Proprietarii de păduri s-au angajat că, în această primăvară, vor planta peste 1,2 milioane de puieți pe mai bine de 250 de hectare de teren, însă până acum nu au reușit decât pe 13% din suprafața pe care și-au propus să o împădurească integral.
Potrivit Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud, în primăvara anului 2022 la nivelul județului Bistrița-Năsăud sunt prevăzute a se executa împăduriri integrale pe o suprafață de 250,7 ha, din care 26,13 ha sunt proprietate publică a statului și 224,57 ha proprietate publică a unităților administrativ teritoriale, proprietate privată a persoanelor juridice și fizice, ocazie cu care se vor planta peste 1253,5 mii de puieți diverse specii forestiere.
Se vor executa completări în plantațiile înființate în fondul forestier în anii anteriori, pe o suprafață de 41,15 ha (6,29 ha proprietate publică a statului și 34,86 ha proprietate publică a unităților administrativ teritoriale, proprietate privată a persoanelor juridice și fizice), ocazie cu care se vor planta peste 205,75 mii puieți.
Marea majoritate a puieților folosiți pentru executarea acestor lucrări sunt produși în pepinierele proprii ale Direcției Silvice Bistrița, ale ocoalelor silvice private și în pepinierele private din județ.
”Până la această dată au fost realizate împăduriri pe o suprafață de 43,43 ha, din care 33,4 ha împăduriri integrale în fond forestier și 10,03 ha completări în plantațiile înființate în fondul forestier național în anii anteriori”, a spus Gabriel Pop, șef serviciu Garda Forestieră Județeană Bistrița-Năsăud.
Cel mai probabil acest lucru se întâmplă din cauza vremii nefavorabile, la munte fiind, în continuare, foarte multă zăpadă.
La cât se taie și la cum se taie toate pădurile o să fie la fel cu pepinierele…..