Actualitate

ADI: Haideți să colectăm corect deșeurile! Este important pentru prezentul nostru și pentru viitorul copiilor noștri!

Dragi utilizatori ai serviciului, VĂ MULȚUMIM pentru efortul dumneavoastră de până acum!

Vă aducem la cunoștință că din cele 2.200 de tone deșeuri colectate din containerele semi-îngropate pentru fracțiile reciclabile, au rezultat în ultimele 6 luni:

  • 60% Deșeuri reziduale (deșeuri care au fost incorect depuse în aceste containere, care ulterior au ajuns la groapa de gunoi).
  • 20% Deșeuri reciclabile murdare (deșeuri care NU mai pot fi refolosite).
  • DOAR 20% Deșeuri care au putut fi RECICLATE (deșeuri care au fost repuse în economie).

Astfel, beneficiile finaciare obținute din valorificarea de până acum a acestor deșeuri reciclabile sunt cu mult mai mici decât cele preconizate.

CUM AR TREBUI SĂ SEPARĂM CORECT DEȘEURILE RECICLABILE?

Pentru a crește gradul de colectare selectivă rugăm utilizatorii să depună în:

PUBELA GALBENĂ/CONTAINERUL CU CAPAC GALBEN – PLASTIC/METAL

DA:  

– sticle de plastic (PET) golite de conținut și curățate;

– pungi și folii de plastic curate;

– doze de aluminiu;

– capace metalice;

– vase de plastic de mici dimensiuni;

– cutii metalice de conservă (golite și spălate);

– alte ambalaje alimentare de plastic, golite și spălate (sticle de lapte, iaurt, ulei alimentar).

Se scoate dopul și se presează. Astfel, se economisește spațiu.

NU:

– produse combinate din metal și plastic;

– polistiren din construcții;         

– cutii/bidoane cu resturi de vopsea;

– diluanți sau alte substanțe chimice periculoase;

– deșeuri medicale (de exemplu seringi folosite), etc.

CONTAINERUL CU CAPAC ALBASTRU  –  HÂRTIE/CARTON

DA: reviste, ziare, maculatură, plicuri, cutii, fotografii, cartoane de ouă, cutii de pizza, carton de ambalaje, (curate și uscate) etc.

Prin împăturire se economisește spațiu!

NU: hârtie și carton ce conțin reziduuri de mâncare, șervețele și hârtie de bucătărie folosite, hârtie de ambalat lucioasă.

CONTAINERUL CU CAPAC VERDE – STICLĂ  

Ambalajele din sticlă se clătesc înainte!

DA: ambalaje din sticlă (fără capac), borcane (fără capac), damigene, ambalaje din sticlă de la produse cosmetice, etc.;

NU: oglinzi, geamuri, produse din porțelan, ceramică, cristal/vase rezistente la căldură, etc.

A.D.I. DEȘEURI BISTRIȚA-NĂSĂUD

12 comentarii

  • Si recipientele din plastic necuratate,care nu pot fi spălate,unde la aruncam?Mi se pare aberant sa spăl sticlele de ulei.Unde se pot pune resturile de la cutiile de vopsea,dacă zugrăvesc in casa?Unde aruncam resturile de vopsea?Cred ca trebuie venit si cu soluții,nu doar cu indicatii

    • Pertinent comentariu… Eu tot timpul m-am întrebat unde trebuie sa arunci tuburile de spuma poliuretanica???
      AAAA știu, în același loc cu spray-urile!!!

    • Stimata doamna,
      Recipientele de plastic care nu pot fi curatate, pot fi depuse in pubela neagra/containerele incasetate (de 1,1 mc). Cutiile de vopsea si alte asemenea (neoane, baterii, uleiuri uzate, solventi, diluanti, cartuse de imprimanta, etc), sunt considerate deseuri periculoase si trebuie duse la Centrele de colectare situate in Bistrita (Viisoara si strada Narciselor), Beclean – Statia de Transfer (drumul spre Braniștea), Nasaud – Statia de Transfer ( in spatele depozitului LukOil), Singeroz-Bai – Statia de Transfer (fosta moara de marmura).

  • Foarte bine punctat,doamnă! Am avut ocazia sa ” prind” implementarea unui sistem de colectare selectiva ,în străinătate ,acum 16 ani și am văzut cum se face! Acum, va întreb ( ADI DESEURI) : de ce nu copiați un sistem de colectare care funcționează, de atâția ani, și de ce va chinuiți sa implantați un sistem care nu se știe dacă va funcționa cum trebuie? Unde sunt containerele pentru deșeuri biodegradabile? Unde sunt containerele pentru deșeuri nerecuperabile? De sistem pentru transformarea deseurilor biodegradabile în biogaz ați auzit? Răspunsul îl știu. .. Va recomand sa puneți degetul, oriunde, pe harta Europei de vest și sa faceți o vizita pentru schimb de experienta!
    Un pas bun ați făcut, ați început cu informarea, dar mai aveți de învățat!

    • Stimate domn,
      si acest sistem functioneaza, este nevoie doar de implicarea fecaruia dintre noi in colectarea cat mai corecta a deseurilor. Da, cunoastem modul de colectare existent in alte tari dar cunoastem si sanctiunile aplicate de autoritatile abilitate in cazurile in care utilizatorii practica colectarea gresita dar si tarifele de salubrizare existente in alte tari. In ceea ce priveste pubele/contaniere pentru deseurile biodegradabile, avem in analiza implementarea unei rute de colectare pentru astfel de deseuri insa aceasta ruta implica costuri, motiv pentru care incercam sa gasim o modalitate cat mai eficienta si fara implicatii in tarif.

  • Cica „Sa oprim poluarea”, dar ambalajele de sticla sau plastic trebuie spalate. Voi va auziti cat sunteti de absurzi? Probabil se va polua mai mult prin spalarea lor, decat prin asa-zisa reciclare!

  • Teorie fara logistica de pe teren pregatita , adica greu de pus in practica. Intrebari :
    -unde se pune hartia igenica folosita ?
    – unde se aduna uleiul ars de la gatit ?
    – unde se pun ambalajele mari de la despachetarea unei mobile ,frigider etc ?
    – unde se pune o haina rupta ,un covor uzat , o oglinda sparta , medicament expirat etc
    Trebuiau organizate puncte de colectare , unde sa se preia deseul reciclabil si unde cetateanul care se deplaseaza cu ele pe banii si timpul lui , sa fie stimulat cu un mic bonus..

    • Uleiul uzat poate fi dus la benzinăriile Mol.
      Medicamente expirate preia farmacia Catena (dar trebuie să aveți cutia și să completați un formular.
      Din câte-mi amintesc, se preiau după un anumit program deșeuri voluminoase (covoare, de exemplu). E drept, intervalul de timp dintre două asemenea acțiuni e mare, și dacă n-ai unde să le depozitezi…
      Hainele ce nu pot fi donate pot fi duse la H&M; acolo primiți un voucher în schimbul lor. Valoarea e mică, dar e o recompensă, totuși.
      În rest, sigur că e loc berechet pentru a fi îmbunătățite lucrurile..

  • Observ din comentariile stimatilor concetateni ca lumea este preocupata de colectare selectiva si de reciclare ceea ce e foarte bine. Din pacate acest proces este in responsabilitatea unor oameni incompetenti si cred ca pe alocuri si rau intentionati precum cei de la ADI Deseuri, astfel ca stam extrem de prost la capitolul asta.
    Informarea din articolul de mai sus e mai degraba infantila, te astepti la altceva din partea unor oameni care ar trebui sa fie experti in colectare selectiva, reciclare si protectia mediului.
    Cred ca sunt cativa pasi importanti de facut:
    1. Informarea clara si completa despre ce si unde se depune/colecteaza. E nevoie de un site unde sa gasesti raspunsul la orice intrebare despre un anumit tip de deseu;
    2. Informarea oamenilor din zonele de case despre cum pot sa isi produca compost si eventual punerea la dispozitie de containere in mod gratuit;
    3. Oamenii din zona de case care au containere individuale trebuie sa plateasca proportional cu cat deseu produc;
    4. Deseurile reciclabile de tip PET, doza si sticla trebuie sa poata fi predate la automate din parcarea magazinelor mari;
    5. Trebuie promovate solutiile pentru colectarea uleiului uzat si a medicamentelor (unele din cele mai nocive substante care ajung la gunoi sau in canalizare);
    6. Campanii de informare pentru a reduce risipa alimentara;
    7. Amenzi usturatoare pentru cei care nu respecta regulile pentru colectarea selectiva.

  • Stimate domn,
    Gura de acces a containerelor destinate deseurilor reciclabile a fost proiectata in acest mod pentru a nu perimite aruncarea altor tipuri de deseuri. Vom verifica daca tomberoanele din containerele incasetate sunt mai inalte decat gura de acces si impreuna cu Operatorul vom identifica solutii pentru remedierea acestei probleme.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.