„Prin această nouă iniţiativă legislativă anti greco-catolică pe care aţi făcut-o v-aţi poziţionat ca cel mai extremist membru din Parlamentul României, lucru ce va avea repercusiuni de imagine negativă nu numai asupra partidului al cărui vicepreşedinte sunteţi, dar şi asupra României”, se afirmă în scrisoare.
Pe lângă solicitarea de a oferi clarificări publice în legătura cu acest proiect de lege, scrisoarea cuprinde şi o solicitare adresată liderului PDL de a-şi cere ”scuze publice de la tribuna Parlamentului pentru faptul că l-aţi insultat pe Cardinalul Lucian Mureşan numindu-l ”lipsit de eleganţă”. ”Afirmaţia dumneavoastră a fost insultătoare nu doar la adresa Cardinalului, ci la adresa fiecărui greco-catolic din ţară şi străinătate”.
”Scrisoarea aceasta e doar primul pas dintr-o serie de demersuri pe care le vom iniţia pentru a aduce la cunoştinţa opiniei publice internaţionale continuarea acţiunilor de epurare culturală şi religioasă a comunităţii greco-catolice în Romania”, a spus pr. Chris Terhes. ”Evident, această situaţie va fi adusă la cunoştinţa Congresului Statelor Unite precum şi altor organisme internaţionale”.
Romanian Greek-Catholic Association este o organizaţie din California care sprijină Biserica Greco-Catolică şi pledează la nivel internaţional pentru oprirea discriminării greco-catolicilor din România.
Vă prezentăm integral scrisoarea adresată deputatului Ioan Oltean:
”Romanian Greek-Catholic Association, 19 mai 2013, Irvine, California
Către Domnul Ioan Oltean, Vicepreşedinte PDL şi Deputat PDL
Stimate Domnule Ioan Oltean,
Greco-catolicii din România şi din jurul lumii au aflat cu îngrijorare despre un nou proiect de lege (253/2013) pe care l-aţi iniţiat împotriva comunităţii greco-catolice şi se alătură pe această cale protestului Cardinalului Lucian Mureşan în a-l condamna fără echivoc.
Acţiunile dumneavoastră împotriva comunităţii greco-catolice din România nu sunt la prima manifestare de acest gen. Un proiect similar anti greco-catolic aţi mai iniţiat şi în 2007 (PL368/2007), la scurt timp după intrarea României în Uniunea Europeana, prin care aţi căutat să legiferaţi furtul şi crimele făcute de comunişti împotriva Bisericii Greco-Catolice în 1948.
În conferinţa de presă de la Bistriţa din 17 mai aţi afirmat că “iniţiativa legislativă este a mea, a deputatului Ioan Oltean, nu este a PDL, nici a vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean, a mea ca membru al Camerei Deputaţilor”. Dumneavoastră nu aţi fost ales candidând independent, ci pe lista unui partid în care şi aveţi o funcţie de conducere, ca atare nu vorbiţi numai în nume propriu. De asemenea, conferinţa de presă aţi făcut-o având însemnele PDL în spate.
Prin această nouă iniţiativă legislativă anti greco-catolică pe care aţi făcut-o v-aţi poziţionat ca cel mai extremist membru din Parlamentul României, lucru ce va avea repercusiuni de imagine negativă nu numai asupra partidului al cărui vicepreşedinte sunteţi, dar şi asupra României.
Vă amintim că precedentul proiect de lege pe care l-aţi iniţiat a generat în 2009 reacţii internaţionale de condamnare şi valuri de proteste interne şi externe la adresa României fără precedent. Nu înţelegem ce om politic responsabil doreşte să mai pună România într-o astfel de situaţie, făcând-o de ruşine pe plan extern.
Aţi afirmat că dialogul dintre cele doua Biserici a eşuat, că există 180 de procese pe rol şi că această iniţiativă “vrea să determine cele două culte să recurgă la dialog, iar instanţa să fie doar o cale excepţională de atac”. Cu alte cuvinte, dumneavoastră doriţi să obligaţi ca cele două Biserici să facă un lucru care deja a eşuat, îngrădind în acelaşi timp dreptul Bisericii Greco-Catolice de a apela la justiţie ca fiind ceva “excepţional”.
Dorinţa dumneavoastră ca, prin această lege, să puneţi cele două Biserici la masa dialogului are exact efectul contrar. Prin acest proiect aţi subminat efortul de mai mulţi ani al unor ambasadori străini în România care au încercat să ajute la redeschiderea dialogului dintre cele două Biserici, dialog sistat unilateral de Biserica Ortodoxă în 2004 pe motiv că greco-catolicii s-au adresat în justiţie. Apelul la justiţie a fost singura alternativă rămasă pentru greco-catolici din moment ce Biserica Ortodoxa a refuzat orice propunere de rezolvare amiabilă a situaţiei bisericilor greco-catolice confiscate de comunişti în 1948 şi date Bisericii Ortodoxe.
Chiar şi după 2004 Biserica Greco-Catolică a rămas mereu deschisă la dialog, însă faptul că acesta nu poate reîncepe se datorează refuzului Bisericii Ortodoxe Române de a accepta slujirea alternativă în bisericile greco-catolice. Această soluţie practică propusă de Biserica Greco-Catolică, pe care Biserica Ortodoxă o acceptă în diaspora, ar rezolva amiabil mâine această problemă în România, şi ar face-o într-un mod pozitiv pentru toţi factorii implicaţi: Biserica Ortodoxă, Biserica Greco-Catolică şi Statul Român. Refuzul Bisericii Ortodoxe de a accepta această soluţie practică este de neînţeles.
În diferite circumstanţe publice aţi afirmat că aveţi pretenţia că cunoaşteţi “destul de bine care sunt realităţile în acest domeniu” şi în acest context aţi iniţiat acest proiect de lege. Expunerea de motive pe care aţi depus-o la Parlament împreună cu această iniţiativă legislativă, precum şi poziţiile publice pe care le-aţi avut în ultimele zile dovedesc însă contrariul.
De exemplu, expunerea de motive începe astfel: “De peste 31 de ani, Biserica Ortodoxă Română participă la dialogul teologic oficial cu Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică)…”.
Lăsând la o parte faptul că “greco-catolică” în acest context se scrie cu G şi C, afirmaţia că cele două Biserici poartă un dialog teologic oficial de 31 de ani este total neadevărată. În 1982 Biserica Greco-Catolică din Romania nu exista „oficial” deoarece era încă în afara legii, fiind suprimată de comunişti din 1948. Abia după căderea regimului comunist Biserica Greco-Catolică a fost recunoscută oficial din nou de către Statul Român. Exemple de astfel de neadevăruri din poziţiile dumneavoastră ar putea continua.
În contextul creat de afirmaţiile neadevărate şi contradictorii pe care le-aţi făcut, este necesar să clarificaţi în faţa opiniei publice următoarele:
1. Cine v-a cerut să iniţiaţi acest proiect de lege anti greco-catolic?
2. Care a fost implicarea Bisericii Ortodoxe Române în elaborarea acestui proiect de lege?
3. Cine sunt “juriştii” cu care aţi lucrat mai bine de o lună la elaborarea acestui proiect de lege?
4. De ce aţi dezinformat opinia publică că acest proiect retrocedează proprietăţile greco-catolice când de fapt face contrariul? Aţi afirmat chiar în intervenţia de pe B1 TV că “nu poţi să iei un bun de la 100 enoriaşi şi să-l dai la cei care sunt 10”.
5. Ce material amplu aţi văzut „care redă exact situaţia dintre cele două Biserici”?
6. În conferinţa de presă de la Bistriţa aţi citit dintr-un document care, se înţelege din context, relatează poziţia Bisericii Ortodoxe astfel: “Este evident că relaţiile dintre cele două Biserici au fost din păcate întrerupte în special din cauza faptului că Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a ales să acţioneze în instanţă diferite unităţi ale Bisericii Ortodoxe Române pentru rezolvarea litigiilor patrimoniale renunţând astfel unilateral de la dialog”. Afirmaţia respectivă este total falsă, contrazicând procesele verbale ale întâlnirilor mixte care arată că Biserica Ortodoxă a sistat unilateral dialogul. Din ce document aţi făcut citire la acel paragraf?
Nu în ultimul rând, vă solicitam să adresaţi scuze publice de la tribuna Parlamentului pentru faptul că l-aţi insultat pe Cardinalul Lucian Mureşan numindu-l “lipsit de eleganţă”. Afirmaţia dumneavoastră a fost insultătoare nu doar la adresa Cardinalului, ci la adresa fiecărui greco-catolic din ţară şi străinătate.
Dacă discursul şi poziţiile dumneavoastră continuă în acest ritm, ne putem aştepta ca mâine să vă adresaţi cu “banditule”, cum se adresau comuniştii primului Cardinal al României, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, închis la Sighet şi apoi în mănăstirea ortodoxă Dragoslavele.
Domnule Ioan Oltean, acţiunea dumneavoastră cu caracter vădit anti greco-catolic caută să consfinţească abuzurile comise împotriva acestei comunităţi de către comunişti, ca atare ne rezervăm dreptul să expunem lumii întregi continuarea acţiunilor de epurare culturală şi religioasă a comunităţii greco-catolice în România.
Pr. Chris Terhes, Preşedinte”
Omul acesta a adus numai prejudicii de imagine oraşului nostru! Modul în care şi-a făcut averea, comportamentul imoral, declaraţiile şocante de cel mai prost gust etc. etc…
Aveti dreptate domnule bistritean! Ce-i de facut!?!?
posibil sa fie cum spuneti d-voastra dar acest om a avut grija de judet au intrat multi bani in judet ,s-au facut multe investitii in judet si cel mai important pe unii politicieni i-a tinut in fo..e in opozitie si normal sa aiba ura fata de el….
olteanu are dreptate………..atunci sa fie despagubiti grecocatolicii cand toti ortodocsii din transilvania vor fi despagubiti pentru toate suferintele indurate din partea austroungarilor catolici……la sugestia papei generalul Bucov distruge cu tunul toate manastirile ortodoxe din Transilvania,si zeci de preoti si calugari vor fi ucisi pentru ca nu au acceptat sa-si vanda ce au ei mai de pret :credinta……marturie sta mosul Tanase Todoran pe care catolicii l-au ucis miseleste pentru ca nu a vrut sa pupe in fund regimul cotropitor austroungar,cum au facut unitii carora episcopii lor le cereau sa se supuna imparatului de la viena si sa scoata din scoli cartile in limba romana…………si astazi se gasesc circularele episcopilor grecocatolici din Transilvania care cereau supunere neconditionata fata de austroungari iar incercarea de a gandi la unirea cu fratii romani din Moldova si Tara Romaneasca era considerata de catre episcopii catolici ca uneltire impotriva imperiului austroungar…….unde esti Horea?……unde esti Avram Iancu?unde sunteti romani?……de ce taceti?…..a-ti ajuns si azi sa fiti slugile strainilor?unde va este demnitatea?……
Vai, vai, vai, „cititorule”. Oare ce maculatura citesti ?
„Monarhia Austro-Ungara are un dusman mai mult, noul dusman este Romania, noul dusman este fratele nostru… Noi ne vom face datoria fata de ei, caci mare ne este iubirea fata de neam, dar mai mare ne este iubirea fata de Patrie (Austro-Ungaria). Ea este mama noastra. Datorie avem s-o aparam pina la ultima picatura de singe, chiar si contra fratilor nostri… sa stie ca-l vor face numai peste cadavrele noastre, cadavre romanesti…”
circulara cu nr. 2602/8/1916, in „Telegraful roman”, semnata de Vasile Mangra arhiepiscop si mitropolit ortodox al Ardealului; Ioan I. Popp, episcop de Arad si Dr. Miron Cristea, episcop de Caransebes – episcopi ortodocsi din Ardeal si Banat, ultimul viitor Patriarh al Romaniei.
D-le Chris Terhes , Ce treaba ai cu Romania? Vezi de treburile dumitale si lasa romanii in pace.
nici macar nu a fost ideea lui Oltean, ci a venit direct de la securistul sef Andreicut alias ‘Ionica’ pt. ca BOR sa isi sporeasca averile intru vesnica propasire a popilor, episcopilor si neamurilor acestora din BOR.
Un dialog care nu se mai termina desi lucrurile par foarte simple: Retrocedarea in natura acolo unde este posibil. Si totusi, in cazul concret al „Biseicii de la Coroana” din Bistrita, lucrurile nu par la fel de simple, in cuda evisentelor, iar asa-zisii politicieni le complica si mai mult.
Reamintim ca in 1893 biserica (fosta a minoritilor) impreuna cu ansamblul manastiresc nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărate de Biserica Greco-catolică, cu suma de 35.000 de florini avand in vedere ca la acea vreme romanii nu aveau voie sa isi construiasca biserica in interiorul orasului. Orga construită în 1760 în atelierul meşterului sibian Johannes Hahn fusese înlăturată probabil tot la începutul veacului trecut. Porticul vestic a fost refacut in stil gotic si a dobândit aspectul actual în perioada interbelică. În 1948 regimul comunist a desfiinţat Biserica Greco-catolică, drept urmare şi lăcaşul bistriţean a fost preluat de către ortodocşi. În perioada următoare altarul baroc din cor fusese înlocuit cu actualul iconostas. Biserica de la Coroana a fost martora activa la evenimente importante de traire si simtire ramaneasca, intre care si Marea Unire de la 1018. De aici a plecat spre Alba Iulia delegatia romaneasca participanta la marele act al unirii, dupa ce “Credentionalele” fusesera sfintite in aceasta biserica. De altfel numele de Piata Unirii in care se afla biserica, se trage de la acest eveniment, chiar daca un primar incult a mutat aici recent bustul lui Cuza de la IJP, creind o confuzie publica legata de numele pietei. Prin urmare in fata bisericii din Piata Unirii din Bistrita ar trebui sa stea statuia cardinalului Iuliu Hossu, nascut in judetul Bistrita-Nasaud si care a fost unul din artizanii Marii Uniri din 1918. Cu atat mai mult biserica si ansamblul manastiresc trebuie sa revina greco-catolicilor, punand capat samavolniciei comuniste si infaptuind astfel un act de dreptate.
Eu mi-s româncă bănăţeană şi am părtaşi în Bistrita şi în toată Americă. Toată lume grăie di ghini de d-l Olteanu care a fost la Neviorc (pentru cei care stie engleza New York), şi e foarte apreciat de preşedintele SUA de Congres, de noi, de români.
Cei care grăiţi din auzite şi din presupuneri, nu aveţi informaţie exactă. Veti vedea voi, mâine-zi!
Cu sanatate romanească
Ludovica din Banat, in America, Luise
da intradevar o doamna care vede lucrurile i si in realitate este corecta..multa sanatate acolo unde sinteti….