Social

Vineri 13 s-a întors iarna!

Circulaţia pe drumurile din Bistriţa-Năsăud se desfăşura, vineri dimineaţa, în condiţii de iarnă după ce în tot judeţul a nins, stratul de zăpadă atingând şase centimetri în Pasul Tihuţa.

Potrivit lui Vasile Curtean, şeful Districtului Piatra Fântânele din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, în zona Pasului Tihuţa a început să ningă de la ora 4.00 a zilei de vineri.

„Am acţionat pe DN 17 cu nouă utilaje care au împrăştiat pe şosea peste 70 de tone de sare şi nisip. Nu au fost probleme de circulaţie fiindcă am intervenit la timp şi continuăm să intervenim. Ninge şi suflă vântul în rafale”, a declarat Vasile Curtean.

Potrivit dispecerului de serviciu de la Secţia Bistriţa a DRDP Cluj, s-a mai acţionat şi pe DN 17 C în Dealul Ştefăniţei, la graniţa cu judeţul Maramureş, dar şi pe DN 17 D la Rodna.

Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud a informat, vineri, că cel mai mult a nins la Agrieş unde au căzut 5,6 litri de precipitaţii pe metru pătrat, dar cel mai consistent strat de zăpadă s-a depus la Piatra Fântânele în Pasul Tihuţa, de şase centimetri.

În tot judeţul Bistriţa-Năsăud a nins, stratul de zăpadă fiind între unul şi şase centimetri.

Sunt prognozate ninsori şi în week-end, inclusiv la Bistriţa, stratul de zăpadă urmând să mai câştige în grosime.

Poliţia recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului, iar dacă au de parcurs trasee ce străbat zone montane să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculul echipat pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS