Social

Iarna a revenit în forţă. Nu există restricţii de circulaţie

ACTUALIZARE În Bistriţa-Năsăud, judeţ aflat sub cod galben de ninsori toată ziua de vineri, a început să ningă viscolit începând cu ora 3.00, vântul având viteze de peste 50 km/oră în unele zone. Stratul de zăpadă ajunge la 11 centimetri, iar drumarii au intervenit cu autoutilaje şi zeci de tone de material antiderapant.

În Pasul Tihuţa, a început să ningă vineri în jurul orei 4.00 dimineaţa, oră de la care suflă şi vântul cu viteză între 40 şi 50 de kilometri la oră, vizibilitatea fiind redusă.

Potrivit lui Vasile Curtean, şeful Districtului Piatra Fântânele din cadrul Drumurilor Naţionale, a declarat că în zonă sunt 11 utilaje care împrăştie pe şosea antiderapant, în total 120 de tone şi că nu sunt blocaje. Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, viscol mai este şi la Bistriţa Bârgăului.

De la ora 3 ninge viscolit începând din în sudul judeţului, informează LDP. Reprezentanţii de la drumuri judeţene anunţă că stratul de zăpadă variază între 5 şi 11 cm. De la ora 4, drumarii judeţeni acţionează cu şapte autobasculante cu lamă şi antiderapant. Ninsoarea este însoţită de vânt de peste 50 km/oră, iar conducătorii auto sunt atenţionaţi să circule cu viteză redusă mai ales în curbe şi să evite frânările bruşte.

După ora 10 s-a acţionat cu 21 auto cu lamă şi repartizatoare material antiderapant pe cei 680 km de drumuri judeţene, două tractoare cu greder tractat şi un autogreder. Nu există nici un drum judeţean închis sau restricţionat circulaţiei. Se circulă mai greu pe zonele de drumuri judeţene cu pante peste 4%: Monor-Şieuţ, Ocniţa-Milaş (“Maria din Deal”), deal Budeşti, zona urcare baraj Colibiţa, Lechinţa-Matei.

Secţia Drumuri Naţionale Bistriţa a acţionat cu 18 autoutilaje, fiind răspândite 92 de tone de material antiderapant pe DN 17, DN 17 C, DN 17 D.

Din cauza fenomenelor meteorologice înregistrate în ultimele ore în judeţ, se acţionează pentru deszăpezirea/menţinerea drumurilor cu 54 de utilaje, astfel: drumuri naţionale – 30 utilaje; drumuri judeţene – 24 utilaje. Toatete drumurile naţionale şi judeţene sunt deschise, neexistând restricţii de circulaţie. Se circulă în condiţii de iarnă pe drumurile naţionale şi judeţene.

ANM a emis atenţionare cod galben de viscol şi ninsori pentru Bistriţa-Năsăud, pe toată durata zilei de vineri.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS