cabine la egalitate.

Intrarea francezului Zahiri, care a arat banda dreaptă, a animat atacul Gloriei. În minutul 73 centrarea sa a căzut pe bară, dar în minutul 81 va da un assist pentru victorie: acţiune în viteză, centrare precisă în careu şi cap Florin Bratu pentru 1-0, la o fază la care oaspeţii au reclamat vehement o poziţie de ofsaid. CSMS Iaşi a pornit ofensivă furibundă uneori, dar lipsită de luciditate, în speranţa unei egalări miraculoase, dar echipa bistriţeană a reuşit în final o victorie pe cât de muncită, pe atât de meritată, care o urcă în clasament. ”Vampirii” au acumulat cinci puncte şi au predat ultima poziţie chiar adversarilor de vineri.

Pentru Gloria urmează o serie de foc: Rapid (d), Petrolul (a), CFR Cluj (d), Pandurii (a), Dinamo (d) şi Steaua (d).

Gloria Bistriţa: Dolha – Peteleu, Tudose, Kanon, Cafasso – Anton, Romario – Ayza (Fl. Bratu 46), Predescu (Zahiri 46), M. Moraes – Curtuiuş (Enescu 62). Antrenor Nicolae Manea

CSMS Iaşi: Irimia – Onofraş, Creţu, Tincu, Mitrea – Keita, Milea, Cl. Tudor (Nalaţi 82), Vladu (Ciucur 59) – Pătulea, Cl. Ionescu (Herghelegiu 72). Antrenor Liviu Ciobotariu

Stadion: ”Municipal Gloria” – Bistriţa. Spectatori: 1.500. Arbitri: Teodor Crăciunescu (Rm. Vâlcea) – Dorin Mudura (Oradea), Stelian Slabu (Braşov) – Marian Bodrean (Sibiu). Observatori: Mircea Cezar Ionescu (Bucureşti), Patriţiu Abrudan (Cluj-Napoca)

Declaraţii după meci

Nicolae Manea (antrenor Gloria Bistriţa): ”A fost un joc foarte greu, pentru că aveam doar varianta victoriei. E bine că a venit, chiar dacă mai greu. Sunt trei puncte bune pentru moralul nostru, după egalul de la Galaţi, unde puteam chiar câştiga. E binevenită victoria, ne scoate un pic din subsolul clasamentului. Avem cinci puncte, e destul de bine. Nu chiar bine, dar cinci puncte sunt mai multe decât două. Le-am spus jucătorilor că la meciurile directe cu contracandidatele noastre nu ne permitem să pierdem niciun punct. Puteam închide meciul la pauză, am avut vreo patru-cinci ocazii, apoi am avut şi şansă, Dolha a scos câteva mingi. Este o victorie normală, muncită şi meritată. Ei pot să acuze că a fost ofsaid, eu spun că a fost gol. Oricum, eu zic că nu e ofsaid, m-am uitat pe reluări. Mă bucur pentru Bratu că a marcat, sper s-o facă în continuare. E un gol de care avea nevoie, spectatorii începuseră să-l apostrofeze. Curtuiuş a avut trei ocazii şi nu ne-a mai salvat de data asta, dar ne bazăm pe el, şi-a făcut mereu datoria. Poate a fost inspirată şi introducerea lui Zahiri, a impulsionat atacul. Începuseră să ne domine la centrul terenului şi de aceea l-am schimbat pe Curtuiuş cu Enescu. Ne-a fost teamă de acest joc, dar e bine că s-a terminat cu bine. Nu e nicio revenire a lui Jean Pădureanu pe bancă, acolo e locul lui, până se duce…mai încolo. Mă bucur că e sănătos”

Florin Bratu (atacant Gloria Bistriţa): ”O partidă destul de complicată, iar presiunea destul de mare, pentru că trebuia să învingem neapărat pentru a ieşi din zona de subsol. Sunt bucuros şi pentru mine personal, şi pentru echipă, aveam nevoie de acest gol, care a adus şi victoria până la urmă. Am câştigat, ne-am descătuşat, e cel mai important. Urmează o deplasare la Rapid, unde mergem să câştigăm, de ce nu. Sper să luăm puncte şi în continuare”

Liviu Ciobotariu (antrenor CSMS Iaşi): ”Meciul se îndrepta spre un egal. În prima repriză ne-am creat câteva situaţii de a marca, chiar dacă nu foarte clare. Deşi am venit la echipă cu două zile înainte de meci, îmi asum responsabilitatea rezultatului, aşa e normal. Nu-mi place să comentez arbitrajul, dar am înţeles că a fost ofsaid, deci greşeală care a influenţat rezultatul”

Florin Prunea (preşedinte executiv CSMS Iaşi): ”Greşeală mare de arbitraj, ofsaid mare, viciere de rezultat. La asta se rezumă meciul cu Gloria. O să propun Consiliului Director să ne retragem din Liga I. S-a făcut o mare greşeală de arbitraj împotriva noastră şi asta este o formă de protest pentru că sunt în joc bani publici şi nu ne putem bate joc de banii oraşului. Dacă Dorin Mudura mai arbitrează în Liga I înseamnă că sunt alte interese şi competiţia nu se joacă pe teren. Dacă domnul Deaconu vrea să fie corect, Mudura trebuie să dispară din arbitraj. Dacă nu se întâmplă asta, e clar. Eu, oricum, voi propune retragerea din campionat”

Celelalte meciuri din etapa a 7-a a Ligii I: FC Braşov – Gaz Metan Mediaş 3-1, Pandurii Târgu Jiu – Rapid Bucureşti 2-0, Astra Ploieşti – Dinamo Bucureşti 1-0, Steaua Bucureşti – Oţelul Galaţi 2-1, CFR Cluj – Petrolul Ploieşti 2-2, Concordia Chiajna – Universitatea Cluj 0-2, Viitorul Constanţa – FC Vaslui 2-2, CS Turnu Severin – Ceahlăul Piatra Neamţ 1-1.

Aici puteţi vedea clasamentul complet.

Campionatul se întrerupe deoarece echipa naţională a României ia startul în preliminariile CM 2014 (pe 7 septembrie cu Estonia în deplasare şi în 11 septembrie la Bucureşti cu Andorra).

În etapa următoare, a 8-a, Gloria Bistriţa joacă în deplasare cu Rapid Bucureşti – sâmbătă 15 septembrie, de la ora 21.30 (în direct la Digi Sport).

Mai multe fotografii de la meciul dintre Gloria Bistriţa şi CSMS Iaşi – pe pagina noastră de facebook!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.