Joia Mare este a patra zi din Săptămâna Patimilor și mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Acum se vopsesc ouăle roșii, fiind o zi încărcată cu tradiții și obiceiuri. Azi are loc slujba cunoscută sub numele de Denia celor 12 Evanghelii. În unele mânăstiri, la sfârşitul Sfintei Liturghii, există obiceiul ca stareţul să spele picioarele a 12 dintre călugări, în amintirea gestului făcut de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Din Joia Mare pana în ziua de Paşte, nu se mai trag clopotele la biserici, ci doar se bate toaca.
Azi, se prăznuiește spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghetsimani și prinderea Domnului de către farisei. În unele zone, se fac focuri pentru sufletele răposaţilor, care se spune că vin şi se aşază la streaşină. De aceea, azi nu se mătură, ca să nu se facă praf prea mult, care să fie aruncat în gura morţilor. Nu se spală haine pentru că, după cum spune o vorbă din bătrâni, li se vor duce morţilor lături din spălături în loc de pomană.
Joia Mare e un fel de sfântă, ca şi Sfânta Vineri. Este reprezentată ca o bătrână sinistră ca aspect, care toacă degetele fetelor leneşe, care nu au terminat torsul până acum. Nici bărbații nu scapă de pedepse, dacă au fost leneși și gospodăria nu arată așa cum ar trebui. În cazul în care Joimărița găsește pe cineva dormind, acela va fi leneș tot anul.
În unele zone ale țării, o femeie bătrână merge pe la casele oamenilor împreună cu fete tinere pentru a îndeplini tradiția. În schimb, în alte zone se trimit la casele oamenilor cete de copii, unși pe față cu negreală. Aceștia merg la oameni pentru a le îndemna pe fete la muncă. Pentru a scăpa de pedeapsă, gazdele trebuie să le dea copiilor ouă.
La sat, în perioada de iarnă se torc lâna, inul, cânepa şi se ţes. Toate acestea trebuie făcute până la Paşti pentru că de Paşte se dau hainele noi. Haina nouă înseamnă haina de vară. Tot până la Joia Mare trebuie ca gardul să fie refăcut în grădini, trebuie adunat gunoiul şi ars. Acele munci de primăvară trebuie terminate înainte de această zi.
În unele părţi, se face borşul care este bun la preparatele de miel.
Se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră. Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Pe lângă ouă roşii, românii contemporani mai vopsesc ouăle şi în galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subţire şi aşa îl fierb, ca să iasă „cu model”.
Mai de mult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniţă), cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ștergându-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură.
În Joia Mare şi cam pe toată perioada Săptămânii Mari oamenii se spovedesc, chiar şi cei care nu s-au spovedit decât o dată pe an. Pentru că joia a fost Sărutul lui Iuda, e bine ca oamenii care se întâlnesc sau care nu s-au văzut de mult timp să nu se sărute pentru că acest sărut ar fi răstălmăcit, va fi înţeles ca o trădare. Există o anumită reţinere la atingeri în Joia Mare. Oamenii îşi dau mâna, dar nu se ating.
În Joia Mare nu se fac parastase, nu se trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.
Adaugă comentariu