Recomandări Social

Hramul Mănăstirii ”Petru Rareș Vodă” de la poalele Cetății Ciceului

(FOTO-VIDEO) Mănăstirea ”Petru Rareș Vodă” din localitatea Ciceu Corabia, comuna Ciceu Mihăiești, și-a sărbătorit hramul în prezența IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat Sfânta Liturghie.

La slujbă au asistat președintele CJ Radu Moldovan și prefectul Ovidiu Frenț.


Primarul comunei Ciceu Mihăiești, Valentin Mureșan, a primit cea mai mare distincție a Mitropoliei Clujului, Crucea Transilvană.

Mitropolitul Andrei și oficialitățile locale au mers apoi pe șantierul mănăstirii. Biserica de zid a fost ridicată până la cota 0, fiind turnată fundația și placa. Piatra de temelie a fost pusă la primul hram, în anul 2015.

Mănăstirea ”Petru Rareș Vodă”, situată la poalele Cetății Ciceului, a fost înfiinţată în 2014. Ridicat în cinstea domnitorului Petru Rareș, lăcașul de cult îi are drept ocrotitori pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni: Sfântul Cuv. Mărturisitor Visarion, Sfântul Cuv. Mărturisitor Sofronie, Sf. Mc. Oprea, Sf. Preot Mărturisitor Ioan din Galeş şi Sf. Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel.

Mănăstirea este situată în apropierea stâncii pe care se află ruinele Cetății Ciceului, care a aparținut domnitorului moldovean Petru Rareș. 

Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește în 21 octombrie Sfinții Mărturisitori Ardeleni: Visarion Sarai, Sofronie și Oprea Miclăuș, canonizați în 1955 și preoții Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, canonizați în 1992.

https://www.facebook.com/MitropoliaClujului/posts/2650300795029642?__xts__[0]=68.ARBS502aEkeMHQB4UcMSmWwAXmk-C3n_grkrMumcJ0RlaUWYNuRRl-A50M7CA3_due_NWsyGzZDCZX62eLQCAeGj70OOXehXPUDt08c9MonTai3fKyzKsCeb9RdkBOaxHm5b2xsgZ60MOa1tVenzvNJfE0Z98HU7iUA8ZSVnsSZyuFH_ZXT2PqV1NDQ6SuNoY4ZNgWIx06G1fMv4j416BXS1Z65aywvnRxvln99ZGk5dSz65UsVEL9h9rm4qftCbLCaKuJ7ro0HIRuxfv0YCvLFdEi2SbPljNzT4cUFFF10GVVuugZtZ2L1hMS8EOyKWKZNki6pCFqaI_EaPKkIrxloOl2OeX4prvX_8VJiInm-qgihKEX9sKc1wksf3bp6h-ZZjKQoW4bgGYVXKxpdfOefGeH0Yq9BmzzV-cp-CULasfQ1-H0mOgmGwcGfjov2igDgTlmJqxguUj4ie4opr&__tn__=-R
https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/2575497679170430?__xts__[0]=68.ARCtvEwV457sTJUeJq2qH3DfoPWbONEk207VLK-e5Lz4gmW5g_UOv5_TmCb3MhMFbXxvSfpH5Ih_NPhTS2s6ROaMP0KJUqYwW-rZU7Ba1ZSIZt5IHjicQAqQV7hAStuZmRIp8FtYsI–HVz2bmBgtT3fKsY_Ki4HRdugZ9C6jVdU0R_0lfRc64qGVpWhHgiVM1bshwaMziU39vHvkdzGstC8sWikIKEI-KciSR-eW3mQBA7L2Lv80Lv7oCNDa9zjZqA6PJ5_-C0GVd0LJX__2r3sH8cAZXBuIPSUngschUfU4VXCoeJsW8axaL_Q9u87ERcew1m6YglFWMehaRBDoiIL1A&__tn__=-R

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS