Actualitate

Harta turistică a Parcului Naţional Munţii Rodnei, la vedere între Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

Un panou pe care se poate vedea harta turistică a Parcului Naţional Munţii Rodnei a fost montat la graniţa între Bistriţa-Năsăud şi Maramureş graţie proiectului " MG Junior Rangers", derulat de Rotary Club Bistriţa Nosa. Membrii clubului anunţă că vor continua acţiunea de dotare a ariei protejate.

Rotary Club Bistriţa Nosa derulează în această perioadă proiectul MG Junior Rangers prin care se are în vedere dotarea Parcului Naţional Parca Rodna 1Munţii Rodnei, anunţă preşedintele în exerciţiu, Marsineta Vaida. Deja a fost montat un panou cu harta turistică a zonei la limita între judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. La inaugurarea lui a fost prezent şi guvernatorul Districtului 2241 Petrişor Diculescu.

Membrii clubului anunţă că vor continua acţiunea de dotare a Parcului Naţional Munţii Rodnei şi în perioada următoare.

Parcul Naţional Munţii Rodnei este cea mai întinsă arie protejată din Carpaţii Orientari care se întinde pe o suprafaţă de 46.399 hectare, din care 3.300 hectare au fost declarate rezervaţie a biosferei în anul 1979. Importanţa acestei arii protejate se datorează atât geologiei şi geomorfologiei munţilor, cât şi prezenţei a numeroase specii de faună şi floră, endemite şi relicte glaciare.

Din suprafaţa totală a parcului, 80% se află în judeţul Bistriţa-Năsăud şi 20% în judeţul Maramureş. Pe raza parcului sunt peste 1100 de specii de plante  şi 21 de tipuri de pădure de la cele de fag la cele de răşinoase.

Totodată, în PNMR sunt 13 specii de amfibieni, 55 de specii de mamifere printre care şi capra neagră, marmota sau jderul de copac. Parcul mai rezervaţii ştiinţifice cum ar fi Pietrosu Mare pe 3300 de hectare şi Piatra Rea pe 409 hectare.

Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei a fost înfiinţată în anul 2004 ca subunitate a Direcţiei Silvice Bistriţa pentru o perioadă de 10 ani şi funcţionează în baza HG nr. 230/2003 privind delimitarea Rezervaţiilor Biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora.

Anul acesta se încheie contractul de management deoarece au trecut cei 10 ani de la înfiinţare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.