Actualitate

În centrul oraşului s-au adunat peste 16 tone de PET-uri!

Un număr de 3446 de saci cu PET-uri, în total peste 16 tone, au fost adunate, vineri, în centrul Bistriţei, oraşul nostru concurând, alături de Timişoara şi Iaşi, să devină ”Capitala Earth Hour România 2012”.

„Ştiam că, dacă nu avem o mobilizare exemplară, nu avem nicio şansă în faţa a două oraşe cu o populaţie de două sau de trei ori mai mare decât cea a Bistriţei. De aceea, am făcut apel către şcoli, instituţii, ageţi economici şi populaţie să adune PET-uri şi să vină să le depoziteze în centru. Mobilizarea a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine. Estimam că vom aduna 500 -1000 de saci şi avem în total 3446 de saci. Un sac are 4,85 kilograme, aşa încât ajungem la o cantitate de 16,7 tone de PET-uri pe care le-am adunat întor-o zi de la ora 8.00 la 16.00”, a declarat primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, imediat după ora 16.00 în prezenţa reprezentanţilor organizaţiei WWF-România.

El le-a mulţumit elevilor din Bistriţa, în special celor de la Grupul Şcolar Agricol, care au adunat PET-uri inclusiv din cimitir ca să câştige premiul de 500 de lei pentru cea mai harnică şcoală. Şcoala de pe locul al doilea va primi 300 de lei, iar cea de pe locul III suma de 200 de lei.

Deocamdată, clasamentul şcolilor nu a fost dat publicităţii şi nici rezultatele oficiale în concursul pentru  ”Capitala Earth Hour România 2012”. Acestea vor fi anunţate sâmbătă dimineaţa.

20 de oraşe au intrat iniţial în cursa pentru ”Capitala Earth Hour România 2012”, iar în finală au rămas Timişoara, Iaşi şi Bistriţa, care s-au duelat de la distanţă în strângerea de PET-uri. Cine strânge cea mai mare cantitate, câştigă!

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS