Actualitate

Hotărârea de reorganizare a Direcţiei de Pază, contestată. CJ: Nu sunt motive pentru a o revoca

Ovidiu Florean, şef al Serviciului de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean, a făcut o plângere către CJ în care a solicitat revocarea deciziei prin care Direcţia Judeţeană de Pază Bistriţa-Năsăud a fost reorganizată, motivând că hotărârea este nelegală şi afectează dreptul la muncă al angajaţilor. ”A fost adoptată cu respectarea prevederilor legale”, este răspunsul CJ.

Florean a făcut plângerea prealabilă şi în calitate de ”persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim”. El spune că încadrarea sa şi a personalului s-a făcut în temeiul unor contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, iar resursele financiare proveneau din contracte de pază şi ordine încheiate cu primării, instituţii, agenţi economici: ”Reorganizarea a cauzat mie şi celor 143 de angajaţi o vătămare a interesului nostru legitim de a ne continua activitatea şi de a încasa salariul aferent acesteia (câtă vreme pentru funcţionare nu angajăm în niciun mod resursele financiare ale CJ. Reorganizarea este de natură să dăuneze grav dreptului nostru la muncă în funcţiile îndeplinite. Noua organigramă va reţine doar 63 de funcţii, pe o durată încă necunoscută”.

Ovidiu Florean consideră că hotărârea adoptată de CJ în luna august este nelegală, deoarece ”a fost adoptată în baza unor acte normative neaplicabile Direcţiei Judeţene de Pază” şi că ”nu există nicio dispoziţie legală care să restrângă activitatea Direcţiei numai la obiectivele de interes public ale judeţului”.

El a adăugat în plângerea pe care o puteţi citi în întregime AICI că în hotărâre nu se specifică data la care se înfiinţează Serviciul de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean şi la care Direcţia Judeţeană de Pază îşi încetează activitatea, că nu sunt clarificate nivelurile de salarizare ale funcţiilor şi că producătoare de venituri ar rămâne doar contractele încheiate cu CJ (sediu), CMJ (sediu), Aquabis, DGASPC şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1:

”Prin măsura luată, CJ lasă pe drumuri circa 80 de persoane (în fapt 80 de familii, cu peste 300 de persoane dependente de munca acestora), în condiţiile în care structura organizatorică anterioară nu cheltuia bani publici şi se autofinanţa. Se va ajunge în situaţia în care la anumite obiective de pază de interes judeţean subordonate CJ să se apeleze la alte forme de pază, toate angajând resurse financiare mult mai mari decât cele pe care le presupunea continuarea funcţionării Direcţiei Judeţene de Pază. În toate celelalte judeţe în care s-a procedat la desfiinţarea Direcţiei Judeţene de Pază cei implicaţi regretă astăzi acest fapt, iar măsura a atras numeroase probleme, inclusiv de legalitate şi eficienţă economică”.

Răspunsul Consiliului Judeţean a fost: ”Hotărârea a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale şi prin urmare nu sunt motive pentru a fi revocată”.

În şedinţa extraordinară a CJ de marţi va fi făcută o informare legată de aceste aspecte.

CJ a aprobat în 26 august un proiect prin care Direcţia Judeţeană de Pază, care funcţiona cu 143 de angajaţi, devine Serviciul de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean, instituţie publică cu personalitate juridică finanţată prin alocaţii bugetare şi venituri proprii, în subordinea CJ. În proiect se menţionează că noua instituţie, condusă de Ovidiu Florean, va avea 63 de posturi. Proiectul mai prevede că Serviciul va avea ca obiect de activitate paza obiectivelor de interes judeţean precum şi a altor bunuri proprietate publică sau privată a judeţului, că în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii CJ directorul Serviciului de Pază va transmite proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei, în vederea aprobării de către CJ şi că până la data de 31.12.2013 directorul Serviciului este obligat să rezilieze toate contractele de servicii de pază care nu privesc obiective de interes judeţean. Începând cu data de 01.01.2014, activitatea Serviciului de Pază va fi finanţată din bugetul Consiliului Judeţean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS