Actualitate

Hoți care furau din mașini, prinși în flagrant și după o urmărire în trafic (FOTO)

Trei bărbați bănuiți de comiterea mai multor furturi din auto au fost reținuți în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict organizată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în 23 ianuarie a.c., doi bărbați, de 44 și 51 de ani, ambii din județul Mureș și un altul de 48 de ani, din Timișoara au fost prezentaţi instanței care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile. Aceștia sunt bănuiți că în perioada iulie 2018-ianuarie 2019, ar fi sustras peste 160.000 de lei, din trei autoturisme care se aflau parcate, pe raza municipiului Bistriţa.

”La data de 22 ianuarie a.c., în urma unui complex de măsuri desfășurate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale i-au depistat în flagrant delict pe cei trei bărbați după ce ar fi încercat să sustragă o borsetă cu bani dintr-un autoturism care se afla parcat pe o stradă din Bistrița.

Cei trei au fost prinși cu operativitate și reținuți pentru 24 de ore de polițiștii specializați în investigații criminale din Bistrița. Unul dintre aceștia a fost prins la fața locului, ceilalți doi încercând să scape, au fost urmăriți și imobilizați în trafic în apropierea orașului Beclean.

Ulterior, la data de 23 ianuarie a.c., la locuințele bărbaților din Mureș au fost efectuate două percheziții domiciliare, ocazie cu care polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor sume în bani și valută, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, precum și alte bunuri.

Biroul de Investigații Criminale continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestora și recuperării prejudiciului.

Activitățile desfășurate în acest dosar au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și al serviciilor Acțiuni Speciale și Investigații Criminale. De asemenea, au participat polițiști din cadrul secțiilor 1, 4 și cei ai Biroului Rutier, se arată în comunicat IPJ Bistrița-Năsăud.

Etichete

4 comentarii

  • Felicitări tuturor acelora, care au acționat la prinderea acestor răufăcători și ne așteptăm și la rezultate pentru dovedirea vinovăției celor trei, din partea organelor de cercetare, ca argumentele lor să constituie un temei solid pentru judecători în aducerea unei decizii juste, pe măsura faptelor comise. Sperăm să-și primească pedeapsa cuvenită, iar pe timpul ispășirii acesteia să fim scutiți de o parte din frica de a fi furați în plină zi sau noapte, fiind cu trei mai puțini răufăcători în libertate. Au greșit, să plătească!!! Doar de un lucru mă tem, de acțiunile marelui și învățatului jurist, care se străduie din răsputeri să servească tuturor răufăcătorilor lipsiți de libertate și celor aflați între noi, să aibă speranță că vor fi eliberați și vor mai căpăta și o recompensă pentru faptele comise.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.