Actualitate

În BN vor fi disponibilizați 51 de angajați din structurile județene ale MAI

Secretarul de stat Mihai Capră din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a declarat într-o conferință de presă, la Bistrița, că vor fi disponibilizați 51 de angajați din structurile județene ale MAI din județ.

Potrivit sursei citate, cele mai multe funcții disponibilizate, 28, sunt de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

„E vorba de funcții de personal contractual cărora li s-a întocmit preavizul și de 18 funcții de cadre militare. Cifrele pe care le dau sunt valabile azi. Conform statutului cadrelor militare, trei luni de zile, aceștia rămân la dispoziția unității. În această perioadă, în situația în care apar vacantări de posturi, ele vor fi ocupate. Nu înseamnă că, la final, aceste 18 cadre militare vor trece în civil. Deja am înțeles că unul și-a depus dosarul de pensionare”, a spus Capră.


Potrivit sursei citate, de la Inspectoratul Pentru Situații de Urgență (ISU)  Bistrița-Năsăud vor fi disponibilizate opt funcții din care trei funcții de personal contractual care deja au primit preaviz, patru funcții de cadre militare și un post de personal voluntar.

„Ceea ce e îmbucurător e că, din structurile operative, un singur ofițer va fi disponibilizat și acela la cerere. A dorit să părăsească structurile Inspectoratului. Am înțeles că era de profesie șofer și și-a găsit o slujbă mai bine remunerată în transport internațional. Ceilalți lucrători sunt din structurile suport așa că, în mod cert, în cadrul județului Bistrița-Năsăud, capacitatea operativă nu va fi afectată”, a spus Capră.

El a mai declarat că la Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Bistrița-Năsăud, 13 funcții de polițiști sunt puse la dispoziție.

„Având în vedere numărul total de 589 de posturi câte sunt acum la IJP Bistrița-Năsăud, în decursul acestor trei luni sigur se vor vacanta posturi și de la această instituție nu va rămâne nimeni la dispoziție. L-am rugat pe prefect să aibă o discuție cu primarii care au poliții locale să vedem ce posibilități sunt să deblocăm aceste posturi în primării și să le oferim o alernativă polițiștilor care vor fi puși la dispoziție”, a declarat Capră.

Totodată, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Permise Bistrița-Năsăud sunt două posturi de personal contractual care sunt desființate, ocupanții acestora primind deja  preavize.

„Cifrele, față de alte județe, sunt mult mai mici, dar s-a plecat și de la ideea că numărul de personal din structuri a fost mai mic față de alte județe și disponibilizările, în acest caz, au fost mai mici”, a declarat el.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS